Minoritățile etnice din România

Notiuni generale

Minoritatile etnice au reprezentat intotdeauna un procent semnificativ din populatia Romaniei. In anul 1930, populatia Romaniei Mari era putin peste 18 milioane de locuitori. Romanii reprezentau 73% dupa limba materna si 71,9% dupa etnie, din populatia tarii. Peste sase decenii, conform ultimului recensamant, procentul minoritatilor din totalul populatiei Romaniei (de circa 22 milioane de locuitori) reprezinta circa 12%.

Minoritatile etnice cele mai importante au fost - si sunt si acum - cele reprezentate de maghiari, rromi, germani, ucraineni, rusi lipoveni, evrei, turci, tatari, armeni, bulgari, sirbi si croati, cehi si slovaci, polonezi, greci, albanezi, italieni. La ora actuala in Romania sint recunoscute oficial 18 minoritati etnice, fiecare dintre acestea (cu exceptia celei maghiare) fiind reprezentate automat in Parlamentul Romaniei. Lor li se mai adauga organizatii deja constituite ale slavilor macedoneni (de asemenea, cu un reprezentant in Camera Deputatilor), ale rutenilor etc.

In general, cu unele exceptii tragice, minoritatile etnice s-au bucurat in Romania moderna de drepturi si libertati care le-au permis sa-si conserve si promoveze specificul etnic sau cultural. Nu trebuiesc trecute totusi cu vederea unele momente triste din istorie precum perioada de robie a rromilor, masacrarea a numerosi evrei si tigani in anii '40, politicile de deznationalizare a maghiarilor sau cele de favorizare a plecarii din tara a germanilor si evreilor in timpul regimului comunist.

Dupa 1990, chestiunea ocrotirii minoritatilor s-a pus cu mai multa pregnanta. Crearea si mentinerea conditiilor pentru pastrarea, dezvoltarea si afirmarea identitatii minoritatilor nationale au devenit - din pacate, uneori doar la nivel retoric - politici de stat. Principala idee care ramine este ca minoritatile nationale, prin contributia lor la viata culturala, stiintifica si economica a tarii, prin spiritul de convietuire si acceptare reciproca pe care-l genereaza, reprezinta un atu si o bogatie pentru Romania. In acest context, protectia si valorizarea lor poate insemna o indatorire.

Armenii

Numarul estimat al armenilor din Romania este de 2023, ceea ce reprezinta 0,01% din populatie. Dintre acestia cei mai multi traiesc in Bucuresti si in Constanta (circa 1400), iar restul in Transilvania, fiind considerati armeni catolici.

Inca din antichitate, inscriptii akkadiene, asiriene si elamite mentioneaza numele Armeniei in diferite variante: Arme, Urme, Armani, Armina. Un stat national armean se infiinteaza foarte devreme, in anul 301, Armenia devenind primul stat crestin din lume. Limba vorbita este o ramura distincta a familiei lingvistice indo-europene.

In secolul al V-lea, odata cu crearea unui alfabet armean de catre Mesrop Mastoth (intre 392-406), o cultura proprie incepe sa se dezvolte foarte rapid. Totodata, si in urma unei vecinatati ostile, armenii capata o constiinta nationala mult mai devreme decat celelalte natiuni europene. Nu intamplator regele Levon II al Armeniei Ciliciene bate moneda cu inscriptia "Levon, Regele Armenilor". Aceasta dovedeste ca in secolele XI-XII exista deja o solida constiinta a identitatii armenesti pe care au conservat-o si armenii stramutati in Cilicia. Aceasta constiinta identitara a facut ca armenii sa-si pastreze fiinta nationala de-a lungul a secole intregi de oprimare, fie din partea stapinirii turce din Balcani, fie a turcilor si persilor musulmani, fara a mai aminti politica de grecizare si asimilare dusa de Bizantul crestin.

Incepind cu secolul al V-lea d. Hr., imparatii bizantini au stramutat populatia armeana in provincii din afara Armeniei, indeosebi in Balcani. In secolul al IX-lea, imparatul Vasile a deportat importante mase de oameni din Armenia in partile nord-vestice ale imperiului, in special in Macedonia. In aceasta perioada s-au intemeiat colonii armenesti in Bulgaria, Grecia sau Transilvania de astazi.

Mult mai tarziu, in secolele XVI-XVII, teritoriul Armeniei este impartit intre Imperiul Otoman, care detinea cea mai mare parte, si Imperiul persan. Acesta din urma va stapani peste partea estica a Armeniei pana in 1828, cand va urma anexarea de catre Rusia.

Sub stapinirea otomana, armenii - populatie crestina fiind - vor fi fi supusi unui regim discriminatoriu, fara drepturi civile sau politice. O culme negativa a acestei politici va fi atinsa in 1915, cind regimul de la Istanbul decide deportarea intregii populatii armenesti in deserturile Siriei, Mesopotamiei si Arabiei. In urma acestui masacru (sau prim genocid al secolului trecut) vor pieri peste 1,5 milioane de oameni.

Infrangerea turcilor in primul razboi mondial si destramarea Imperiului tarist, creaza conditiile pentru crearea - la 28 mai 1918 - a unui stat armean independent. Acesta nu va exista insa decit doi ani, pina cind - in urma interventiei Armatei Rosii - Armenia este declarata republica sovietica.

La 21 septembrie 1991, poporul armean voteaza in mare majoritate pentru desprinderea din URSS si crearea unei Armenii independente.

Primele colonii armene din Moldova au fost anterioare formarii Principatului Moldovei, datind cel mai probabil din secolul XII. Negustorii armeni foloseau calea de tranzit din Polonia de sud, prin Moldova, spre Marea Neagra, iar voievozii Moldovei i-au invitat sa contribuie la dezvoltarea economica a oraselor moldovenesti, oferindu-le in acest scop drepturi si privilegii. In urma scutirii de impozite si taxe vamale, in Suceava s-au stabilit 700 de familii. In 1418, au mai fost aduse 3000 de familii armenesti, care s-au stabilit indeosebi in 7 orase din Moldova: Suceava, Iasi, Botosani, Dorohoi, Vaslui, Galati, Hotin.