Interpretare pragma-dialectică a articolului - La ce bun manualele? - de Andrei Pleșu

Introducere

Abordarea pragmatică a lingvisticii este rezultatul succesului unor filosofi ai limbajului precum Russell sau Wittgenstein în ceea ce privește încropirea unor teorii eficiente asupra actelor de vorbire. Îmbinând teoria adevărului-corespondență cu practica filosofiei pragmatice, orientate pe rezultate concrete în interpretare, acești gânditori au pus bazele unei analitici cu o foarte largă aplicabilitate în studiul de zi cu zi al comunicării.

Acest referat este o interpretare pragma-dialectică a unui text scris de Andrei Pleșu, un articol numit „La ce bun manualele?”, text din care voi urmări să extrag principalele linii de argumentare, miza acestora și greșelile de care se face vinovat filosoful în discursul său, din punct de vedere al eficienței activității de comunicare implicate de problematică.

Într-adevăr, există o dezbatere mocnită cu privire la subiectul manualelor în societatea actuală, întrucât se pot observa chiar și puncte de vedere extreme în această problemă. Conform distincției făcute de Andrei Pleșu, există o parte care pledează pentru o informatizare excesivă prin intermediul manualelor, și o altă parte care susține că învățământul ar trebui axat mai degrabă pe exercițiul competențelor existențiale și intelectuale ale elevului.

Am putea situa pe aceste două planuri extreme, pe de-o parte Ministerul Educației care poate fi făcut vinovat pentru punerea în circulație a unor manuale ineficiente, supra-saturate de informație, și de cealaltă parte unii profesori progresiști care preferă să se abată de la litera programei în favoarea unui fel mai degrabă inspirațional, jucăuș, de predare.

Problema însă nu se poate rezuma la aceste entități. Ministerul Educației rămâne totuși unul care, în cei aproape 30 de ani de democrație, dacă privim realist, nu a reușit să integreze valorile specifice acestei forme de guvernământ. Și nici nu ar fi putut, având în vedere pleiada de guverne care nu au avut în vedere în mod sincer reformarea societății. Urmând principiul caritabilității, putem găsi temeiuri reale pentru care situația manualelor și învățământului în genere este așa cum este la ora actuală. Ne place sau nu, învățământul românesc încă rămâne din unele puncte de vedere tributar modului de gândire comunist.

Pe de altă parte, progresismul extrem al ideii „fără manuale!” este imposibil de aplicat într-o societate care încă suferă de răni deschise de pe urma unui regim totalitar, iar importarea în masă a valorilor externe nu are cum să facă bine unei astfel de societăți cum este cea românească. Poate că tinerii ar prefera ca lecțiile să fie mai mult un dialog deschis. Din proprie experiență, spun că tinerii preferă lecțiile în care profesorul se folosește mai puțin de informații exacte, și mai mult de un oarecare fler dialectic, în care accentul este pus pe metodă, și nu pe informația brută. Nu ne rămâne decât să ne situăm pe o poziție sceptică, poziție ce întevede rezolvarea diferențelor de opinie prin luarea în considerare a ambelor părți.

Așadar, consider îndreptățită problematizarea lui A. Pleșu, motiv pentru care voi analiza în cele ce urmează textul său pentru a identifica eventualele sofisme sau abateri de la regulile comunicării eficace. Așadar, cât de eficient se comunică punctele de vedere expuse în acest articol?

Structura analizei

Analiza acestui text va fi structurată în așa fel încât să cuprindă discuția aspectelor cele mai importante din punct de vedere al validității argumentării autorului. Structura analizei mele va fi următoarea:

1. Identificarea situației de dezacord: voi preciza diferențele de opinie pe care le propune articolul, specificând felul acestei dispute și indicatorii principali ai argumentării.

2. Identificarea mizei textului și a celui mai bun argument: așadar, voi răspunde la întrebarea „ce probe aduce autorul în favoarea tezei sale?”, urmărind modul în care se reflectă în text etapele discuției critice.

3. Stabilirea naturii punctului de vedere expus, în funcție de tipul propozițiilor folosite, dar și în funcție de atitudinea autorului ce transpare din text.

4. Descompunerea argumentului major în sub-premisele sale: astfel voi urmări să scot la iveală premisele explicite și pe cele implicite, dacă există, urmând apoi o reconstrucție a acestuia.

5. Constatarea manevrării strategice a textului, inclusiv recursul la figuri retorice și taxarea încălcării celor zece reguli ale discursului critic și a sofismelor rezultate de aici.

6. În final, voi oferi o evaluare de ansamblu a forței argumentului, ținând cont de rezultatele dobândite în urma analizei sub-punctelor precedente.