Interculturalitate

Prezentarea unor aspecte comparative privind educaţia interculturală realizată în unele ţări situate pe diferite continente ale lumii, pe baza unor studii şi cercetări realizate la iniţiativa Biroului Internaţional pentru Educaţie, evidenţiază noi probleme, complexe şi dificile, cu care se confruntă statele respective în ceea ce priveşte acest domeniu. Alte probleme abordate, privite prin prisma pregătirii viitorilor profesori pentru şcolile primare sau gimnazii cu predare în limba minorităţilor etnice, reliefează dorinţa statelor de a fundamenta legislativ educaţia interculturală, de a dezvolta politici prin care interculturalitatea să pătrundă şi să influenţeze populaţia indiferent de etnie, religie, rasă sau naţionalitate.

Conştientizarea existenţei acestor probleme, la începutul secolului nostru, ne arată suficient de argumentat că s-au parcurs paşi importanţi în formarea unor cunoştinţe şi atitudini specifice comportamentului deschis valorilor culturale şi diversităţii acestora, dar că este încă mult de aşteptat pentru ca educaţia interculturală să fie eficientă şi să producă oameni şi un mediu în care toleranţa, respectul pentru celălalt, descoperirea aproapelui să devină note obişnuite ale felului de a gândi, a fi şi a face.

Analiza situaţiei educaţiei interculturale, ca parte a curriculum-ului general pentru profesionalizarea didactică, în diferite ţări ale lumii, ne arată aspecte relevante din perspectiva diversităţii culturale şi lingvistice a căror notă comună evidenţiază faptul că problematica interculturalităţii nu este percepută la acelaşi nivel de prioritate. Toate aceste idei şi multe alte concluzii pot fi elaborate după ce vor fi parcurse paginile următoare, în care voi aborda prezenţa educaţiei interculturale în diferite spaţii naţionale, geografice, politice şi educaţionale.

1. POLONIA - DESCHIDERI INTERCULTURALE

În Polonia cunoştinţele în ceea ce priveşte educaţia interculturală sunt caracterizate de Andrzej Janowski ca fiind destul de sumare, iar aceasta este apreciată că se desfăşoară încă insuficient .

Polonia este o ţară omogenă, cu aproximativ 3-4% populaţie minoritară alcătuită din germani, bieloruşi, ucraineni, lituanieni, slovaci, români, romanici (rromi) şi evrei. Cererea de profesori care predau în limbile minorităţilor este redusă, aceasta fiind direct proporţională cu numărul populaţiei minoritare respective. Sunt peste 200 de profesori care predau în limbile minorităţilor, din cei peste 600.000 de profesori cuprinşi în sistemul educaţional polonez şi peste 170 de şcoli ale minorităţilor naţionale în care învaţă peste 12.000 de elevi şi 14.000 de studenţi. Există o justificare a numărului redus de profesori şi de şcoli pentru minorităţi, dată de urmările politicii statului polonez care, înainte de 1989, a împrăştiat populaţia minoritară în anumite zone ale Poloniei, deci nu există prea multe localităţi cu minorităţi grupate într-un număr mare .

Nici un colegiu sau universitate din Polonia nu pregătea învăţători pentru minorităţi, deoarece numărul şcolilor pentru elevi minoritari era foarte mic, iar aceştia puteau fi absolvenţi de limba şi literatura minorităţilor sau absolvenţi de instituţii care pregătesc învăţători pentru şcolile poloneze. Se avea în vedere că cei din urmă cunosc limba maternă a minorităţii din care fac parte şi că şi-o vor perfecţiona într-o asociaţie a profesorilor de limbi minoritare sau prin practică într-o regiune unde acea limbă este vorbită.

Deşi germanii constituie cea mai mare minoritate din Polonia, numărând 350.000-450.000 de oameni, autorităţile poloneze, înainte de schimbările politice din 1989, nu-i recunoşteau ca germani, ci ca indigeni, făcând eforturi pentru a-i repoloniza în loc să le recunoască drepturile de minoritate naţională. Sistemul educaţional din regiunea în care trăiau germanii, nici măcar nu le permitea învăţarea limbii germane ca limbă străină. Deşi după 1989 unii dintre cetăţenii polonezi s-au declarat germani, ei nu puteau vorbi această limbă deoarece nu au avut pe nimeni să-i înveţe într-o şcoală cu predare în limba germană. După introducerea unor cursuri de limbă germană, s-a trecut la înfiinţarea unor şcoli cu predare în această limbă. S-a început acest proces prin înfiinţarea unui Colegiu de studii germane şi a unui Departament în cadrul şcolii postliceale pedagogice din Opole, proces ce se continuă şi astăzi.

Având limba diferită şi un model cultural rural îmbinate cu religia ortodoxă, diferită de cea catolică a polonezilor, bieloruşii, chiar dacă reprezintă o comunitate însemnată, ai unele probleme cu identificarea comunităţii lor. Aceasti minoritate se crede polonizată, chiar dacă autorităţile nu au lua astfel de măsuri. De fapt polonizarea are loc, în principal, odată cu abandonarea tradiţiilor bieloruse, prin mutarea din mediul rural în cel urban, unde tinerii bieloruşi se pierd în comunitatea poloneză.