Fumatul și Sănătatea Publică în România

În lucrarea de față am încercat să ating mai multe aspecte legate de această dependență, și anume fumatul, care este unul dintre cele mai vechi obiceiuri de pe glob, cu consecințe extrem de grave privind starea de sănătate a populației. Tabloul morbidității și-al mortalității generale a fost și este în mod serios influențat de acest flagel.

Voi prezenta anumite date care să ajute la înțelegerea fenomenului fumatului și a implicațiilor sale, nu doar din punct de vedere al sănătății, ci și din punct de vedere al legislației.

Organizaţia Mondială a Sănătăţii apreciază, în raportul „Women and the tobacco epidemic – Challenges for the 21st Century” că anual se produc aproximativ 4 milioane de

decese la nivel global datorate fumatului, iar până în anul 2020 se estimează că numărul acestora va creşte la 8,4 milioane şi 70% din aceste decese vor apărea în ţările în curs de dezvoltare. La nivel mondial, în acelaşi raport al OMS se arată că 12% dintre femei fumează, comparativ cu 48% dintre bărbaţi, dar că proporţia femeilor care fumează este în creştere.

ISTORIC

Tutunul (Nicotiana Tabacum) face parte din familia solanaceelor este originar din Mexic unde, în secolul al VI-lea, era folosit în ritualuri magico-religioase. În epoca precolumbiană, “tobacco” sau “tobaco” era numele unei plante pe care indienii o utilizau din timpuri stravechi în scopuri religioase şi magice, fumând-o în pipe confecţionate din piatră. După Las Casas, episcop din localitatea mexicana Chiapos, termenul de “tobacco” era folosit

spre a desemna un trabuc grosolan confecţionat, pe care triburile indiene îl aprindeau la un capăt şi îi inhalau fumul, inducând astfel stări extatice în scopul comunicării cu forţele supranaturale. Atunci când primii navigatori conduşi de Columb au debarcat în Antile şi pe coastele noului continent descoperit de ei, au preluat termenul care, în dialectele indigene, era atribuit atât plantei, cât şi instrumentului de fumat. Ulterior, exploratorii Jacques Cartier şi Fracis Drake au confirmat că fumatul era un obicei răspândit în toate triburile din America de Nord. Descrierea precisă a plantei de tutun se datorează lui Gonzalo Hernandez de Oviedo y

Valdes, guvernator de San Domingo, unde spaniolii iniţiaseră primele culturi sistematice cu scop de comercializare, fiind imitaţi de portughezi în Brazilia şi de englezi pe teritoriul statului Virginia de astăzi.

Introdus în Europa de către spanioli, tutunul se răspândeşte iniţial în Franţa, începând cu anul 1560, din ziua când Jean Nicot, ambasadorul Franţei la Lisabona, îi trimite o cutie de tutun Caterinei de Medicis, spre a-şi uşura durerile migrenoase, pe atunci existând convingerea că tutunul, fumat sau băut în infuzie, are pronunţate calităţi medicinale, de unde şi numele de “herba panacea” sau “herba sancta”.

În Europa, obiceiul de a fuma ţigări este relativ recent, s-a dezvoltat rapid în prima jumătate a secolului XX. Noile ţigarete, mult mai accesibile pentru consumatorii de toate vârstele, din toate mediile sociale şi cu venituri dintre cele mai variate, au declanşat un adevărat “boom” de piaţă, devenind un pericol pentru sănătatea tuturor.

În România primele informaţii au fost furnizate de Ion Ionescu de la Brad cu mai mult de 150 de ani în urmă, obiceiul fiind însă mai vechi aşa cum atestă o serie de descoperiri arheologice datând din secolul al XVI-lea. Sigur că odată cu acceptarea acestui obicei au apărut şi primele fabrici rudimentare de prelucrare a tutunului în 1812 în Moldova şi 1821 în Muntenia.

COMPUŞII DIN FUMUL DE ŢIGARĂ

Ţigara conţine peste 4000 de compuşi, unii având proprietăţi iritante, iar alţii (peste 50)

fiind cancerigeni. Aceste substanţe sunt eliberate în aer ca particule şi gaze. Aditivii de nicotină, tarul, benzenul şi benzopirenul, CO, amoniul, dimetilnitrozamina şi acroleina sunt numai câţiva constituenţi ai fumului de ţigară. Fumul de ţigară emanat este dăunător atât prin fumul (curentul) direct dar şi prin cel lateral. Multe toxine sunt prezente în fumul lateral în concentraţii mai înalte decât în cel principal; într-o cameră se regăseşte 85% din fumul creat de curentul lateral. Astfel, curentul lateral nefiltrat permite apariţia unor concentraţii de 50 de ori mai mari de nitrosamine faţă de curentul principal. De aici şi impactul la distanţă pentru fumătorul pasiv al expunerii la fumul de ţigară.

Nicotina este un alcaloid care induce dependenţă. O singură doză de 60 de mg injectată în fluxul sanguin duce la deces, iar administrarea repetată, în doze mici, produce dependenţă. Nicotina este una dintre cele mai toxice substanţe acţionând cu o rapiditate asemănătoare cianurii. Intoxicaţia se produce fie prin ingerarea accidentală a lichidelor insecticide pe bază de nicotină, fie - mai rar astăzi - prin utilizarea infuziilor de tutun ca remediu împotriva oxiurilor . Nicotina acţionează prin legarea de situsuri specifice ale sistemului nervos, traversează bariera hematoencefalică şi se acumulează în creier la câteva secunde de la pătrunderea în organism, determinând activarea corticală. Acţionează şi asupra altor ţesuturi, determinând relaxarea musculaturii scheletice şi o serie de efecte endocrine şi cardiovasculare. La nivelul SNC, nicotina are efect antidepresiv, de creştere a capacităţii de concentrare, produce o stare de bine, de plăcere. La nivelul sistemului cardiovascular, aceasta creşte alura ventriculară, produce vasoconstricţie la nivelul arterelor coronare, creşte tensiunea arterială şi debitul cardiac. Nicotina are de asemenea, proprietăţi proaterogene, prin creşterea agregării plachetare şi a concentraţiei de acizi graşi în sânge. Nicotina poate provoca menopauză precoce şi accentuarea osteoporozei de la menopauză prin scăderea nivelului de estrogeni. Studii recente atestă potenţialul carcinogen direct al nicotinei.