Introducere cap I - Definitia fenomenului religios si a religiei Concluzie
Introducere Putem afirma despre un sistem religios ca este cel mai simplu dintre cele observate, atunci cind indeplinelte urmatoarele doua conditii : a) se intilneste in acele societati a caror organizare nu este intrecuta in simplitate de o alta b) poate fi explicat fara a se recurge la elemente imprumutate de la o religie anterioara. Intr-adevar, despre religii se spune ca nu au o valoare li o demnitate egale ; in general, spunem ca ele nu contin aceeali doza de adevar. Iata cum importanta teoretica atribuita uneori religiilor primitive a putut sa treaca drept indicele unei nereligiozitati sistematice care, prejudiciind rezultatele cercetarii, le viciaza de la inceput. Unul din postulatele esentiale ale sociologiei este acela ca o institutie umana nu se poate antemeia pe eroare li minciuna ; altfel n-ar putea dura Riturile cele mai barbare sau bizare, miturile cele mai stranii traduc o necesitate omeneasca, un aspect anume al vietii individuale sau sociale. Motivele pe care credinciosul li le ofera lui insuli drept justificare pot fi, li de cele mai multe ori chiar sint, eronate. In fond, nu exista religie falsa. in felul lor, toate religiile sint adevarate, toate raspund, in chip diferit, unor conditii date ale existentei omenelti. Deci, daca facem apel la religiile primitive, nu vrem sa minimalizam religia in general, ele nefiind mai putin demne de respect decit altele. Raspund acelorali necesitati, au acelali rol, depind de aceleali cauze, putind deci la fel de bine sa slujeasca la relevarea naturii vietii religioase li, in consecinta, la rezolvarea problemei pe care dorim sa o tratam. Mai intii, nu am putea intelege religiile cele mai recente decit urmarind modul cum s-au alcatuit ele progresiv in istorie intr-adevar, istoria este singura metoda de analiza explicativa ce le poate fi aplicata. Un principiu cartezian afirma ca, in lantul de adevaruri ltiintifice, primul inel are un rol preponderent. De altfel, in afara de repercusiunile indirecte, studiul religiilor primitive are, el insusi, un interes nemijlocit, de o prima importanta. Problema i-a atras pe filosofii din toate timpurile si nu fara motiv : ea intereseaza omenirea in intregul ei. Asemanarile exterioare presupun alte asemanari, mai profunde, deoarece la baza tuturor sistemelor de credinte si a tuturor cultelor, exista cu siguranta un numar de reprezentari fundamentale si de atitudini rituale care, in ciuda diversitatii formelor pe care le imbraca, au peste tot o aceeasi semnificatie obiectiva si indeplinesc oriunde aceleasi functii. Totul se reduce la ceea ce este indispensabil, fara de care religia nu ar putea exista. Indispensabil inseamna insa si esential, ceea ce trebuie cunoscut inainte de orice altceva. am fost tentati sa credem ca notiunea de zeu este caracteristica pentru tot ceea ce este religios. Or, religia pe care o vom studia in continuare este, in mare parte, straina de orice idee de divinitate ; Cu cit progreseaza in istorie, cauzele care au generat-o, inca active, nu mai pot fi observate decit printr-un vast sistem de interpretari de natura sa le deformeze in religiile primitive, faptul religios mai poarta inca amprenta vizibila a originilor sale : ne-ar fi mai anevoios s-o deducem luind in considerare doar religiile mai dezvoltate. Nu exista un moment radical de la care religia a inceput sa existe si nici nu vom gasi vreo cale ocolita care sa ne permita sa ajungem la el prin intermediul gandirii. II studiul fenomenelor religioase furnizeaza un mijloc de a reinnoi problemele dezbatute pina in prezent doar intre filosofi. Nu exista religie care sa nu fie in acelasi timp o cosmologie si o speculatie despre divin. Daca din religie s-au nascut filosofia si stiintele, aceasta s-a intimplat deoarece religia insasi a inceput prin a tine loc de stiinte si filosofie. Concluzia generala a cartii pe care urmeaza sa o cititi este ca religia e un lucru eminamente social. Reprezentarile religioase sint reprezentari colective, exprimind realitati colective ; riturile sint moduri de actiune care iau nastere doar in sinul grupurilor reunite si care sint destinate a suscita, a intretine sau reface anumite stari mentale ale grupului. Nu timpul meu este astfel organizat, ci timpul obiectiv, gindit de indivizii unei civilizatii Reprezentarea spatiala consista intr-o prima coordonare introdusa in datele experientei sensibile Principiul identitatii domina astazi gindirea stiintifica, dar exista sisteme de reprezentari vaste, cu un rol considerabil in istoria ideilor, in care el este adeseori necunoscut : mitologiile, de la cele mai rudimentare pina la cele mai elaborate2 Pina in prezent, aveau intiietate doar doua doctrine. Pentru unii, categoriile nu pot fi derivate din experienta : ele ii sint in mod logic anterioare, conditionind-o Pentru ceilalti, dimpotriva, categoriile ar fi constituite din fragmente, individul fiind fauritorul acestei constructii1. sa refuzi orice realitate obiectiva vietii logice pe care categoriile au functia de a o regla si organiza. Empirismul clasic duce la irationalism si poate ca prin acest nume s-ar si cuveni sa-l desemnam. Categoriile gindirii umane nu sint niciodata fixate intr-o forma definita ; se fac, se desfac si se refac fara incetare ; se schimba dupa loc si timp. Din contra, ratiunea divina este imuabila. Teorema fundamentala a apriorismului afirma ca, precum doua straturi distincte si suprapuse, cunoasterea este alcatuita din doua tipuri de elemente ireductibile unul la celalalt1 intre cele doua tipuri de reprezentari exista acea distanta care separa individualul de social, si nu putem sa le derivam pe cele din urma din cele dintii, tot asa cum societatea nu poate fi dedusa din individ, intregul din parte si complexul din simplu2. Societatea este o realitate sui generis ; ea are trasaturile ei proprii care nu se regasesc, sau nu se regasesc sub aceeasi forma, in restul universului. Reprezentarile colective sint produsul unei cooperari imense care se intinde nu numai in spatiu, ci si in timp Exista in el doua fiinte, una individuala, cu baza in organism si avind, prin urmare, o raza mica de actiune, si o fiinta sociala, reprezentind in noi realitatea superioara in ordinea morala si intelectuala, pe care o putem cunoaste prin observatie, si anume societatea. Dualitatea naturii noastre are drept consecinta practica ireductibilitatea idealului moral la mobilul utilitar, iar in ceea ce priveste gindirea, ireductibilitatea ratiunii la experienta individuala. Acest caracter social ne permite sa intelegem de unde rezulta necesitatea categoriilor. Necesitatea cu care ni se impun categoriile nu reprezinta deci efectul unor simple deprinderi, de care am putea sa ne lipsim cu un oarecare efort, nici o necesitate fizica sau metafizica, de vreme ce categoriile se modifica in timp si spatiu ; este o anume necesitate morala care constituie pentru viata intelectuala ceea ce inseamna obligatia morala pentru vointa2. a interpreta in acest mod teoria sociologica a cunoasterii inseamna a uita ca, daca societatea este o realitate specifica, ea nu este totusi stat in stat, ci face parte din natura, fiind o manifestare superioara a acesteia Relatiile fundamentale dintre lucruri . cele pe care functia categoriilor le exprima . nu s-ar putea diferentia in esenta lor in functie de regnuri. Din faptul ca notiunile de timp, spatiu, gen, cauza, personalitate sint construite pe baza elementelor sociale, nu trebuie trasa concluzia ca sint golite de orice valoare obiectiva. Dimpotriva, originea lor sociala ne face sa presupunem ca ele nu sint lipsite de fundament in lumea lucrurilor. Astfel reinnoita, teoria cunoasterii pare chemata sa reuneasca avantaje de semn contrar, ce tin de doua teorii rivale, fara sa le preia si inconvenientele. Ea pastreaza principiile esentiale ale apriorismului si, totodata, se inspira din spiritul pozitivist pe care empirismul incearca sa-l satisfaca
Ne pare rau, pe moment serviciile de acces la documente sunt suspendate.
