Familia rurală și urbană

Familia rurala si urbana si gestiunea resurselor ei economice, sociale si formative

Familia, in general, si cea urbana in particular, au fost si sunt atat o institutie, cat si o instanta. Au fost si sunt o institutie impusa mai intai de originea lor tribala si consfitita de dogmatismul practicilor religioase.

Sorokin, Zimmerman si Galpin

Dupa cei trei sociologi, dreptul de sacrificiu pentru vatra sacra era unul patriliniar si, prin urmare, revenea in exclusivitate barbatilor. Fiul il mostenea numai pe tata si nu avea nici o alta religie si nici alta vatra sacra in afara de cea mostenita de la tata. In schimb, femeia nu transmitea nici existenta, nici cultul, ci era o simpla anexa a familiei si se afla acolo numai pentru a procrea. Dupa cei trei sociologi, femeia, dupa ce se efectuau ritualurile sacre ale casatoriei si, deci, se integra intr-un nou camin, oferea masa funebra a strabunilor sotului sau si renunta total la familia ei de origine, de care se despartea in mod mecanic.

Savarsirea ”mesei funebre”, precum si ocrotirea „vetrei sacre” erau tot in resort masculin si puneau in evidenta „relatii fundamentale intre modul de rezidenta si modul de filiatie” (folosindu-se de expresia lui Claude Levy Strauss) si unde „inrudirea prin femei nu putea fi admisa”

Treptat, acest principiu si-a redus din rolul sau atotputernic, iar inrudirea prin cult n-a mai fost singura formula functionala. Vechile practici religioase si-au erodat din puterea lor empatica si si-au restrans aria de aplicare. Tinerele generatii, se dovedeau tot mai retinute in a recunoaste valorile principiului matern in structurarea nomenclaturii de neam si nu-si mai ignorau mama pe motiv de cult. Se dorea sa se includa si femeile in ceremonialul de sanctificare a stramosilor.

Familia insa a fost si a ramas o institutie, dar ea s-a constituit si ca o instanta. Regulile ei de ordine si de functionare au dezvoltat in timp adevarate cadre de referinta.

Referindu-se la relatia de alianta intre anumite entitati care functionau intr-un singur sens, mentionand situatia societatii grecesti si a celei italice, unde asa cum noteaza cei trei sociologi, s-au instituit din cele mai vechi timpuri, trei entitati complementare:

1. religia casnica

2. familia

3. dreptul de proprietate

Efectele acestei aliante, ca si atitudinile exprimate printr-un sistem de tabuuri devenite istorice au persistat pana in zilele noastre in unele din satele romanesti si intr-un fel s-au instituit intr-un ceremonial.

In antichitatea grecilor si italienilor, religia casnica sfintea atat familia, cat si dreptul de proprietate. Fiecare familie isi avea vatra ei sacra, cu zeitati proprii. Vatra sacra la antici coincidea cu altarul familiei, asezat pe o piatra aproape intransportabila si asociat zeului ei protector.

Familia, spun cei 3 sociologi, se oranduia in jurul vetrei sacre, pe care o venera prin focul pe care-l intretinea necontenit si prin intermediul caruia se stabilea o stransa si profunda legatura cu pamantul pe care se intemeia caminul. Omului ii era interzisa mutarea pietrei in alt loc si nu i se accepta sa-si construiasca locuinta decat acolo unde se fixase vatra sacra.

Zeul familiei, in gandirea antica, trebuia sa aiba o resedinta stabila, unde se instala pe o perioada infinita si strangea pe toti din aceeasi familie in jurul vetrei sfintite, care era sanctuarul lui. Dar nu numai persoanele din acelasi arbore de neam se aranjau in jurul „simbolului de cult” si, deci, nu numai oamenii beneficiau de protectia totala a zeului sub a carui pronie traiau, ci si anexele gospodaresti, precum si turmele si pasunile si campul cultivat se oranduiau in mod metodic in perimetrul de iradiere a divinitatii casnice. Strainilor nu li se permitea sa se apropie de focul sacru si nici sa-si insuseasca ceva din ceremonialul cultului religios al altei familii.

Conditia de intimitate, precum si individualitatea inconfundabila a domeniului familial erau asigurate fie prin imprejmuirea lor cu un zid delimitativ, fie printr-un „gard” care inconjura atat „vatra sacra”, cat si toate constructiile gospodaresti, la care se adaugau campul cultivat si pasunile.