Eșantionarea

Pentru înţelegerea necesităţii şi a importanţei eşantionării în cercetarea sociologică şi nu numai, am ales să prezint în această parte a lucrării noţiuni de bază ale cercetării sociologice şi tipologia acesteia, din care derivă şi o primă motivaţie a folosirii acestei metode.

În cercetările sociologice, având de investigat un număr mare de subiecţi, statistica vine în ajutorul cercetătorului cu instrumentele sale specifice, printre care se numără şi instrumentele ce ţin de selecţie (care provin din teoria probabilităţilor).

Rezultatele obţinute în urma cercetării sociologice nu pot fi considerate juste fără a ţine seamă de selectivitatea cercetării. Ancheta este metoda care utilizează în mod special eşantionarea ca şi metodă de investigare, deoarece în anchetă, în special prin sondajele de opinie, subiecţii investigaţi intră în contact direct cu sociologul.

Înaintea efectuării unui studiu selectiv este necesară delimitarea populaţiei statistice, a ansamblului de entităţi ale căror trăsături sunt dorite a fi studiate.

Tipuri de cercetare

Dacă toţi indivizii populaţiei sunt supuşi direct unei investigaţii, vorbim de cercetare completă sau exhaustivă. Cea mai complexă anchetă exhaustivă este recensământul populaţiei, care acoperă deci, întreg teritoriul unei ţări.

Dacă populaţia este mult prea mare pentru a putea fi efectuată o cercetare exhaustivă asupra ei în timp util şi cu mijloacele materiale avute la dispoziţie, se va opta pentru cercetare selectivă. Aceasta presupune alegerea unei părţi din populaţie cu care cercetătorul intră în contact direct.

Vorbim astfel de trei noţiuni:

• Populaţia: reprezintă totalitatea unităţilor simple şi complexe care formează obiectul

cercetării

• Eşantionul: reprezintă o parte sau un număr de elemente ale populaţiei totale aleasă

spre investigare

• Eşantionarea: este metoda prin care putem deduce caracteristicile unei populaţii

întregi, interogând doar câţiva indivizi din aceasta

II. EŞANTIONAREA

1. Caracteristicile operaţiunii de eşantionare

Pornind de la cele două tipuri de cercetare, este important de menţionat faprul că cercetarea selectivă nu presupune reducerea populaţiei investigate, ci înseamnă doar faptul că informaţia referitoare la populaţie, în totalitatea sa, nu se recoltează de la toţi indivizii, ci numai de la o parte a ei. Vorbim deci de o abordare parţială, pe baza căreia se trag concluzii asupra întregului. [Traian Rotariu, Petru Iluţ (coord.), 1996, p.71]

Cercetarea selectivă nu este în mod obligatoriu, din punct de vedere al erorilor, mai puţin exactă decât una exhaustivă. Într-o investigaţie de mai mică amploare pot fi controlate mult mai uşor toate sursele de eroare.

Eşantionul nu poate fi ales oricum, ci el trebuie să îndeplinească cerinţa metodologică de reprezentativitate.

2. Reprezentativitatea

Într-o definire incipientă, reprezentativitatea reprezintă proprietatea eşantionului de a reproduce cât mai fidel structurile şi caracteristicile populaţiei din care acesta este extras.

Eşantionul nu poate reproduce absolut toate trăsăturile populaţiei, deci putem afirma că reprezentativitatea este o noţiune relativă, existând grade de reprezentativitate. Astfel, pt cercetători se impune un anumit prag minim de reprezentativitate, care odată depăşit conferă eşantionului calitatea de reprezentativ. [Traian Rotariu, Petru Iluţ (coord.), 1996, p.73]