Diglosia

Extras din referat Cum descarc?

Sociolingvistica, disciplina autonoma in plina dezvoltare are un domeniu propriu de investigatie, in cadrul careia s-au constituit o serie de concepte teoretice de baza. In multe comunitati lingvistice, doua sau mai multe varietati ale aceleiasi limbi sint folosite de unii vorbitori in conditii diferite. Poate exemplul cel mai cunoscut il constituie limba standard si dialectal regional asa cum sint folosite, sa zicem, in italiana sau persana, unde multi vorbitori utilizeaza dialectul local acasa, in familie sau intre prieteni din aceeasi arie dialectala, dar folosesc limba standard pentru a comunica cu vorbitorii altor dialecte sau in ocazii publice.
Termenul ,,diglosie"1 a fost utilizat pentru prima oara in 1928 de catre elenistul francez Jean Psichari, care a descris exemplul grecesc, diglosia occitana in epoca trubadurilor, franceza normativa si franceza populara. Termenul ,,diglosie" este introdus aici dupa modelul francezului diglossie, care s-a aplicat acestei situatii, intrucit se pare ca nu exista in uzul curent in engleza nici un termen potrivit pentru a o desemna; in multe limbi europene se foloseste cuvintul ,,bilingvism" si cu aceasta acceptie speciala.
In 1959 Charles Ferguson a utilizat termenul ,,diglosie" pentru a desemna coexistenta a doua variante profund divergente ale aceleiasi limbi. Din punct de vedere semantic, termenul latin ,,bilingvism" si cel grecesc ,,diglosie" sunt identici. Andre Martinet considera ca alegerea acestui termen se explica usor pentru cei ce identifica elementul ,,lingv-", din ,,bilingvism", cu ,,limba oficiala" (<fr. ,,langue", engl. ,,language"), pe cand elementul grecesc ,,-gloss-" nu impune, in mod necesar, notiunea unei ,,limbi adevarate" (<fr. ,,vraie langue").
Unii cercetatori identifica cazuri de coexistenta in aceeasi comunitate a trei varietati. In Tunisia, de exemplu, in distributie diglosica se afla araba clasica si araba tunisiana, insa si franceza are functiile sale. Asemenea situatii au fost numite triglosie. Referindu-se la cazurile cand mai multe variante sunt in relatii functionale complementare (Singapore, Malaysia), sociolingvistii utilizeaza si termenul poliglosie. Este, astfel, evident ca diglosia difera de simpla utilizare complementara a dialectului si a limbii standard, dobandind trasaturi specifice in diverse situatii.
Conceptul de diglosie, utilizat pentru prima data in 1928, in Franta, de catre Psihari, un autor de origine greaca, a intrat in uz larg in 1959 prin studiul Diglossia de Ferguson. Pe parcursul anilor a suportat numeroase interpretari. Charles Ferguson l-a utilizat pentru a desemna o realitate lingvistica in care sunt utilizate doua varietati ale uneia si aceleiasi limbi: varietatea inalta a limbii, cea literara, limba standard (varietatea A, high) si varietatea joasa a limbii, cea dialectala, nonstandard (varietatea B, low). Ferguson a luat in calcul: 
1) concurenta celor doua varietati ale aceleiasi limbi.
2) statutul diferit al celor doua varietati, uzajul cotidian pentru varietatea joasa (low) si uzajul oficial pentru varietatea inalta (high) impusa drept norma oficiala in invatamant, mass-media, justitie, armata, etc. Sensul conceptului de diglosie este extins la toate societatile in care se utilizeaza limbi sau varietati diferite pentru functii diferite.
Definitia completa data de Ferguson termenului ,,diglosie" este urmatoarea: ,,DIGLOSIA is a relatively stable language situation in which, in addition to the primary dialect of the language (which may include a standard or regional standards), there is a very divergent, highly codified (often grammatically more complex) superposed variety, the vehicle of a large and respected body of written literature, either of on earlier period or in another speech community, which is learned largely by formal education and is used for most written and formal spoken purposes, but is not used by any sector of the community for ordinary conversation".

Fisiere in arhiva (1):

 Diglosia.docx