Dezadaptarea la adolescenți

Referat
7/10 (1 vot)
Domeniu: Sociologie
Conține 1 fișier: doc
Pagini : 7 în total
Cuvinte : 2581
Mărime: 14.44KB (arhivat)
Publicat de: Pamfil Balint
Puncte necesare: 6

Extras din referat

Subiectul referitor la dezadaptarea şcolară şi alte tipuri de dezadaptare, care par sa pună stapânire, intr-o masura tot mai mare, pe adolescenţii din zilele noastre, reprezintă un interes aparte pentru noi vazând zi de zi problemele cu care se confruntă datorită vulnerabilităţii specifice acestei perioade de vârsta.

Azi asistăm la o profundă criză de valori, de riscuri majore de socializare cu toate ca lumea actuală dovedeşte o deschidere spre cunoaştere.Această criză îşi pune amprenta asupra generaţiei tinere, din ce in ce mai mulţi tineri sunt expuşi fenomenului infracţional, 30% dintre elvii din Occident se droghează, este in creştere numărul celor care aderă la secte auto-distructive. Un fenomen, cu mare pondere, este alcoolul. Alcoolul are o acţiune rapidă asupra centrilor nervoşi superiori si duce la suprimarea inhibitiilor, la o senzatie de bună dispoziţie şi o creştere a încrederii in sine, atât de necesare pentru adolescenti, desigur, generate iluzoriu.De ce le sunt necesare aceste trairi adolescenţilor ? Deoarece nevoile fundamentale sunt :.nevoia de aparteneţă, de afecţiune, de dragoste, de trandeţe, de satisfacţii, de bucurii, de succes, nevoia de a fi inţeles, respectat si apreciat, nevoia de prestigiu, stima, de autoafirmare, nevoia de a evita eşecul, blamul, umilirea, inferioritatea, nevoia de securitatea pe termen lung, dacă sunt satisfăcute s-a realizat si condiţia de baza a sănătaţii publice.. Ceea ce nu înţeleg ei este că nu au nevoie să recurgă la alcool pentru a se simţi mai în siguranţa, mai stăpân pe situaţie.

Dependenţa de alcool generează nu doar eşec şcolar, ci si eşec profesional, familial, social, la eşecul vieţii si la grabirea spre autodistrugere. In lucrarea lui Alexandru Hudiţeanu,Devianţa comportamentală la elevi, apar unele statistici referitoare la dependenţa de alcool si alte droguri. « In Adevărul din 16 mai 2001, nr. 3394, p. 9 sub titlul Tot mai mulţi adolescenţi români beau si fumează incă de la 13 ani-10% dinte elevii de 17 ani au fumat o ţigară de heroină : … Datele provin dintr-un raport naţional privind consumul de alcool, tutun si droguri in şcoli, care a fost realizat pe bază unui proiect european. …aproape 86% dintre tinerii de 17 ani au băut alcool cel puţin pana la acea varsta, 43% au fost in stare de ebrietate, iar 57% au fumat.

Aprox 10% au utilizat droguri, in special, heroină, sub formă de tigari. Mai mult, 29% dintre liceeni au fumat prima tigara inaintea varstei de 13 ani, iar 4% dintre elevii de 17 ani au ajuns să fumeze zilnic. Peste 45% au băut vin inainte de a implini 13 ani ş.a.m.d..

Elevii au recunoscut ca abuzul de alcool i-au făcut să distrugă obiecte sau haine, au suferit accidente, s-au lovit sau au pierdut diverse sume de bani. Liceeni care au consumat droguri au recunoscut şi ei un comportament violent dupa prizarea de halucinogene. In plus, in privinţa relaţiilor sexuale aceştia au uitat să se protejeze, ulterior regretând aceste fapte.». Am scris mai multe lucruri despre alcool deoarece la el este mai uşor de ajuns fiind un drog social acceptat iar tinerii, doritori de senzatţii tari, cad mai uşor în capcana alcoolului decât a celorlalte droguri.

Procesul de liberalizare conduce la serioase riscuri de socializare iar statusul familiei este intr-o continuă deteriorare. Procesele la care este expusă familia sunt de natură să-i slăbeasca potenţialul.

Procese precum inflaţia, şomajul, pauperizarea tot mai accentuată a populaţiei, slăbirea protecţiei sociale, specifice perioadei de tranziţie prin care trece ţara noastră, duc la scăderea nivelului de trai, la destabilizarea relaţiei dintre membrii familiei. Această situaţie constituie o sursă potenţială a creşterii copiilor cu comportamente predeviante sau deviante O contribuţie in acest sens o au si cadrele didactice din unele şcoli care nu găsesc intotdeauna metodele şi procedeele cele mai eficiente, adecvate

fiecărui caz pentru a recompensa multiplele carenţe educative ale familiilor respective şi pentru a preintâmpina dezadaptarea şcolara si savarşirea unor acte antisociale; asemenea comportamente necesită unele măsuri pedagogice si educative speciale precum si asistenţă socială. Există anumite nevoi care trebuiesc satisfăcute in cazul copiilor si tinerilor ; voi expune, in cele ce urmează, câteva opinii ale unor mari

psihologi legate de aceste nevoi. Procesul de socializare al acestora este perturbat, dupa cum notează R.K. Merton, în momentul în care nu le sunt satisfăcute nevoile biologice, afective, intelectuale, educative si sociale.

De aici apar conflicte care se pot fixa in personalitate si, in momentele critice din viaţa copilului pot da naştere unor comportamente dezadaptate.

Ce este socializarea? Socializarea este un proces de integrare si de adaptare a persoanelor la viaţa socială prin însuşirea în cadrul familiei, şcolii, instituţiilor, organizaţiilor, profesiei, produselor culturale, care îi permit convieţuirea in societate.In psihologia socială studiile despre socializare se axează asupra unor aspecte ale acestuia, precum : invăţarea,dezvoltarea etică si dezvoltarea cognitivă. Socializarea este procesul care permite si asigură dezvoltarea, structurarea atitudinilor, elemente definitorii ale identităţii.

Preview document

Dezadaptarea la adolescenți - Pagina 1
Dezadaptarea la adolescenți - Pagina 2
Dezadaptarea la adolescenți - Pagina 3
Dezadaptarea la adolescenți - Pagina 4
Dezadaptarea la adolescenți - Pagina 5
Dezadaptarea la adolescenți - Pagina 6
Dezadaptarea la adolescenți - Pagina 7

Conținut arhivă zip

  • Dezadaptarea la Adolescenti.doc

Alții au mai descărcat și

Război informațional

Razboiul mediatic este nou aparut în marele cadru al razboaielor informationale ( razboiul informational, razboiul psihologic, razboiul electronic,...

Diagnoza Instituțională a Fenomenului Mobilității Forței de Muncă Românești în Spațiul European

Migratia internationala este un fenomen relativ nou pentru România contemporana si probabil abia perioada de dupa 1998 începe sa defineasca...

Teorii Privind Rolul mass-mediei în Societate

Lui Harol Laswell i se datoreaza schema clasica a comunicarii: "Cine ?; Ce spune ?; Prin ce canal ?; Cui ?; Cu ce efect ?" , reductibila la...

Cuba

Cuba este o tara formata dintr-o singura insula mica cu suprafata de 110,860 Km² situat între marea Caribica si Ocenul Atlantic. Climatul tarii...

Legea de stat și recunoașterea proprietății în România rurală

Titlurile de proprietate iau diferite forme de la cele legitime la cele nelegitime.De exemplu , in legea engleza detinerea de drepturi de...

Teoria Schimbului

Teoria schimbului reprezinta tranzactionarea muncii,resurselor si serviciilor,sau chiar a persoanelor si cuvintelor in societate. Karl...

Te-ar putea interesa și

Drogurile în Lumea Adolescentină

Introducere Actualitatea. Lumea actuală presupune multe solicitări faţă de tinerii adolescenţi care devin aşa numiţii sclavi ai dependenţei de...

Problema narcomaniei la tineri

Introducere Actualitatea cercetarii este determinata de situatia si conditiile dificile în care se afla tinerii din tara noastra, ramânând în...

Rolul Psihopedagogului în Prevenirea și Combaterea Delicvenței Juvenile

„Rolul psihopedagogului în prevenirea şi combaterea delicvenţei juvenile” este titlul lucrării mele de licenţă, prin care mi-am propus să...

Tulburarea de Personalitate Narcisistica

1. Prezentare generala 1.1. Conceptul de personalitate Termenul de ‘personalitate’ este derivat din termenul din latina ‘persona’, folosit pentru...

Adolescența și Fenomenul Drogodependenței

Adolescenţii şi fenomenul drogodependenţei PARTEA TEORETICĂ Argument Trăim într-o societate care se schimbă din ce în ce mai repede. Nu mai...

Proiect de Preventie în Tulburarea de Personalitate de Tip Evitant

Rezumat Persoanele cu tulburare de personalitate de tip evitant sunt hipersensibilie la umilinta si dezaprobarea sociala si cauta protectie in...

Proiect de intervenție pentru adolescenți cu părinții plecați la lucru în străinătate

ARGUMENT Emigratia reprezinta fenomenul parasirii ţarii proprii in schimbul stabilirii (temporare sau definitive) intr-o alta tara.Tot mai multi...

Dezvoltarea gândirii la adolescenti

Dezvoltarea cognitiva (12-18 ani): Gandirea/ Intelectul In jurul varstei de 11, 12 ani puberul atinge cel mai avansat nivel de gandire. Exista...

Ai nevoie de altceva?