Criza identității în adolescență

Vârsta adolescenţei ocupǎ un loc deosebit in procesul formǎrii personalitǎţii omului.Ea reprezintǎ, in multe privinţe, un punct nodal, deoarece in aceasta perioadǎ se produc modificǎri psihologice extrem de importante si apar particularitǎţi noi,care in cursul dezvoltǎrii ulterioare, in anumite condiţii de viaţǎ, activitate si educaţie, devin trǎsǎturi stabile ale personalitǎţii omului.

Adolescenţa , vârsta „viselor de aur” , este vârsta cand apare un nou nivel al conştiinţei de sine.Trǎsǎtura specificǎ a acestui nivel al constiinţei de sine il constituie apariţia la adolescent a meditaţiei asupra propriei lui persoane, ca proces lǎuntric de sine stǎtǎtor, ca o necesitate.In centrul meditaţiilor adolescenţilor asupra propriei lor persoane stǎ fapta, ca act de conduitǎ socialǎ a omului.Aceste meditaţii sunt pentru ei un mijloc necesar in organizarea activitǎţii si a relaţiilor cu cei din jur.Aprecierea de cǎtre adolescenţi a insuşirilor lor, prin prisma cerinţelor sociale, duce la apariţia necesitǎţii de autoeducare.

Vârsta adolescenţei, foarte controversatǎ oferǎ atât aspecte pozitive in viaţa individului,dar tot acum apar şi primele dificultǎţi.Se vorbeşte adesea de o „crizǎ a adolecenţei” care izbucneşte cu brutalitate. Motivul principal al trǎsǎturilor ce apar in adolescenţa a putut fi considerat multǎ vreme erotismul: acum maturizarea sexualǎ atrage dupa sine preocupǎri, dorinţe şi frǎmântǎri corespunzǎtoare.Toate frǎmântǎrile adolescenţei duc la cristalizarea personalitǎţii,la formarea unui ideal de viaţǎ, la constituirea unui sistem de valori care de obicei nu se mai schimbǎ ulterior.

Adolescentul de azi va fi adultul de mâine. Psihologii evidenţiazǎ preocuparea adolescentului in construirea noii identitǎţi şi arǎtǎ cǎ multe dintre problemele experimentate de adolescenţi au la origine absenţa unei identitǎţi solide. Soluţia psihologilor specialişti in problemele adolescenţei este de a crea metode sau „spaţii" pentru ca tânǎra persoanǎ sǎ-şi descopere identitatea. Ei sugereaza o amânare a altor preocupǎri care sǎ-i creeze adolescentului posibilitatea de a se angaja cu toatǎ fiinţa in dificila muncǎ de a-şi construi imaginea de sine .

Psihologia, de-a lungul timpului nu dǎ insǎ rǎspunsuri complete la urmǎtoarele intrebǎri: Cum se poate gǎsi adevǎrata indentitate? Cum pot fi ajutaţi adolescenţii in construirea unei imagini de sine reale? Cum işi pot stabili adevǎrata valoare? In sistemul de valori de-a lungul timpului, identitatea este legatǎ doar de noua infǎţişare fizicǎ, de maturizarea psihologicǎ şi de noul statut social. Ce anume poate da valoare fiinţei umane? Mulţi adolescenţi tind sǎ-şi dezvolte imaginea de sine in baza unor aptitudini sau abilitǎţi, prin comparaţie cu ceilalţi, sau cu o imagine idealizatǎ despre ceea ce ei ar trebui sǎ fie. Astfel, ei pot ajunge sǎ se considere lipsiţi de valoare, deoarece nu exceleazǎ in anumite domenii, sau nu pot fi capabili sǎ stabileasca anumite relaţii.

Toate aceste transformǎrii care au loc in adolescenţǎ pot determina numita „crizǎ a adolesenţei”.Criza adolecenţei este cea mai controversatǎ noţiune in ceea ce priveşte problematica adolescenţei şi mulţi autori i-au oferit numeroase interpretǎri.Unii autori considerǎ criza adolesenţei ca fiind de naturǎ psihologicǎ care se caracterizeazǎ prin intensitatea trǎirilor, afecţiune, lipsa echilibrului dintre mecanismele corticale si cele subcorticale.

Alţi autori au concepţii diferite.In concepţia acestora criza nu mai este in exclusivitatea de naturǎ psihologicǎ ci cuprinde şi evoluţia fizicǎ, caracterizatǎ prin acceleraţie şi aritmie,in funcţie de influenţele exercitate de mediul social asupra fenomenului de crizǎ.

S.Hall acordă o atenţie deosebită crizei religioase la adolescenţi, criză ce se manifestă prin supunere tacită, fie prin revoltă, eliberate de sub suveranitatea dogmelor religioase.

Sensul cel mai frecvent acordat crizei adolecenţilor este cel de dezechilibru, de modificare profundă a vitezei si ritmului de evoluţie a diferitelor laturi ale personalităţii.Cele mai frecvente interpretări sunt făcute din prisma teoriilor biologice.

Cea mai importantǎ constatare făcută cu mare pregnanţa constǎ in faptul cǎ cu cât mediul social este mai complex , intersectat de o morala ambiguǎ si bazat pe o structurǎ socialǎ moralǎ, de inegalitate, cu atât fenomenul pubertǎţii are caracteristici mai dramatice.