Crima Organizata Transnationala - O Amenintare Pentru Piata Mondiala

Extras din referat Cum descarc?

Astazi, fenomenul crimei organizate atrage din ce in ce mai mult atentia publicului, guvernelor nationale si organizatiilor internationale. In masura in care grupurile criminale sunt implicate in periculosul joc al proliferarii armelor, in migratia ilegala, in coruperea guvernelor nationale si in penetrarea sistemului financiar global - tot mai independent - crima organizata transfrontaliera este o amenintare la adresa sigurantei nationale. Prin spalarea banilor, prin coruptie, prin slabirea institutiilor statului si pierderea increderii cetatenilor in existenta statului de drept, crima organizata submineaza bazele democratice si economice ale societatii. Acest fapt a determinat conducerea a numeroase state sa lanseze apeluri pentru incheierea unor conventii multilaterale, prin care sa se acorde puteri mai mari si noi sarcini autoritatilor nationale cu competente in combaterea criminalitatii organizate. Rapoartele O.N.U. releva faptul ca tarile cu economii dezvoltate cheltuiesc aproape 2% din produsul national brut pentru combaterea crimei transnationale, in timp ce tarile in curs de dezvoltare cheltuiesc de circa sapte ori mai mult. De asemenea, se estimeaza ca intre 50 - 75 % din moneda aflata in circulatie este controlata de economia subterana. 
1. Fata intunecata a globalizarii
Se apreciaza, de catre specialistii in materie, ca anii '90 au marcat inceperea "erei globalizarii". Miscarea fara oprelisti, atat a oamenilor, cat si a marfurilor, informatiilor si ideilor a luat un asemenea avant, incat numeroase state si companii s-au dezvoltat datorita acestor activitati transfrontaliere. Revolutiile care au avut loc in tarile Europei Centrale si de Rasarit au indepartat barierele ce imparteau lumea, iar revolutia tehnologica din domeniul informaticii si explozia investitiilor internationale si a comertului au grabit procesul globalizarii. Sistemele globale de comunicatii si transport au revolutionat afacerile si finantele, tranzactiile realizandu-se din ce in ce mai mult prin retelele de calculatoare. Aceste mutatii au influentat contextul in care opereaza companiile comerciale, dar, in acelasi timp, au creat noi si tentante posibilitati pentru operatiuni frauduloase in acest domeniu. De exemplu, sistemul bancar "off-shore", nu numai ca a erodat capacitatea statelor de a rezista atacurilor speculative indreptate impotriva monedelor nationale, dar a facilitat, in mare masura, operatiunile de spalare a banilor. Internationalizarea burselor a facut si face din ce in ce mai dificila urmarirea asa-numitilor "bani fierbinti". Vazand marile oportunitati pe care le ofera economia globala, multe tari in curs de dezvoltare si in tranzitie liberalizeaza rapid pietele financiare, indeparteaza barierele comerciale si ii curteaza pe investitorii straini. Invariabil, acest proces a creat si creeaza goluri legislative de care se folosesc grupurile crimei organizate. In tarile foste comuniste, unde s-a produs o ruptura intre putere si legitimitate, au aparut uneori "autoritati paralele" care, de cele mai multe ori, sunt controlate de grupurile crimei organizate. Gruparile care au activat pe piata neagra in regimurile totalitare s-au transformat in organizatii capabile sa penetreze si sa corupa componente importante ale structurilor decizionale. In masura in care liberalizarea este esentiala pentru succesul tranzitiei, ea poate crea, daca nu se iau masuri eficiente sau prompte, un teren fertil pentru activitati economice ilicite. Organizatiile criminale pot inflori in conditiile incerte ale tranzitiei iar frontierele libere, noile piete si tehnologii faciliteaza largirea sferei lor de activitate. Comisia Europeana cu competenta in acest domeniu considera ca fraudele transfrontaliere ar putea costa Uniunea Europeana cel putin 68 de miliarde de dolari, iar fraudele petrecute in interiorul fiecarei tari ar dubla aceasta suma.
2. Tendinte actuale ale crimei organizate transnationale 
Exista astazi numeroase preocupari ale statelor democratice pentru a identifica si anihila grupurile criminale transnationale. Acestea sunt definite ca grupari sau organizatii: - predispuse la crima; - structurate ierarhic sau intr-un sistem complex de relatii personale care, printr-un set strict de sanctiuni interne, pot intari aceste structuri; - dispuse sa foloseasca violenta, intimidarea si coruptia pentru obtinerea de profituri si pentru a controla teritorii, oameni si piete; - care, pentru a-si mari averile si pentru a se infiltra in economiile legale, sunt gata sa-si "spele" procedeele ilicite; - capabile sa se extinda in noi activitati, care anterior erau "curate", si peste frontierele nationale; - deschise la cooperarea cu alte structuri criminale sau de presiune care au obiective similare; - capabile sa se infiltreze in institutiile guvernamentale, in vami, politie, justitie si chiar in parlamentele nationale. Preocuparea actuala cea mai stringenta este aceea de a anihila organizatiile criminale. Scopul fundamental al acestora este, fara indoiala, obtinerea de profituri cat mai mari. Rata profitului provenit din activitatile crimei organizate este atat de inalta, incat putine afaceri legale pot concura cu aceasta. Posibilitatea grupurilor criminale de a institui "monopoluri" locale prin eliminarea fizica a concurentei ii confera un avantaj extraordinar la stabilirea preturilor. Avand capacitatea de a folosi strategii de afaceri solide, care cuprind diversificarea activitatii si exploatarea noilor piete, termenul de "crima organizata" tinde


Fisiere in arhiva (1):

  • Crima Organizata Transnationala - O Amenintare Pentru Piata Mondiala.doc

Imagini din acest proiect Cum descarc?

Promoție: 1+1 gratis

După plată vei primi prin email un cod de download pentru a descărca gratis oricare alt referat de pe site.Vezi detalii.


Descarcă aceast referat cu doar 4 € (1+1 gratis)

Simplu și rapid în doar 2 pași: completezi adresa de email și plătești. După descărcarea primului referat vei primi prin email un alt cod pentru a descărca orice alt referat.

1. Numele, Prenumele si adresa de email:

Pe adresa de email specificata vei primi link-ul de descarcare, nr. comenzii si factura (la plata cu cardul). Daca nu gasesti email-ul, verifica si directoarele spam, junk sau toate mesajele.

2. Alege modalitatea de plata preferata:


* La pretul afisat se adauga 19% TVA, platibil in momentul achitarii abonamentului / incarcarii cartelei.

Hopa sus!