Comunități Sociale

0. Contextul politic al comunităţii şi comunitarismul (text)

Sociologia lui Tonnies, de la care am ales sa pornim demersul nostru

explicativ, apare, ca si cea franceza, in contextual “crizei profunde a ordinii

dupa destramarea legitimismului monarhic si bisericesc. De aici au pornit

toti acei Topoi centrali ai pozitiilor conservatoare si progresiste, de

promovare sau de revolutionare a sistemului, pina in ziua de azi.” (Rehberg,

1993, p. 26) Reducind-o la expresia sa limita, problema teoretica si

existentiala era aceea de sti ce pierdem si ce cistigam, ca oameni, prin

ducerea la indeplinire a proiectului modern ?

1. Problema politică a comunităţii

Chiar daca in cele de fata ne intereseaza doar aparitia si intelesul

sociologic al conceptului de comunitate, nu putem deci sa facem abstractie

de cimpul problematic mai larg din care face parte in mod definitoriu. Si

aceasta din doua motive complementare. Pe de o parte, modul in care

Tonnies isi elaboreaza conceptul de comunitate (Gemeinschaft) in opozitie

cu cel de societate (Gesellschaft) este o luare de pozitie in acest context si

trebuie abordat prin raportare la acesta. Cu atit mai mult cu cit, in acest

context, relatia comunitate-societate este formulata ca o problema moralpolitica

a vremurilor, care in-formeaza oarecum in subsidiar abordarea “pur”

sociologica. Pe de alta parte, deoarece altfel nu am intelege actualitatea

problemei comunitare si am fi tentati, poate, sa o consideram un aspect

revolut de istorie a sociologiei sau a filosofiei politice. Ori, pe linga faptul

ca, dupa cum vom vedea, comunitatea este din nou in centrul unor dezbateri

socio-politice (nu la noi, ce-i drept…), ea are ca fundal o serie de probleme

perene ale modernitatii, in speta ale alcatuirii societatilor moderne. Din acest

punct de vedere ea este astfel actuala si la noi, chiar daca nu este pusa ca

atare in dezbaterile de societate existente. Aceasta, partial, si datorita

faptului adesea invocat al inexistentei unei reale gindiri de stinga in Romania

ultimelor decenii – or, de la Marx (trecind prin Tonnies) si pina la

comunitarismul american actual, ideea de comunitate a insotit, de regula,

idealuri si polemici de stinga (Brumlik si Brunkhorst, 1993).

Care este însă « fondul » acestei probleme ?

Exista, in orice societate moderna, o tensiune intre libertate

(individuala) si ordine (sociala). Libertatea e buna, nu mai e ca pe vremea lui

Ceausescu (nu mai e ca pe vremea regelui, s-ar fi spus imediat dupa

revolutia franceza); riscul ei este insa dezordinea, in masura in care ordinea

nu mai este garantata in afara libertatilor individului. Cum poate fi deci

garantata ordinea sociala in conditiile libertatii individuale ? Aranjamentele

contractuale, care includ si statul, au dat variate si complexe raspunsuri

acestei chestiuni. Dar ce te faci cind “contractul social” nu functioneaza in

fapt, cind el ramine o constructie perfecta despre care se poate reproduce

butada lui Charles Peguy referitoare la morala kantiana: are miinile curate,

dar n-are miini… Sa zicem insa ca functioneaza si ordinea sociala este

obtinuta. Este ea insa si legitima ? Sau, mai nuantat spus, cum poate fi

construita legitimitatea unei ordini comune intemeiata in interesul fiecaruia ?

Exista raspunsuri si aici, dar aceasta nu inseamna ca ele au rezolvat pentru

totdeauna si integral problema. Unul dintre cele mai delicate aspecte pare a

fi cel al autonomiei, adica a ceea ce a constituit, probabil, cea mai mare

promisiune a modernitatii. “Problema ramine bineinteles (si astazi, n.n.)

daca si cum idealul liberal al tolerantei si libertatii subiective mai poate fi

readus in orizontul autonomiei democratice.” (Brumlik si Brunkhorst, op.

cit.) Dar sa depasim si acest aspect si sa presupunem ca exista si o ordine

daca nu teoretic cu adevarat legitima, cel putin practic acceptabila. O ordine

sociala intemeiata in libertatea individuala va continua sa puna o problema

mai mult sau mai putin acuta sau acutizata de unii mai mult decit de catre

altii: cum ma regasesc eu, cu libertatea mea, in libertatea ta ? Altfel spus, ce

mai avem noi in comun in afara relatiei contractuale care ne permite sa ne

respectam reciproc libertatile ? Care sunt “bunurile comune” ale unor

indivizi care isi urmaresc consecvent drepturile individuale (problema ce

transpare in preocuparile subiectilor nostri legate “privatizare”) ? Desigur,

consimtim cu totii sa “cotizam” pentru anumite bunuri comune cum ar fi

asistenta sanitara, invatamintul, asigurarile sociale, etc. Dar cit de mult

consimtim si ce consimtim sa acceptem in aceasta lista a “bunurilor

comune” ? Uneori alarmant de putin…De asemenea, desigur ca din sfera

libertatii mele individuale face parte si libertatea de a te alege sau nu, de a-l