Asistența socială

“ Asistenta sociala a iesit din fagasul sentimentalismului generos si al simplelor bune intentii, pentru a pasi in domeniul unei actiuni sociale si etice ordonate si temeinic motivate, cu scopul exclusiv de a servi societatea nu prin carti si teorie, ci prin gasirea adevarului social in mijlocul grelelor conflicte ale vietii.” ( Dimitrie Gusti )

Asistenta sociala ca profesie si stiinta s-a dezvoltat nu numai pe baza sentimentalismului, nu doar din dorinta de a ajuta aproapele , ci si datorita activitatilor de cercetare si a preocuparilor teoreticienilor de a fundamenta actiunile si interventiile specifice acesteia.

Profesia de asistent social presupune rezolvarea problemelor umane, de schimbare si echilibru, de drepturi si justitie sociala, toate acestea contribuind la functionarea sociala a individului la parametrii normali, optimi.

1. Scurt istorical asistentei sociale

Asistenta sociala reprezinta totalitatea masurilor intreprinse de catre Stat, Biserica si alte organisme neguvernamentale spre a sprijini persoanele aflate in situatii speciale, care nu au posibilitati umane din cauza unor stari psihice sau fizice deficitare, ca urmare a unor factori cu influente negative, ca : aparitia unor boli cronice, accidente, inadaptarea la mediul social, deteriorarea starii materiale, calamitati naturale, varsta si alte multiple cauze.

O data cu inceputurile crestinismului, asistenta sociala ia forma unor actiuni cu caracter religios. Pana in secolul al XVI – lea majoritatea actiunilor de ajutorare a diferitelor categorii de deficienti se facea in cadrul manastirilor si a congregatiilor religioase.

In secolul al XIII – lea, au fost organizate, pe langa diferitele manastiri, asa – zisele “ bolnite“, care nu erau altceva decat azile pentru bolnavii saraci, pentru invalizi si, in general, pentru batrani saraci. Termenii pe care ii intalnim, desemnand pe cei asistati, erau de “ misel “ pentru cei care prezentau infirmitati fizice, si de “ nemernici “ pentru elementele sociale: cersetori si vagabonzi.

Dupa razboaie, domnitorii sau unii boieri inaltau biserici sau manastiri pentru a multumi lui Dumnezeu de biruinta impotriva dusmanilor tarii. Pe langa aceste locasuri sfinte, se infiintau bolnite sau azile pentru nevoiasii suferinzi, nevolnici, sau pentru cei loviti de soarta.

Primele inceputuri de organizare a asistentei sociale – pe baza de lege in Romania s- au facut in anul 1831 prin Regulamentul Organic ( capitolul 8 ) , dar abia in anul 1881 se infiinteaza la Primaria Capitalei un serviciu de asistenta sociala. Potrivit noilor reglementari se organizeaza un serviciu al copiilor gasiti, continuandu- se procedura de mai inainte, adica de a se repartiza copii gasiti si orfani la doici si mame crescatoare.

2. Definitie si ramuri ale asiatentei sociale

The Intenational Federation of Social Work ( IFSW ) da asistentei sociale urmatoarea definitie: “ Asistenta sociala promoveaza schimbarea sociala, solutionarea problemelor in relatiile interumane, precum si mobilizarea si participarea oameniilor pentru cresterea bunastarii. Utilizand teorii despre comportamentul uman si sistemele sociale, asistenta sociala intervine in punctele in care oamenii interactioneaza cu mediul. Principiul drepturilor omului si cel al justitiei sociale sunt fundamentale pentru asistenta sociala.

Ramurile asistentei sociale sunt: protectia familiei, asistenta sociala in scoli, asistenta sociala medicala, probatiunea si alte servicii judiciare, servicii pentru sanatate mentala, servicii pentru tineri, ingrijirea copilului, asigurarea de locuinte sociale, servicii de dezvoltare urbana, etc. .

3. Valorile si scopul asistentei sociale

In Codul Etic ( 1999 ) National Association of Social Workers ( NASW ) defineste scopul, sau altfel spus misiunea asistentilor sociali : “ Sa contribuie la bunastarea oamenilor, sa faciliteze satisfacerea trebuintelor de baza ale tuturor indivizilor, acordand o atentie deosebita trebuintelor si participarii celor vulnerabili, discriminati si saraci “.

Schwartz ( 1977, p. 95 ) spunea ca : “ Nu putem alege – si nici macar nu putem opera o diviziune a muncii – intre asigurarea necesitatilor individuale si solutionarea problemelor sociale, atat timp cat intelegem ca o problema privata este doar un exemplu specific al unei probleme psihice si ca o problema publica este construita din mai multe probleme private “, iar pentru o eficienta sporita si pentru atingerea acestui scop, asistentii sociali traseaza doua directii pe care le urmeaza: sa schimbe atat oamenii, cat si conditiile sociale.

In asistenta sociala se fac mari eforturi pentru a imbunatatii atat mediul in care traiesc aceste persoane, dar si demnitatea si valoarea umana, justitia sociala cat si pentru a obtine un loc cat mai bun in societate pentru acesti oameni.