Analiză comparativă - Școala de terapie clasică vs. Școala de terapie modernă

- A fost dezvoltată de către Murraz Bowen. Alături de acesta se mai remarcă şi orientarea lui Ivan Bosyormenzi-Nagz. Accentul principal în acest model de terapie cade pe asigurarea unei teorii a funcţionării familiei. A fost “concepută să corespundă în mod precis cu principiile evoluţiei şi cu omul ca fiinţă evolutivă” (Kerr, Bowen apud Mitrofan, 2001).- A fost dezvoltată în anii 1970 - 1980, în cea mai mare parte de către australianul Michael White şi neozeelandezul David Epston.

Al-II lea formator de influenţă a mişcării narative este David Epston, un terapeutde familie din Auckland, Nouă Zeelandă. El a contribuit la majoritatea aspectelor teoretiei şi practicii narative, dar a subliniat în mod special că pentru a menţine noile naratiuni, clienţii au nevoie de comunităţi de sprijin. A extins dezvoltarea „ligilor” (Liga antianorexia, antibulimia). El a a fost de asemenea pionerul folosirii scrierii clienţilor, subliniind că, mult timp după ce prezenţa terapeutului s-a şters, clienţii pot citi scrisorile care susţin noile lor poveşti şi rezolvări. Alţi terapeuţi narativi imoprtanti sunt: Jill Freedman şi Gene Combs, StepfanMadigan, Harlene Anderson.

Această abordare terapeutică a căpătat amploare după succesul avut în cazul unor forme dificile de anorexie nervoasă, ADHD, schizofrenie şi alte afecţiuni psihice.Dezvoltată din gândirea sistemică.

- Teoria boweniană se bazează pe ideea că oamenii au o moştenire evolutivă comună la nivelele primitive ale funcţionării. Acest lucru are un impact semnificativ asupra comportamentului.

- O altă idee importantă: oamenii sunt dotaţi atât cu sisteme emoţionale, cât şi cu sisteme intelectuale. Când anxietatea sporeşte intensitatea emoţională, cele două sisteme, intelectual şi emoţional, se amestecă, în consecinţă gândirea şi comportamentul sunt determinate mai mult emoţional şi alegerea este compromisă.

- Consideră sistemul emoţional - piatra de temelie

- Psihoterapia narativă se bazează pe capacitatea oamenilor de a externaliza problemele, sau de a le separă de propria identitate. Acest lucru se realizează prin transformarea pacientului în naratorul poveştii propriei vieţi sau a problemei cu care se confruntă.

- Ideea fundamentală a psihoterapiei narative este următoarea: Problema este separată de persoană şi problema nu defineşte persoană; problema este ceea ce o persoană are, nu ceea ce o persoană este.- Ambele terapii privesc familia ca un sistem, în care membrii săi se influenţează unii pe ceilalţi, având la rândul lor atitudini şi comportamente influenţate de mediu:

- Ambele terapii pun accentul pe individualitatea membrilor familiei şi pe ideea de apartenenţă.