Adopție

Potrivit articolului 451 din noul Cod civil care definește adopția ca fiind - operațiunea juridică prin care se creează legătura de filiație între adoptator și adoptat, precum și legături de rudenie între adoptat și rudele adoptatorului. Termenul de adopție are trei înțelesuri: de instituție juridică, act juridic de încuviințare a adopției și raport juridic de adopție.

Prin instituția juridică a adopției se înțelege totalitatea normelor juridice care reglementează problemele legate de condițiile de fond și de formă ale adopției, procedura, efectele adopției, și desfacerea ei etc. Actul juridic de încuviințare a adopției îl constituie hotărârea judecătorească de încuviințare a adopției, prin care ia naștere raportul juridic de adopție, iar prin raport juridic de adopție se înțelege legătura de rudenie civilă rezultată din actul juridic al adopției încuviințate de instanța de tutelă.

Adopția a fost reglementată printr-o multitudine de acte normative, începând cu Codul civil de la 1864, Codul familiei de la 1954, Legea nr. 11/1990, continuând cu O.U.G.(ordonanța de urgență) nr. 25/1997, iar în prezent prin Noul Cod Civil și prin legea specială - Legea nr. 273/2004 privind regimul juridic al adopției.

Puterea legislativă română a adoptat, încă de la începutul anilor 90 un cadru legislativ modern și complet pentru a reglementa procedurile necesare parcurgerii procesului de adopție, atât internă cât și internațională.

Având ca punct de plecare atât negocierile din cadrul Consiliului Europei ce au dus la adoptarea Convenției europene în materia adopției de copii, semnată la Strasbourg la 24 aprilie 1967, cât și principiile și obligațiile asumate prin ratificarea acestei Convenții (România a aderat la Convenția europeană în materia adopției de copii prin Legea nr. 15 din 25 martie 1993, publicată în Monitorul Oficial nr. 67 din 31 martie 1993. Potrivit articolului 2 din Legea 15/1993, aderarea României la această Convenție se face cu următoarea rezervă: „în temeiul posibilităților conferite de articolul 25 par. 1 din Convenție, de a formula cel mult două rezerve cu privire la dispozițiile Părții a II-a, România declară că nu va aplica dispozițiile articolului 7, potrivit cărora vârsta minimă a adoptatorului nu poate fi mai mică de 21 de ani și nici mai mare de 35 de ani, în legislația românească vârsta minimă fiind de 18 ani, fără limita maximă”, și după o serie de modificări ale legislației anterioare, Parlamentul României a adoptat o serie de legi prin care a creat cadrul general al adopției interne și internaționale. Anterior, Codul familiei reglementa două feluri de adopție, și anume: adopția cu efecte restrânse și adopția cu efecte depline de filiație firească. Adopția cu efecte restrânse - adopția în temeiul căreia adoptatul și descendenții săi deveneau rude cu adoptatorul, ei păstrându-și, totodată, legăturile de rudenie cu rudele lor firești. Adopția cu efecte depline a fost și este și în prezent adopția în temeiul căreia adoptatul și descendenții săi devin rude numai cu adoptatorul și cu rudele acestuia, întocmai ca și cum adoptatul ar fi copilul firesc al adoptatorului, dar încetează legăturile de rudenie dintre adoptat și părinții firești, precum și rudele acestora.

Deosebirea dintre cele două feluri de adopții consta în întinderea diferită a rudeniei pe care ele o stabilesc, precum și în faptul că rudenia civilă rezultată din adopția cu efecte restrânse se suprapunea peste rudenia firească, alături de care exista, în timp ce rudenia civilă rezultată din adopția cu efecte depline înlocuiește rudenia firească.

CONDITIILE SI REGIMUL JURIDIC AL ADOPTIEI INTERNE:

Elaborată în conformitate cu cerințele legislației europene și urmând o tehnică legislativă modernă și ușor de urmărit de către subiecții cărora li se adresează, Legea 273/2004 pornește prin a enumera, în articolul 2, principiile care stau la baza procesului de adopție.

Procedura de adopție este reprezentată de principiul interesului superior al copilului. Acesta intervine ori de câte ori instanțele trebuie să ia o decizie în ceea ce privește viitorul copiilor adoptați. Interesul superior al copilului trebuie însă căutat într-un cadru familial. Articolul 2 stabilește principiul creșterii și educării copilului într-un mediu familial. Pentru încuviințarea adopției, autoritățile însărcinate cu încuviințarea adopției, vor căuta ca adoptatul să fie integrat într-un mediu familial care să corespundă cu originile sale. Legea 273/2004 ridică la rang de principiu al adopției continuitatea în educarea copilului, ținându-se seama de originea sa etnică, culturală și lingvistică. Toate etapele adopției trebuie parcurse avându-se în vedere principiul informării copilului și luării în considerare a opiniei acestuia în raport cu vârsta și gradul său de maturitate.

Având ca idee generală interesul superior al copilului, condițiile prevăzute de Legea 273/2004 se referă la momentul la care poate fi o persoană adoptată (1.1), la persoanele care pot fi adoptate (1.2) si, nu în ultimul rând, la modalitățile prin care trebuie căutat consimțământul părinților firești (1.3).

Legea 273 impune anumite condiții privitoare la capacitatea adoptatorilor și la modul în care trebuie desfășurată adopția anumitor persoane între care există deja legături de rudenie.

Cea mai importantă condiție prevăzută de Legea 273 este cea privitoare la consimțământul părintilor firești la adopție. Având în vedere că nimeni nu poate fi constrâns să renunțe la propriul copil, legea prevede o procedură specială prin care să se exprime consimțământul părinților firești ai adoptatului.

Consimțământul la adopție trebuie să fie dat de către parinții firești ai copilului. În cazul în care este adoptat copilul și de către soțul adoptatorului, consimțământul trebuie exprimat de către soțul care este deja părinte adoptator al copilului. De asemenea, având în vedere importanța acestui consimțământ, dreptul de a și-l exprima este păstrat chiar și de părinții decăzuți din drepturile părintești. Dacă unul dintre părinți este necunoscut, decedat, declarat mort sau dispărut, consimțământul celuilalt va fi suficient, iar dacă și acesta lipsește va fi suficient consimțământul tutorelui și al reprezentantului legal. Legea acceptă lipsa consimțământului numai în situația adopției majorilor.

O dată cu solicitarea consimțământului, instanța solicită Direcției raportul care confirmă îndeplinirea obligației de informare și consiliere a părintilor firești. Pentru a asigura un consimțământ neviciat, Legea prevede că acesta poate fi dat numai după trecerea unui termen de 60 de zile de la data nașterii copilului înscrisă în certificatul de naștere și lasă posibilitatea acestora de a-l revoca în termen de 30 de zile. (art.16)