Teorii ale dreptății sociale

Referat
10/10 (1 vot)
Conține 1 fișier: docx
Pagini : 13 în total
Cuvinte : 2873
Mărime: 155.92KB (arhivat)
Publicat de: Sonia Burlacu
Puncte necesare: 5
Profesor îndrumător / Prezentat Profesorului: Prof. Univ. Dr. Gabriela Rățulea
Facultatea de Sociologie si Comunicare
Universitatea Transilvania, Brasov

Extras din referat

Alegerea teoriei

Utilitarismul: Doctrina etică probabil cea mai celebră în tradiţia filozofiei morale anglofone, menită să explice de ce unele acţiuni sunt juste, iar altele nejuste. Epoca de glorie a utilitarismului a fost de la sfârşitul sec al- XVIII -lea până la utimul sfert al secolului al XIX- lea.

În formularea sa iniţială, utilitarismul se înfăţişa foarte simplu, poate chiar dezolant de simplu J.S.Mill scria: “Crezul care acceptă drept temei al moralei utilitatea sau Principiul Maximei Fericiri susţine că acţiunile utile sunt juste exact în măsura în care tind să promoveze fericirea, nejuste în măsura în care tind să producă opusul fericirii. Prin fericire se înţelege aici plăcerea şi absenţa durerii, iar nefericirea durerea şi lipsa plăcerii”.

După principiul celei mai mari fericiri, scopul supreme este o viaţă lipsită pe cât posbil de durere, bogată pe cât posibil în plăceri, deopotrivă din punctul de vedere al cantităţii ci şi al calităţii. (G. Raţulea apud J.S. Mill )

Statul bunăstării generale

Definiţie: ansamblu de activităţi şi servicii de reglementare a veniturilor, provenite din transferuri, exercitate de puterea publică în vederea creşterii bunăstării.

Scop: intervenţia specifică a statului prin intermediul politicilor publice pentru asigurarea protecţiei membrilor săi, pentru a reconstrui o egalitate reală (dincolo de cea formală, considerată insuficientă) şi de a corija efectele dureroase ale pieţei.

Identificarea principiului care stă la baza politicii sociale alese

Bunăstarea copiilor de etnie romă, în învățământ (interesul superior al copilului).

Identificarea problemei

Natura și cauzele problemei sociale

Copiii romi constituie una dintre cele mai defavorizate categorii de copii şi au nevoie de mult sprijin pentru a depăşi situaţia în care se află. Respectarea şi implementarea dreptului copiilor romi la educaţie constituie principala condiţie pentru viitoarea îmbunătăţire a situaţiei lor. Toţi copiii au dreptul la şanse egale. Azi, copiii romi au încă de înfruntat, pentru a-şi găsi un loc în societate. Speranţele lor vor putea fi la fel de îndrăzneţe că speranţele copiilor români atunci când mamele românce nu-şi vor mai ameninţa copiii că, dacă nu sunt cuminţi, îi "dau la ţigani", atunci când mamele rome nu le vor mai spune copiilor lor că n-are nici un rost să viseze la o facultate pentru că n-au cum face faţa între romani.

Discriminarea reprezintă orice deosebire, excludere, restricţie sau preferinţă, pe bază de rasă, naţionalitate, etnie, limbă, religie, categorie socială, convingeri, sex, orientare sexuală, vârstă, handicap, boală cronică necontagioasă, infectare HIV, apartenenţă la o categorie defavorizată, precum şi orice alt criteriu care are ca scop sau efect restrângerea, înlăturarea recunoaşterii, folosinţei sau exercitării, în condiţii de egalitate, a drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale sau a drepturilor recunoscute de lege, în domeniul politic, economic, social şi cultural sau în orice alte domenii ale vieţii publice (DEX, 2012).

Segregarea copiilor romi în sistemul educațional rămâne o provocare majoră în Europa de Est, inclusiv în România, conform The National Report regarding Roma Inclusion in Early Child Development Services - Open Society Foundations, Roma Education Fund and UNICEF, 2010.

Potrivit acestui raport, 60% dintre copiii care studiază în clase sau centre speciale, ori în școli segregate, sunt copii de etnie romă. Rezultatele unei cercetări din 2008 a organizației Romani CRISS arată că în 67% din cele 90 de școli participante la studiu, copiii romi sunt victimele unei forme de segregare. 47% dintre părinţii romi intervievaţi în cadrul unui studiu realizat de UNICEF și Romani CRISS în 2011 consideră că, în general, în şcoală, un copil rom este tratat la fel cu un copil nerom, în timp ce 39,9% răspund că un copil rom este tratat, de regulă, mai prost. Mai mult de trei sferturi dintre subiecţii romi din eşantion (76,6%) nu au auzit de Ordinul Ministerului Educaţiei din 2007 privind interzicerea segregării şcolare a copiilor romi. Dintre părinţii care au auzit de acest ordin al ministerului, 66,4% s-au informat din mass-media și 29,3% dintre părinți au informaţia de la şcoală.

Copii romi în mediul școlar

Situaţia copiilor romi este una critică, majoritatea aparţinând unor familii extrem de sărace. Mulţi dintre ei abandonează şcoala datorită lipsurilor materiale, iar cei care continuă sunt deseori discriminaţi faţă de colegii lor: puşi în ultimele bănci ale clasei, trataţi cu indiferenţă, sau, mai rău câteodată, agresaţi verbal de către copii sau profesori.

Integrarea populaţiei rome continuă la vârsta şcolii, o şcoală căreia îi revine ca misiune promovarea printre profesorii şi elevii celorlalte naţionalităţi, valorile şi cultura elevilor etnici. Trebuie încurajată dorinţa rromilor de integrare şi accentuat că integrarea nu înseamnă pierderea culturii tradiţionale.

Politica socială destinată rezolvării problemei

Luând în considerare dificultăţile cu care se confrunta cetăţenii romani de etnie romă şi având în vedere dorinţa de a identifica soluţii optime pentru rezolvarea acestora, în anul 2001, se publică în Monitorul Oficial Hotararea de Guvern nr. 430/2001 privind aprobarea strategiei Guvernului României de îmbunătățire a situației romilor. Astfel pentru a putea aplica această strategie, GR adoptă următoarele principii directoare:

Bibliografie

Giddens, A., (2010) Sociologie, ediția a V-a, Editura ALL, București

Zamfir, C., (2002) Indicatori privind comunitățile de romi din România, Editura Expert, București

Zamfir, C., Preda, M., (2002) Romii in Romania, Editura Expert, București

UNICEF (2010) The National Report regarding Roma Inclusion in Early Child Development Services - Open Society Foundations, Roma Education Fund

***Ordonanţa nr. 137 din 31 august 2000 privind prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare

***Hotararea de Guvern nr. 430/2001 privind aprobarea strategiei Guvernului României de îmbunătățire a situației romilor

***(2012) Dicționarul Explicativ al Limbii Române, ediția a II-a revăzută și adăugită, Academia Română, Editura Univers Enciclopedic Gold, București

***http://www.mediafax.ro/externe/discriminarea-romilor-o-problema-care-persista-in-romania-7457367 accesat în data de 15.05.2016, ora 14:22

Preview document

Teorii ale dreptății sociale - Pagina 1
Teorii ale dreptății sociale - Pagina 2
Teorii ale dreptății sociale - Pagina 3
Teorii ale dreptății sociale - Pagina 4
Teorii ale dreptății sociale - Pagina 5
Teorii ale dreptății sociale - Pagina 6
Teorii ale dreptății sociale - Pagina 7
Teorii ale dreptății sociale - Pagina 8
Teorii ale dreptății sociale - Pagina 9
Teorii ale dreptății sociale - Pagina 10
Teorii ale dreptății sociale - Pagina 11
Teorii ale dreptății sociale - Pagina 12
Teorii ale dreptății sociale - Pagina 13

Conținut arhivă zip

  • Teorii ale dreptatii sociale.docx

Te-ar putea interesa și

Politicul românesc reflectat în politicile sociale - analiza factuală și proiectul filosofic

Introducere Motivul care stă la baza prezentei lucrări este acelaşi cu domeniu şi sursa de inspiraţie şi cercetare care au stat la baza...

Libertatea în Epoca Contemporană

INTRODUCERE Condiţia umană poartă, pe cât ne dovedesc preocupările, cea mai strânsă legătură cu tema libertăţii. De-a lungul istoriei, libertatea...

Politica fiscală și influența ei

1.1. Fundamentarea teoretica a statului modern si aparitia primelor conceptii economice Dupa prabusirea Imperiului Roman, timp de o mie de ani,...

O teorie a dreptății

Ganditor inedit al secolului al XX-lea, ce ne propune o abordare noua a notiunii de ,,Dreptate’’ printr-o ,,o teorie’’ .,John Rawls (21 februarie,...

Științe Politice

Introducere Stiintele politice Se ocupa cu studiul guvernarii si al proceselor, institutiilor si comportamentelor politice. Guvernarea si...

Dreptatea Socială și Raportul Stat Cetățean în Primii Ani ai Postcomunismului

ABSTRACT Încearc să dezbat subiectul dreptăţii sociale din perspectiva aplicabilităţii lui la nivelul realităţilor româneşti din primii zece ani...

Valorile Morale Fundamentale

Drumul prin viaţă al omului este presărat de nenumărate valori. Printre acestea, valorile morale au un rol deosebit atât în formarea caracterului...

John Rawls - conceptul de dreptate politică față în față cu criticii săi

Ideea centrala a teoriei lui Rawls este ca principiile dreptatii, esentiale pentru realizarea structurilor unei democratii constitutionale, trebuie...

Ai nevoie de altceva?