Modelul unui Sistem Informatic Bancar

1. Prezentare generală a sistemului informatic bancar

Una din componentele importante ale unei instituţii de credit este sistemul informatic şi de comunicaţii, “motorul” care asigură suportul informaţiilor necesare bunei funcţionări, dar şi accesul rapid şi securizat la aceste informaţii.

Sistemul informatic are două componente majore: infrastructura hardware şi de comunicaţii pe de o parte (echipamentele de calcul, servere, staţii de lucru, elemente de conectică - hub-uri, switch-uri, modem-uri, routere, firewall-uri etc.), şi componenta software (sisteme de operare, sisteme de gestiune a bazelor de date – SGBD -, baze de date, aplicaţii etc.), pe de altă parte. Elementul de legatură între aceste două componente este politica de securitate, ca ansamblu de reguli şi proceduri de asigurare a integrităţii şi confidentialităţii informaţiilor.

In condiţiile în care accesul rapid la informaţii este un element vital al succesului în orice domeniu de activitate, sistemele informatice cu operare “în timp real” a datelor între locaţiile băncilor sunt singurele viabile la momentul actual.

O altă caracteristică vitală a sistemelor informatice bancare este disponibilitatea: asigurarea continuităţii în funcţionare. De asemenea, consistenţa, integritatea şi securitatea datelor fac dintr-un sistem informatic bancar elementul principal în cadrul managementului riscului operaţional şi reputaţional.

Inima unui sistem informatic bancar este constituită din baza de date a acestuia, de sistemul de stocare, înregistrare, prelucrare şi analiză al informaţiilor necesare operaţiilor zilnice, dar şi ca element de decizie pentru strategia de management.

In funcţie de strategia de funcţionare şi de dezvoltare a băncilor sunt folosite două tipuri de sisteme informatice client/server: cu baze de date centralizate şi cu baze de date distribuite.

Modelul cu bază de date centralizată presupune că toate locaţiile (sucursale, agenţii, centrală) folosesc o baza de date unică, ce conţine toate informaţiile legate de clienţi, conturi, operaţii, produse bancare. Planul de conturi conţine informaţii despre locaţia contului respectiv, iar fiecare client are ataşat la codul unic de identificare, codul sucursalei.

Avantajele sunt constituite de administrarea unica, centralizata, usurinta de a se efectua cautari în baza de date pentru identificare clienti, grupuri etc. Accesul la date agregate şi la raportari sintetice este foarte rapid. Nu necesita administrare la nivelul sucursalelor.

Ca dezavantaj se poate considera investiţia necesară serverului central (de cele mai multe ori este necesar un cluster de servere pentru asigurarea continuităţii în funcţionare în cazul unor erori hardware) şi sistemului de comunicaţii.

Este necesară asigurarea unui sistem de comunicaţii fiabil (cu linii terestre dublate de backup radio). De asemenea, dimensionarea lăţimii de bandă pentru liniile de comunicaţii trebuie să asigure traficul important generat de conectarea utilizatorilor la baza centrală de date.

Modelul cu baze de date distribuite presupune că fiecare sucursală şi centrală are propria bază de date, gazduită de un server local; comunicaţia se efectuează în timp real, prin execuţie de proceduri la distanţă pe serverele destinaţie (exemplu pentru operaţii între sedii sau pentru consolidarea datelor conturilor la nivel centralizator). Structura planului de conturi este arborescentă, fiecare locaţie având un nod unic de identificare.

Avanajul principal este independenţa funcţionării sucusalelor în cazul eventualelor întreruperi de comunicaţie sau în cazul în care serverul central este nefuncţional.

Ca dezavantaj poate fi considerată administrarea locală, viteza de acces mai mică la resurse pentru căutari simultane în toate locaţiile (exemplu, raportări centralizatoare).

La nivelul planului de conturi structura este arborescentă şi se prezintă asifel (figura 1.):

Figura 1. Structura arborescentă a planului de conturi