Vis de iarnă

E seara. Stau la vatra focului si-mi incalzesc mainile degerate. E frig, iar vantul sufla tot mai tare in odaita rece a bunicii. Incet, incet focul incepe sa-si piarda din putere. Carbunii pocnesc, iar asupra luminii lumanarii zboara bazaind usor o musca.

Corpul ei pare gigantic, reflectat pe perete, de lumina lumanarii care plange tot mai mult, cu lacrimi fierbinti de ceara.

Privesc cu teama, din coltul patului, pe fereastra si mi se pare ca vad chipurile unor oameni necunoscuti, ce-mi zambesc sarcastic. Mie frica, iar mama nu e langa mine acum.

Ma ghemuiesc sub plapuma calduroasa si inchid usor ochii.

Un zgomot ciudat se aude de afara. Deodata, cineva loveste usor usa odaitei. Tresar incet, iar zgomotul se aude tot mai tare.

Imi inving frica si deschid usor usa. Din cauza scartaitului ei asurzitor, simt cum un fior imi cuprinde tot corpul. Privesc in jur si nu e nimeni. Ceva pufos si rece in acelasi timp imi mangaie incet piciorul. Jos, un catelus mic se ghemuieste in coltul pragului. Cu nascucul inghetat si cu mustatile albe, de la zapada ce se asternuse ca prin minune foarte mult de acum o ora. Intram impreuna in odaita si ii asez culcusul langa vatra, sub un prosop moale si pufos.

Atipesc incetul cu incetul si, simt inca, cum o mana calda imi mangaie fruntea iar o voce finuta imi sopteste: Trezeste-te puiule! Trebuie sa te pregatesti de scoala. Deschid usor ochii si imi zaresc mama. Ochii imi sclipesc si fericita o sarut pe obraz. Mama se uita ciudat la mine si, in cele din urma imi spune: Gata acum, imbraca-te repede. Dar eu, ca hipnotizata, o privesc cu un zambet larg pe fata si spun in gandul meu: Ce bine ca a fost doar un vis! . ...