Venere Și Madonă De Mihai Eminescu

Opera Venere si Madona a fost scrisa de Mihai Eminescu, cel mai mare poet roman, apartinand perioadei marilor clasici. La 25 februarie 1866 publica prima poezie, La mormantul lui Aron Pumnul, ca in timpul scurtei sale vieti, Eminescu, sa poata publica un singur volum de poezii.

Titlul poeziei de fata denumeste inca de la inceput antiteza, figura de stil intalnita la nivelul intregului text. Venera, zeita iubirii la romani, corespondentul Afroditei este, dupa relatarile lui Homer, fiica lui Zeus si sotia lui Hefaistos. In schimb, Madona este reprezentarea Maicii Domnului in artele plastice, femeie cu chip de inger. Inca de aici constatam antiteza intre cele doua tipuri de femei: Venera, tipul femeii adulterine, ce e frumoasa, dar infidela sotului sau, iar Madona e considerata femeia ideala pentru ca e casta, pura, sfanta. Poetul vine cu proiectia femeii ideale asupra femeii iubite.

Poezia de fata este impartita in trei parti. Prima parte e compusa din primele patru catrene. Iata cum comenteaza Al. Philippide despre prima strofa: Eminescu e din fire un bastinas al acestei lumi de care vorbeste in Venere si Madona: si el gandeste in basme, adica gandeste poetic. Totodata insa trebuie adaugat ca mintea lui e tot asa de potrivita si pentru abstractii, pentru cugetare pura; el avea cunostinte temeinice de filosofie si a tradus pasajele dei Critica ratiunii pure a lui Kant. Ce inseamna a gandi poetic? Gandirea poetica nu este creatie de imagini. Imaginea poate sa ilustreze o gandire poetica, nu se confunda insa cu aceasta. Gandirea poetica s-ar putea defini drept acea miscare a mintii care, trecand peste oranduiala obisnuita a fenomenelor, gaseste in lume apropieri si afinitati sau deosebiri si contraste care ne uimesc si ne dau sentimentul frumusetii. Tot in prima parte, Eminescu ne face portretul Madonei, care are diadema de stele, surasul bland, fata pala-n raze blonde, chip de inger, dar femeie, ca in partea a doua Venera sa fie numita Femeie stearpa, fara suflet, fara foc, crudo sau bacanta. Aceste invinuiri socante, pe fata, starnesc revolta, dezamagire, durere in inima iubitei, ceea ce descoperim in ultima parte a poeziei pentru ca iubita, asemanata aici cu Venera, plange. Eul liric isi da seama ca a fost cruda-nvinuirea si, prin faptul ca ii cade la picioare, iubitul ii cere iertare si-i saruta mainile. In ultimele doua versuri iubita, asa cum este ea, e considerata sfanta tocmai prin faptul ca iubeste si este iubita la randul sau. Aici apare din nou antiteza pentru ca Venera este numita din nou demon, dar portretul ei este acum schimbat pentru ca are ochi mari si parul blond. Daca in primele doua parti timpul verbal este trecutul, in ultima parte se schimba perspectiva, pentru ca timpul folosit e prezentul.

D. Popovici trateaza aspectul mitologic al poeziei Venere si Madona si iata ce spune despre aceasta: Inceputul ei (poeziei) trada o puternica atasare de figurile mitologiei eline, el simtea o ...