Vârcolacul și Clotilda, Riga Crypto și Lapona Enigel, Luceafărul comparație

Comparatie intre Varcolacul si Clotilda de Leonid Dimov, Riga Crypto si lapona Enigel de Ion Barbu si Luceafarul de Mihai Eminescu Opera lui Leonid Dimov poate fi apreciata ca una dintre cele mai vii expresii ale barocului din intreaga noastra literatura. Poetul este un descendent din experienta barbiana a rafinatului Isarlak, dar si din atitudinea suprarealist onirica.

Varcolacul si Clotilda apartine sectiunii a doua a Cartii de vise, intitulata 7 proze. Poezia surprinde o idila neobisnuita, creionata cu tandrete, ironie si melancolie, intre o jucatoare de tenis., masiva jucatoare Clotilda si un varcolac albastru, de un farmec indicibil.

Maniera lui Dimov ar trebui definita ca o confuzie perfecta a celor doua planuri (real si fantastic), incat nu le mai putem percepe separat. Nu suntem nici in natural, nici in supranatural, ci intr-o zona intermediara, in care Clotilda si varcolacul comunica fara dificultate.

Finetea sentimentala domina cuplul format de tenismena si de varcolacul care-si uita de sine, cu labuta in palma fetei, scotanddefericire o limba purpurie. Oniricul lui Dimov este un sentimentalism, o visare cu ochii deschisi; poetul cade usor in nostalgie; in vise el regaseste starea de copilarie in care totul pare posibil, in care asociatiile cele mai neasteptate se pot realiza.

Interpretand alegoric textul, nu putem face din poveste o fabula, cu morala explicita, in maniera lui T. Todorov. Prin surprinderea iubirii a doua fiinte apartinand unor lumi diferite (reala si fantastica) textul se preteaza la comparatia cu alte doua capodopere ale literaturii romane: Luceafarul de M. Eminescu si Riga Crypto si lapona Enigel de Ion Barbu. Primul surprinde iubirea imposibila dintre o fata de imparat si un astru. Problematica geniului este dezbatuta depoet din perspectiva filozofiei lui Schopenhauer. Potrivit teoriei filozofului german, cunoasterea lumii este accesibila numai omului de geniu, singurul capabil sa depaseasca sfera stramta a subiectivitatii si sa seobiectiveze, aplicandu-se exclusiv domeniului cunoasterii. Spre deosebire de el, omul obisnuit nu-si poate depasi conditia subiectiva, nu poate iesi din marginile acestui dat. Eminescu talmaceste artistic doctrina schopenhaueriana, inzestrandu-si eroul nu numai cu atributele cunoasterii rationale, ci si cu o mare capacitate afectiva. Aceasta capacitate afectiva a Luceafarului, devenit simbol al omului de geniu, este punctul generator al alegoriei in poemul eminescian. Fata de imparat este pentru Hyperion nu numai obiectul cunoasterii sale, ci si iubita sa, obiectul unei pasiuni arzatoare. Mistuitoarea sete de iubire il determina sa se hotarasca la sacrificiu: abandonarea conditiei sale de fiinta nemuritoare. Hotararea devine simbol al iubirii vazute ca ideal tangibil doar prin credinta, devotament si spirit de sacrificu. In ordinea alegorica a poemului, ea echivaleazacu puterea lui de a-si depasi conditia si de a se consacra exclusiv obiectului ...