Preocuparea pentru gadurile, sentimentele si starile sufletesti ale personajului dintr-o perspectiva psihologizanta isi gaseste o dezvoltare complexa in romanul subiectiv din perioada interbelica.
Desi exista roman de analiza psihologica in literatura universala a secolului XIX (Dostoevski, Stendhal), modelele scriitorilor francezi din secolul XX (Proust, Gide) sunt mai usor asimilate de scriitorii romani doritori sa promoveze modernismul lovinescian.
La acestea se adauga influentele psihanalizei freudiene si ale unor curente filozofice precum intuitionismul Bergson si fenomenologia Husserl. Curentul literar care prinde contur este existentialismul (Heidegger, Sartre, Camus). Acesta pledeaza pentru exploatarea conditiei umane in situatii limita sau paradoxale. Personajul acestui tip de proza este un instrainat de societate, un caz de contiinta care descopera printr-un proces de autocunoastere absurdul existentei. De aceea se simte atras de neant, de absolut si constata insuficenta ratiunii in perceperea lumii. Acest nou tip de roman se caracterizeaza prin refuzul tehnicilor traditionale de analiza si prin infatisarea realitatii la nivel fragmentar, sub semnul subiectivitatii. Se inregistreaza aspecte accidentale, fapte exceptionale, sentimente si stari inexplicabile.
Camil Petrescu teoretizeaza permanent actul sau de creatie, incercand sa dea un sens formulei estetice pentru care opteaza. Calinescu apreciaza acest fenomen, observand faptul ca fiecare lucrare este insotita de puhoiul de argumente in spume. Conceptia despre literatura si despre tehnica romanului are in centru ideea ca arta e mijloc de cunoastere: nu putem cunoaste nimic absolut, decat rasfrangandu-ne in noi insine. Prin urmare, artistul povesteste lumea vazuta prin el, existand prin el. Se naste astfel conceptul fundamental autenticitatea, care la Camil Petrescu inseamna traire in constiinta.
Romanul topeste aceste concepte despre structura prozei de analiza psihologica moderna. De altfel, scriitorul considera actul de creatie drept misionar sau unul de purificare (Catharsis): Menirea scriitorului e sa sporeasca prin scrisul lui constiinta in lume. Aici e puterea lui. Sporind lumina in lume, el izgoneste raul. Schimbarea radicala se face in spiritul autenticitatii si consta in construirea perspectivei narative prin autodiegeza si prin valorificarea acronismului (analepsa si prolepsa). Incercand suprapunerea narator personaj, autorul ilustreaza ideea conform careia la baza literaturii stau sinceritatea si luciditatea. Din aceasta perspectiva este relatat unicul destin pe care il cunoaste personajul narator propriul destin.
In acest context intriga romanului devine relativ neimportanta pentru ca orice conflict exterior este doar un pretext pentru declansarea unor probleme de constiinta.
In consecinta, planul interior este dominant in romanul subiectiv. In cazul romanului Ultima noapte. expozitiunea este succesiva frazei care ...
Pentru a descărca acest document,
trebuie să te autentifici in contul tău.
