Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război

"Ultima noapte de dragoste, intaia noapte de razboi"

de Camil Petrescu

(roman modern subiectiv, de analiza psihologica)

"Intreaga poetica a romanului camil-petrescian exprima renuntarea curajoasa la iluzia cunoasterii absolute a omului". (Nicolae Manolescu)

Daca in evolutia romanului romanesc "momentul Rebreanu" a insemnat consolidarea prozei sociale si de observatie, a constructiei epice monumentale si a personajelor obiectivate, "momentul Camil Petrescu" reprezinta sincronizarea lui cu tendintele europene de modernizare.

Ceea ce da unitate operei lui Camil Petrescu este autenticitatea, aspiratia spre originalitate conferita poeziei, teatrului si prozei sale. Debuteaza editorial in 1923 cu volumul "Versuri. Ideea. Ciclul mortii", apoi scrie piese de teatru ("Jocul ielelor", "Act venetian", "Suflete tari", "Balcescu", "Caragiale in vremea lui", "Danton"), alte versuri adunate in volumul "Transcendentalia", romane ("Ultima noapte de dragoste, intaia noapte de razboi", "Patul lui Procust", "Un om intre oameni").

Camil Petrescu este unul dintre promotorii innoirii literaturii. Dupa el, literatura unei epoci trebuie sa fie sincrona cu filozofia si cu celelalte domenii ale cunoasterii. Proza traditioanala e considerata depasita. Devenirea psihica, miscarea inlocuiesc in proza moderna staticul.

Meritul lui Camil Petrescu este ca, alaturi de Eugen Lovinescu si George Calinescu, prin inclinatia lui patimasa spre teoretizare, a dat un contur mai clar notiunii de modernizare, justificand tendinta si schitand liniile ei de dezvoltare. Textul fundamental, prin caracterul sistematic al ideilor, care exprima conceptia lui Camil Petrescu asupra romanului este "Noua structura si opera lui Marcel Proust", eseu publicat in volumul "Teze si antiteze" (1936). Aici autorul face un examen critic al vechilor directii narative, aratandu-se ca proza traditionala nu ar mai fi corelativa cu stiinta si filozofia timpului, care au adancit ideile asupra realitatii si a cunoasterii ei.

Scriitorul reproseaza faptul ca naratorul este omniscient si omniprezent. Prezentarea evenimentelor la persoana a treia i se pare inacceptabila, deoarece stirbeste autenticitatea textului, a realitatii originare, care nu poate fi decat realitatea constiintei, fluxul propriei noastre deveniri. Proza traditionala face "propuneri de realitate" si de tipuri "predictibile in comportament".

"Noua structura" pentru care militeaza Camil Petrescu, valorificand experinta lui Proust, dar mai ales filozofia, intuitionismul lui Bergson si fenomenologia lui Husserl, are drept trasatura fundamentala subiectivitatea in locul obiectivitatii. Ca si la Hortensia Papadat-Bengescu, accentele se muta din exterior spre interior: ,,nu putem cunoaste nimic absolut, decat rasfrangandu-ne in noi insine." Pentru a ajunge la aceasta noua structura, Camil Petrescu isi defineste astfel metoda: "Sa nu descriu decat ceea ce vad, ceea ce aud, ceea ce inregistreaza simturile mele, ceea ce gandesc eu... Din mine insumi eu nu pot iesi... nu pot vorbi onest decat la persoana intai".

Daca persoana intai devine eroul narator, timpul naratiunii e timpul prezent, adecvat curgerii de ganduri, memoriei involuntare, al carei flux impune digresiunea, abandonarea compozitiei clasice si stilul liber, neconventional, neartistic.

Acesta din urma ar constitui o alta dimensiune a "noii structuri" - stilul anticalofil, refuzul elocintei, al discursului frumos: "Silul frumos, doamna, e opus artei"; "fara ortografie, fara compozitie, fara stil si chiar fara caligrafie" ("Patul lui Procust"). Scriitorul cere operei substantialitate si autenticitate; metoda substantialista examineaza esentele concrete, iar autenticitatea presupune "exprimarea in scris, cu sinceritate, a ceea ce a simtit, ceea ce a gandit, ceea ce s-a intamplat in viata lui si a celor pe care i-a cunoscut."

Romanele lui Camil Petrescu impun o noua formula epica; in timp ce, pana la el, in literatura noastra dominau romanele sociale, monografice, romanul lui se structureaza pe o pasiune sau o idee, fiind unul de observatie a veitii interioare, de analiza psihologica, creatorul descriind realitatea in masura in care a cunoscut-o prin experienta directa. Numai memoria involuntara, fluxul acesteia poate reda concretul. Arta nu e in primul rand frumos, ci sinceritate a redarii si simtirii artistului. Deci noului roman i se cer timpul prezent si subiectiv, precum si folosirea persoanei intai, care actualizeaza ganduri, indoieli, fapte trecute, inglobandu-le in cele prezente, totul fiind subordonat memoriei, singura care poate da sentimentul concretului.

Geneza romanului "Ultima noapte de dragoste, intaia noapte de rzboi" trebuie cautata in preocuparea autorului de a scrie despre razboi. Inca din 1929, in revista "Omul liber", Camil Petrescu anunta aparitia unor nuvele si a unui roman de evocare a razboiului. Titluri ca "Romanul capitanului Andreescu", "Ultima noapte de dragoste, intaia noapte de razboi", "Proces verbal de dragoste si de razboi" vor fi publicate in revistele "Vremea", "Facla", "Tiparnita literara".

In 1930 apare romanul cu titlul definitiv "Ultima noapte de dragoste, intaia noapte de razboi", roman modern, subiectiv, in care accentul cade pe trairile interioare ale eroului principal, analizate prin tehnica introspectiei. Discursul epic este scris la persoana intai, sub forma unei confesiuni a protagonistului, Stefan Gheroghidiu, focalizarea fiind exclusiv interna/viziunea "impreuna cu". Confesiunea este sustinuta si de notele de subsol, dar si de alternarea planului interior, al reflectiei si al trairilor, cu cel exterior, al societatii bucurestene din preajma Primului Razboi Mondial si al frontului. Relatarea evenimentelor se face prin rememorarea evenimentelor traite, a iubirii matrimoniale.

Romancier prin excelenta citadin, Camil Petrescu aduce in literatura romana intelectualul lucid, care se gandeste, se framanta tot timpul, caci, spune un alt erou camilpetrescian, "cata luciditate, atata constiinta, cata constiinta atata pasiune si deci atata drama." In "Ultima noapte de dragoste, intaia noapte de razboi" se analizeaza sentimentul iubirii, al neintelegerii dintre soti, gelozia, mandria ranita, orgoliul umilit, fiind totodata abordate aspecte ale realitatii sociale, problema razboiului, mecanismul presei, masinatiile politice. Desi realizeaza o "monografie a unei idei", se simte efectul autorului de a fixa intelectualul intr-un cadru de existenta obiectiv, social, cu o teribila sete de adevar dintr-o perspectiva lucida.

Tema romanului se raporteaza la trairea a doua evenimente majore din viata unui om - sentimentul erotic si experienta mortii, in fata carora omul simte efectul instrainarii sau, cum spunea Camil Petrescu insusi: "In fata mortii si in dragoste, omul apare in autenticitatea lui".