Tudor Arghezi

Poet, prozator, publicist, traducator, Tudor Arghezi (pseudonimul lui Ion N. Theodorescu) s-a nascut la 23 mai 1880 in Bucuresti si a murit la 14 iulie 1967, lasand predecesorilor o opera de o mare diversitate si mobilitate. Inca de la debut (1867) si de la aparitia primului volum de versuri Cuvinte potrivite (1927), Tudor Arghezi se remarca a fi realizatorul celei mai originale sinteze intre traditie si modernitate.

Poezia lui, cunoscuta prin volumele: Psalmi, Flori de mucigai, Cantare omului, Cartea cu jucarii, Hore, Prisaca, Stihuri noi, Stihuri pestrite etc. este sortita, ca putere de expresie, ca adancime de sensibilitate, ca organica viziune de lirism sa ocupe versantul liber in fata lui Eminescu. Renovarea liricii romanesti, smulgerea ei de pe caile unde o fixase marea influenta a poetului Luceafarului, este consecinta cea mai importanta produsa de afirmarea lui inca din al doilea deceniu al veacului nostru. 1 Cultiva proza poematica si foiletonista ( tableta, biletul) in volumele Icoane de lemn, Poarta neagra, Cartea cu jucarii, Tablete din tara de Kuty, Ce-ai cu mine vantule?, in romanele (ulterior numite poeme) Ochii Maicii-Domnului, Cimitirul Buna-Vestire, Lina. Existenta-moarte, eros-thanatos, naturism frust si nevoia de a crea un alt univers, constituit din cuvinte purificate (potrivite) acestea vor fi traseele liricii argheziene. Nici tentatia burlesc -fantastica nu este ocolita. Experienta inchisorii ii va oferi figuri si situatii de un verism savuros, evocate narativ, cu o miscare a epicului intre pitorescul pur si sugestia himericului (Pui de gai, Uciga-l toaca). Va mai canta gospodaria taraneasca, munca, traditia, patria.

Erosul nu mai e melancolie eminesciana, ci febra filozofica, ispita biblica si cosmar al simturilor ce trebuie finalizat prin rod, iar femeia este intruchiparea unei demonii, ca-n viziunile pustnicilor.

Ciclul Psalmilor constituie nucleul dramei cunoasterii, nelinistii existentiale si cautarii infrigurate a unei solutii etice. Om si Dumnezeu apar angajati intr-o disputa fara solutie, amara, imprecativa si totodata plina de fervoarea implorarii. Desi nu accepta dogma, isi da seama in acelasi timp de imposibilitatea trairii autentic religioase in afara dogmei.

Cosmicul si miniaturalul devin dimensiuni familiare ale liricii argheziene care penduleaza intre gingasia adamica a copilariei lumii si omului si duritatea viziunilor sociale. El se exprima intr-un discurs abrupt, folosind uneori cuvintul dur, colturos, bube, mucegaiuri, noroi fiind transformate in substanta poetica. In textele sale coexista diferite straturi ale limbii: cuvinte uzuale, populare, neologisme, regionalisme, dar cum declara insusi poetul Ceva care sa umble prin fundul cuvintelor, sa le reinsufleteasca, sa le croiasca un destin, sa le stapineasca si sa le comande. Limba nu poate fi o magazie si un depou de unelte sterpe ca dictionarul decat in ...