Titu Maiorescu Critic Literar

In cea de-a doua jumatate a secolului al XX-lea, de numele lui Titu Maiorescu se leaga o intreaga miscare culturala ce avea sa puna bazele Romaniei moderne, directia junimista, care a impus, prin reunirea analizei concrete si particulare cu principiile generale, o armonie intre intuitie si concept, aceasta fiind conditia kantiana fundamentala a progresului constiintei.

Prin cultura impresionanta si prin varietatea preocuparilor, prin temperamentul sau grav si imperturbabil, Maiorescu este mentorul incontestabil al intregii miscari de formare a constiintei estetice in spatiul culturii romane. Ironia, cea mai reprezentativa trasatura a configuratiei spirituale junimiste, manifestata atat impotriva aderentilor cat si a adversarilor este in stransa interdependenta cu acea atitudine centrala numita respectul adevarului, care viza actiunile cele mai importante ale Junimii: in estetica, in problemele limbii, in viata culturala, sociala si politica. In plus, tinand cont de strategia critica maioresciana, aceea a sintezei generale in atac 1, Ibraileanu vorbeste, nu tocmai intemeiat credem, despre atitudinea dispretuitoare si negativa 2 a predecesorului sau.

Tudor Vianu este cel care formuleaza transant interdependenta dintre Junimea si cel care I-a fost conducatorul recunoscut: fara activitatea teoretica maioresciana, Junimea nu ar fi pus bazele unei directii noi in procesul de constituire treptata a spiritului modern al culturii romane, dupa cum fara societatea in sine, conceptia lui Maiorescu ar fi actionat in gol, insusi rolul lui de critic si indrumator putand fi pus sub semnul indoielii.

In evolutia criticii romanesti, aparitia lui Maiorescu constituie o interogatie principiala deoarece el nu este in totalitate un produs al spiritului critic moldovenesc (Garabet Ibraileanu), desi continua o traditie initiata de predecesorii sai. Ulterior, Manolescu vine cu nuantari, punand in discutie asa-numita contradictie a criticii maioresciene, pentru a argumenta spiritul de negatie pe care ea se fundamenteaza. Aceasta contradictie rezida in vocatia lui pentru inceput, care se opune imposibilitatii de a se desprinde de trecut: Structura insasi a operei lui Maiorescu este contradictorie: spiritului al intemeietorului ii raspunde spiritul al celui care neaga. 3 Parafrazand argumentele maioresciene din Directia noua, afirmarea prin negatie asigura progresul culturii si universalitatea acesteia, caci inceputul adevarat, ca desprindere de trecut, se realizeaza prin negarea formelor culturii anterioare, ceea ce deschide perspectiva fundamentului dinlauntru, care doar datorita acestei negatii devine, in ordine istorica, o afirmare: Indata ce in apropierea unui popor se afla o cultura mai inalta, ea inraureste cu necesitate asupra lui. Caci unul din semnele inaltimii culturii este tocmai de a parasi cercul mai marunt al intereselor individuale si, fara a pierde elementul national, de a descoperi totusi si de a ...