Titu Maiorescu

Teoria maioresciana potrivit careia distrugerea tuturor "formelor fara fond" ar fi condos la edificarea culturii romane pornind de la un inceput absolut, nu se adapta contextului in care se afla societatea romaneasca in acea perioada, radicalismul negatiei maioresciene fiind infirmat mai tarziu de istorie.

Manolescu ii recunoaste meritul de indrumator cultural al lui Maiorescu, si spiritul critic ce avea rolul de a construi o cultura bazata pe adevar si pe justa ierarhie a valorilor, el fiind de parere ca numai fondul esential romanesc ar putea sa nasca formele viitoare ale culturii romane.

Activitatea lui Titu Miorescu este strans legata de societatea cukturala Junimea, criticul punandu-si pe deplin amprenta pe ceea ce trebuie sa se numeasca maturizarea culturii romane sub semnul autenticului junimism.

Delimitandu-se de entuziasmul generatiei pasoptiste, ai carei scriitori se angajeaza in sustinerea idealurilor revolutionare si in promovarea neconditionata a creatiei autohtone, ,,Junimea" propune o analiza lucida a literaturii romane contemporane, respingand mediocritatea si incercand sa-i indrume pe scriitorii epocii spre esenta poeziei, a artei in general. Junimistii introduc rigorile unui spirit nou, profund critic si fundamenteaza cultural o epoca de asezare si definire a scarii romanesti de valori in context si pe fundal european.

Spiritul junimist, academic si clasicizant, critic si oratoric, ironic si inalt, s-a reflectat si in paginile revistei ,,Convorbiri literare" - organul de presa al societatii ,,Junimea". Aceasta publicatie, aparuta la 1 martie 1867 la Iasi, ea impunand inca de la aparitie o directie noua, moderna intregii noastre culturi, definindu-se prin spiritul etic si sentimentul valorii estetice.

Revista a marcat castiguri de durata in numeroase domenii: in materie de traduceri si de limba, in domeniul folclorului, folcloristicii si cu precadere, in domeniul literaturii pe care a publicat-o.

,,Junimea" si ,,Convorbiri literare" au avul un rol decisiv in cultura literara romana, iar spiritul junimist a facut sa triumfe ideea conform careia in evaluarea operei de arta este imperios necesar sa primeze valoarea estetica, indiferent de ideea tematica.

Titu Maiorescu se manifesta in aproape toate domeniile culturii romane, inaugurand o noua orientare nu doar in literatura si cultura epocii, ci si in spiritul public. Maiorescu a dorit cu deosebire inoirea civilizatiei romanesti si, drept urmare, ansamblul preocuparilor sale a fost extrem de amplu, pornind de la cadrul general catre aspectele particulare. Criticul se detaseaza prin publicarea mai multor studii si cercetari, pe baza carora se structureaza principiile filosofice si estetice ale culturii romane.

Seria criticilor aduse ,,directiei de astazi" in cultura romana este deschisa printr-un studiu in domeniu limbii, ,,Despre scrierea limbii romane" (1866), in care Maiorescu pledeaza pentru scrierea fonetica, sustinand ideea ca scrierea trebuie sa reflecte schimbarile survenite in evolutia sunetelor limbii. Combatand etimologismul promovat de ardeleni, calcul lingvistic si tendintele de stricare a limbii, acesta reuseste sa impuna norme irtografice care sunt, cu putine exceptii, cele actuale.

In numele sobrietatii si limpezimii clasice, Maiorescu repudiaza vehement stilul emfatic, pedantismul neologic si incoerenta din scrisul unor colaboratori ai ,,Revistei Contemporane", ca si discursurile unor oratori si oameni politici.

Ca estetician, Titu Maiorescu pune bazele teoretice ale ,,criticii estetice"; critica sa ia un aspect constructiv in ,,Directia noua in poezia si proza romana" (1872) - tablou critic al literaturii momentului.

In domeniul poeziei, Maiorescu are capacitatea de a aprecia adevaratele valori literare si aseaza pe primul loc ,,Pastelurile" lui Alecsandri. In acelasi studiu, Maiorescu intuieste geniul eminescian, asezandu-l in fruntea pleiadei poetilor imediat dupa ,,bradul de la Mircesti".