Țiganiada

Iluminismul reprezinta miscarea ideologica si cultural-literara din secolele al XVIII-lea si al XIX-lea si caracterizeaza ”L’epoque des lumieres”, succedând Renasterea si devansând ca ideologie si manifestare Revolutia europeana de la 1848. Curent cultural de tip umanist, cu radacini atât în Antichitate cât si în perioada medievala, Iluminismul apare în Franta, având ca premise revolutiile burgheze (1688-Anglia, 1789-Franta) si razboaiele lui Napoleon. Doctrina sustine înnoirea spirituala, ca reactie împotriva dogmatismului, a absolutismului monarhic, a despotismului („L’Etat c’est moi” era deviza monarhului absolut, a Regelui Soare, Ludovic al XIV-lea) si a umilirii fiintei umane, speriata de pedeapsa divina si a abuzurilor papalitatii.

O percutanta si sugestiva definitie a omului din veacul luminilor, trezit la propria-i demnitate, o da Lucian Blaga: „Omul din veacul luminilor trata pe Dumnezeu ca pe o ruda bogata pe care vrea sa o mosteneasca” , adaugând un elogiu neretinut la adresa natiunii. Ideea esentiala a acestui curent politic, ideologic si cultural este ca prin luminare, prin toleranta, cultura, buna intelegere si munca, se poate ajunge la o întelegere rationala a Universului si la stapânirea lui.

Prima manifestare a Iluminismului românesc a constituit-o Scoala Ardeleana. Aceasta miscare, situata la interferenta unor ideologii si manifestari diferite ale Iluminismului, recepteaza si selecteaza în primul rând ideile cu specific national. Corifeii Scolii Ardelene (Samuel Micu, Gheorghe Sincai, Petru Maior si Ion Budai-Deleanu) dezvolta doctrina iluminarii maselor, conform careia înfiinteaza multe scoli în limba româna. Unii dintre cei mai importanti admiratori si continuatori ai acestui fenomen cultural complex sunt Nicolae Iorga, Sextil Puscariu, Ovid Densusianu si Lucian Blaga.

Scoala Ardeleana cunoaste un proces de dezvoltare în doua etape: una de cristalizare si afirmare ca ideologie nationala, iar a doua, pronuntat iluminista, având ca punct culminant epopeea eroi-comica Tiganiada – prima capodopera a literaturii române. Sub raport ideologic si al atitudinii fata de diverse probleme sociale ale timpului, Scoala Ardeleana cunoaste doua aripi de-a lungul celor doua etape: una moderata, reformista – în care se încadreaza cei mai multi dintre carturarii români ai vremii – si una radicala, cu manifestari, influentata de filozofia luminilor din Franta. Airpa radicala este reprezentata cu succes de Ion Budai-Deleanu, autorul poemului Trei viteji si al Tiganiadei, singura epopee terminata si de o valoare artistica deosebita din literatura româna.

Încercari de realizare a unor epopei au mai existat în literatura româna la Vasile Aaron, care a compus 10 cânturi din epopeea „Patimile lui Isus”, având ca model „Messiada” lui Klopstock, la Ion Heliade Radulescu, care a compus doua cânturi din „Mihaida”, la Bolintineanu, autorul a sapte cânturi din „Traianida”, la Aron Densusianu, care a scris douasprezece cânturi din „Negriada” si la Vasile Bumbac, autorul epopeii „Dragosiada”. Cu toate acestea, singura capodopera a speciei în literatura româna ramâne Tiganiada lui Ion Budai-Deleanu, nascut în satul Cigmau, de pe dealurile din dreapta Muresului, în casa preotului greco-catolic Solomon Budai. Face scoala în satul natal, apoi la Viena. Îsi însuseste temeinic limbile greaca si latina, elemente esentiale de poetica si retorica antica, care îi vor folosi în activitatea de creatie literara. La Blaj, mai ales, va cunoaste bine opera lui Homer, Pindar, Xenofon, Anacreon – din literatura greaca – si a lui Plautus, Terentius, Iulius Caesar, Vergilius, Horatius, Ovidius – din cea latina. Între 1778-1783 studiaza la Viena, unde urmeaza cursuri de teologie si de filozofie, acestea din urma având un pronuntat caracter leibniz-ian; la Viena ramâne aproape un deceniu, îndeplinind diverse functii. În acea vreme, la Viena exista o puternica orientare iluminista, progresista si revolutionara, o multime de tineri români facându-si studiile în capitala imperiala.

Ion Budai-Deleanu este printre putinii tineri care se impune, câstigându-si o mare autoritate, atât prin functiile îndeplinite cât si prin opera sa istorica, filozofica si literara. Cea mai de seama lucrare istorica a lui, neterminata însa, este „De originibus populorum Transilvaniae rommentatiuncula, cum observationis historic, critic”. Motivatia scrierii acestei lucrari o aflam de la el: „ Ca sa scriu de natia si întâmplarile tarii acestii, pricina întâia au fost trebuinta si a doua folosul patriei mele”. A mai scris o gramatica româneasca în limba latina (Fundamenta gramaticae linguae Romaenicae) în care afirma foarte argumentat descendenta limbii române din latina vulgara. Este autorul unui Dictionar român-nemtesc si nemtesc-român. Pentru românii din Bucovina a tradus în limba lor codurile austriece: Rânduiala judecatoreasca de obste si Pravila de obste asupra faptelor rele si a pedepsirii lor.

Avea o cultura impresionanta, cunostea literatura clasica, pe cea italiana, germana, franceza si engleza. Baza sa culturala a format-o clasicitatea si literatura italiana, care era în voga în acea perioada; ca majoritatea ardelenilor, Budai-Deleanu a fost un devotat adept al continuitatii si romanitatii, ca si Dimitrie Cantemir, dar având în cadrul acestei directii si nuante slaviste. Preocupat si de etnografie, folclor si filologie, el este singurul dintre latinisti care,desi foarte erudit, se orienteza catre frivolitatile artei. Lecturarea poemelor eroicomice a „vedrei rapite” a lui Tassoni, o Batracomiomahie homerica, dar si cultura umanista si constiinta fortei creatoare de care dispunea îi trezesc ambitia de a depasi modestele productii înregistrate în literatura nationala, de a introduce „un gust nou în poezia româneasca”, iar intentia se concretizeaza în acea „izvoditura noao si originala româneasca” ce se numeste Tiganiada. Se poate observa si înrâurirea lui Don Quijote, al lui Cervantes, precum si alte influente: desfasurarea actiunii e în genul lui Ariosto cu nuante din Merlin Cocai, lupta finala e tassoniana. Apar de asemenea si elemente dantesti de sursa vergil-iana.