Testament

Poezia Testament este asezata in deshiderea volumului de debut al poetului, Cuvinte potrivite (1927), si are valoarea unei arte poetice, concentrand ideile estetice ale autorului, conceptia despre poet, arta, poezie, creatie si anticipand marile teme ale operei argheziene, precum si formula artistica ce-l va consacra.

Textul nu versifica idei, nu este pur conceputual, ci plasticizeaza sensurile poetice, Arghezi fiind un scriitor cu intuitii adanci, cu un simt al marilor adevaruri, communicate in forme lirice fascinante.

Arta trebuie sa reflecte, in conceptia argheziana, realitatea vietii inaintasior asupriti, datoria poetului fiind aceea de a le metamorfoza suferinta intr-o valoare spirituala absoluta, lasata mostenire apoi fiului, ca o datorie, dar si o bogatie incomensurabila. Titlul sugereaza ideea ca numai o comoara spirituala poate trascende timpul. Astfel, cuvantul-cheie al textului este cartea, la care se raporteazatoate omaginile, simbolurile si truda, intr-o sublima convertire a concretului in abstract. Ea este o treapta, hrisovul vostru cel dintai, actul ce sta drept dovada a suferintei inaintasilor, un testament care sacralizeaza memoria trecutului ce va deveni idol: Am luat cenusa mortilor din vatra/Si am facut-o Dumnezeu de piatra. Hotar inalt cu doua lumi pe poale, cea a trecutului si cea a viitorului, cartea reprezinta un pisc, un moment de maxima victorie a spiritului asupra materiei. In acelasi timp, ea este simbolul razbunarii, al cantecului de vioara ce actioneaza ca un bici izbavitor care razbuna durerea si umilinta.

In creatia poetului se regasesc ecourile aspiratiilor nationale, ale colectivitatii de tarani, el fiind cel care realizeaza mutatii fundamentale din domeniul material in cel spiritual: Ca sa schimbam acum, intaia oara/Sapa-n condei si brazda-n calimara. Fiind o poezie cu accente sociale, versurile ei se vor naste din graiul crud, neslefuit, primitiv, cu-ndemnuri pentru vite, transfigurat acum in cuvinte potrivite. Pentru Arghezi, poezia este un fenomen de distilare, de esentializare si stilizare a limbajului comun, limbajul in sine fiind capabil sa devina o mare poezie prin geniul lingvistic al celui care-l manuieste si ii acorda semnificatii nebanuite. El inglobeaza toata sfera limbi, dincolo de distinctia traditionala intre cuvintele poetice si cele nepoetice. Astfel, cuvinte ca sudoare, mucegaiuri, noroi, bube, venin, sa-njure, sunt puse in antiteza cu altele, care desemneaza frumosul: condei, calimara, miere, sa-mbie, cuvinte potrivite, frumuseti si preturi noi. Intregul poem este construit pe asemenea antiteze formale si conceptuale, potrivit intentiilor autorului declarate in articolul Ars poetica: Am cautat cuvinte virginale, cuvinte puturoase, cuvinte cu raie, cuvinte care asalteaza ca viespile sau te linistesc ca racoarea, cuvinte fulgi, cuvinte cer, cuvinte metal. La nivel semantic, universul rustic este sugerat printr-un vocabular alcatuit din cuvinte batrane, pastratoare ale parfului arhaic al ...