Sociologia Literaturii - Lucien Goldmann

S-a vorbit mult despre sociologia creaţiei literare a autorilor şi despre recepţionarea şi selectarea operelor literare, dar nu s-a vorbit de sociologia cercetãrii literaturii înseşi. Având o vastã culturã filosoficã şi ştiinţificã şi o deosebitã capacitate de gândire şi fineţe de analizã şi disociere, Lucien Goldmann considera că explicaţia sociologică este unul dintre elementele cele mai importante ale analizei unei opere de artă. El preciza că o atare analiză nu epuizează opera şi uneori nu reuşeşte nici măcar s-o atingă. Esenţialul constă în a regăsi drumul pe care realitatea istorică şi socială s-a exprimat prin sensibilitatea individuală a creatorului în opera literară.

Creatorii operei artistice unice sunt grupurile sociale, clasele din care fac parte. Relaţia esenţială între viaţa socială şi creaţia literară nu priveşte conţinutul acestor două sectoare ale realităţii umane, ci numai structurile mentale. Sociologia structurală vede în operă unul dintre elementele constitutive cele mai importante ale acesteia, care permite membrilor grupului să ia conştiinţă de ceea ce gândeau, ceea ce făceau sau simţeau fără să îşi dea seama de semnificaţia obiectivă a actelor.

În ceea ce priveşte structuralismul genetic, acesta este o metodă de lucru care cere cercetări empirice îndelungi, făcute cu răbdare. Acest fapt implică o ideologie, o concepţie despre lumea materialismului dialectic şi istoric. Conceptul de structură semnificativă presupune nu numai unitatea părţilor într-o totalitate şi interrelaţia lor, ci şi trecerea de la o viziune statică la una dinamică. Operele valoroase se caracterizează prin existenţa unei coerenţe interne, a unui ansamblu de relaţii necesare între diferitele elemente care le costituie, între conţinut şi formă.

Unul dintre principalele criterii ale valorii operei îl constituie măsura în care ea reprezintă o viziune coerentă asupra lumii pe planul conceptului, al imaginii verbale. Valorile autentice nu sunt acelea pe care criticii sau cititorii le consideră ca atare, ci acelea care organizează în mod implicit ansamblul universului operei sale. Noţiunea de operă trebuie înţeleasă drept un caz particular şi privilegiat al comportamentului uman, în sensul că acesta trebuie să exprime o structură semnificativă apaţinând grupului sau clasei sociale pe care o reprezintă.

Lucien Goldmann definea sociologia ca fiiind o ştiinţă care se întemeiază pe un ansamblu de categorii care formează o structură intelectuală. Individul este o structură socială, facând parte dintr-o societate. O sociologie a cunoaşterii trebuie să studieze procesele socio-istorice de structură ale marilor sisteme, la nivelul cel mai general al sistemelor logico-formale şi la nivelul acelor totalităţi mai specifice şi mai particulare, care sunt viziunile asupra lumii. Orice proces de structurare implică tendinţa de a include în echilibrul pe care tinde să-l creeze domenii din ce în ce mai vaste ale lumii înconjurătoare, sociale şi fizice. Sociologul studiază societatea din care face parte şi care îi structurează conştiinţa. Nu este mai puţin important pentru cercetarea concretă ca ea să nu uite cercul constituit de către acţiunea condiţiilor sociale asupra gândirii şi practicii oamenilor şi acţiunea practicii asupra acestor condiţii. Ion Pascadi1 afirma despre Lucien Goldmann urmãtoarele: "considerând cã explicaţia sociologicã este unul dintre elementele cele mai importante ale analizei unei opere de artã, el preciza cã o atare analizã nu epuizeazã opera şi uneori nu reuşeşte nici mãcr sã o atingã. Ea nu costituie decât un prim pas indispensabil pe cale de a duce la acest lucru. Esenţialul este de a regãsi drumul pe care realitatea istoricã şi socialã s-a exprimat prin sensibilitatea individualã a creatorului în opera literarã pe care suntem în curs s-o studiem. Ca orice metodã ştiinţificã serioasã, structuralismul genetic este în concepţia lui Goldmann nu o cheie universalã, ci o metodã de lucru, care cere cercetãri empirice îndelungi, fãcute cu rãbdare şi care trebuie ea însãşi perfecţionatã, pusă la punct în cursul acestor cercetãri".

Sociologia cunoaşterii trebuie sã studieze, înainte de orice, procesele socio-istorice de structurare a marilor sisteme la nivelul cel mai general al sistemelor logico-formale.

Orice încercare de a înţelege istoria globală nu ca o sumă de evenimente, ci ca istorie a unei transformări necesare a comportamentelor semnificative ale oamenilor care au creat-o implică studierea vieţii intelectuale a acelor oameni. Structurile constitutive ale comportamentului uman nu sunt fapte universale, ci fapte specifice izvorâte dintr-o geneză trecută şi pe cale de a suferi transformări care schiţează o evoluţie viitoare.