Semiotica Parfumurilor

Extras din referat Cum descarc?

Scriitorul elvetian contemporan de origine germana Patrick Suskind descrie o relatie extrem de interesanta si de incisiva intre corporalitate si identitate. Primul sau roman Parfumul (1985) a avut un succes colosal si a fost considerat un best-seller mondial. Nu trebuie insa neglijat nici subtitlul acestei scrieri: Istoria unui ucigas. 
Campul lexical al titlului se afla in contradictie cu cel al subtitlului. Unul are o incarcatura semantica euforica, iar celalalt - una disforica. Cuvantul "parfumul" este sinonim cu ceea ce inspira la visare si produce chiar emotie estetica: bunul miros, femeia, frumusetea, in vreme ce vocabula "ucigasul" trimite la ideea de oroare si crima. Subtitlul ne conduce, prin urmare, la intriga politista.
Parfumul pe care vrea sa-l creeze personajul principal Jean-Baptiste Grenouille este o esenta care nu poate fi obtinuta din extracte de plante sau de flori. Capodopera parfumiera a marginalului dotat cu un nas exceptional de sensibil are un aer de inefabil, este asemenea Fetei Morgana, o himera, ceva care intruchipeaza absolutul. El trebuie sa cuprinda in formula sa chimica esenta feminitatii. Parfumul natural pe care-l lasa o tanara femeie dupa ea il incita pe Grenouille sa o posede, acest personaj fiind un estet si vrand sa conserve aceasta frumusete, chiar si cu pretul crimei. O doreste atat de mult pe acea fata cu nuri, incat vrea sa o pastreze pentru el pentru totdeauna. In plus, adunarea tuturor esentelor de femei deosebite poate crea un melanj de mirosuri de nebanuit. Acest produs ar putea avea, dupa parerea specialistului morbid, puteri supranaturale, ar putea sa-i faca pe oameni sa se indragosteasca, ceea ce le-ar slabi dorinta de marire.
Gesturile lui Grenouille se intrepatrund la fel de curios atat cu tema erotismului, cat si cu cea a corpului ca obiect de arta. O foarte provocatoare afirmatie a lui Georges Bataille gasim in cartea sa Erotismul, unde spune ca "domeniul erotismului este in esenta domeniul violentei, domeniul violarii" (Georges Bataille, Erotismul, p. 22). Astfel, conform lui Bataille, "posesiunea fiintei iubite nu inseamna moarte, dimpotriva, insa moartea se afla angajata in cautarea ei. Daca cel ce iubeste nu poate poseda fiinta iubita, el se gandeste uneori s-o ucida, deseori ar prefera s-o omoare decat s-o piarda. (...). Ceea ce semnaleaza pasiunea este o aureola de moarte." (pp. 25-26). 
Corpul poate fi privit, de asemenea, si ca obiect de arta. Sunt si aici cateva accente foarte importante: "Se crede in general ca perceptia estetica a corpului depinde de o punere in scena." (Henri-Pierre Jeudy, Corpul ca obiect de arta, Bucuresti, Editura Eurosong & Book, p. 18). Omorurile lui Grenouille sunt adesea adevarate puneri in scena, niste happening-uri, caci "exista o regula de supravietuire a societatilor contemporane: referinta implicita la corp ca la un obiect de arta nu poate functiona decat din punctul de vedere al realizarii relatiilor estetice pentru sine si pentru ceilalti." (Henri-Pierre Jeudy, op. cit., pp. 20-21). Aceasta perceptie super-esteta a lumii te provoaca uneori la gesturi discutabile din punct de vedere moral, aprecierea lor situandu-se la limita, intre a le accepta si a le repudia. In acelasi context se plaseaza si exemplul japonezului care, pentru a conserva corpul iubitei sale, pur si simplu a ucis-o, demonstrand cum "obiectivizarea" radicala a corpului contine in acelasi timp si extazul, si crima, reliefand implicit amenintarea suprema pe care o poate produce stereotipul "corpului ca obiect de arta".
Corpul femeilor care "il inspira" pe Grenouille sa le curme viata sunt pretioase sub aspectul fantasmelor pe care acestea le genereaza, iar aceste fantasme se produc prin intermediul parfumului. "Ne gandim adesea ca a considera un corp ca pe un obiect de arta ar fi stadiul superior al reprezentarii corpului ca obiect, ca desavarsire ideala a Frumusetii. O ierarhie a gradelor de estetizare a corpului nu corespunde decat sistemului de conventii culturale." (Henri-Pierre Jeudy, op. cit., p.24). Prin urmare, obiectualizarea corporala se plaseaza in acelasi sens cu ritmul decantarii si aplicarii conventiilor culturale. 
In mod evident, parfumurile concentreaza si pastreaza ceea ce este inconfundabil intr-o femeie si reprezinta un excelent mod de a pune in evidenta puterea de fascinatie a instinctului erotic al femeii. Tocmai de aceea se vorbeste de latura erotica a unui parfum sau pur si simplu de puterea unui parfum de a face o femeie mai atractiva, mai seducatoare. "La inceputul istoriei sale, parfumul intra in ocupatiile preotilor si nu ale femeilor. Aceasta activitate era considerata un dar al zeilor. (...) Se pare ca descoperirea parfumului se datoreaza unei intamplari: odata, in timp ce se ardeau niste lemne, unul dintre stramosii nostri ar fi observat ca acestea raspandeau un miros placut. De aceea, latinescul per fumum "prin fum" formeaza baza etimologica a cuvantului parfum. 
Abia incepand din secolul al 18-lea el este identificat cu mirosul placut. Anticii erau insufletiti de ideea mistica potrivit careia, daca erau insotite de arome, rugile lor, care "parca pluteau pe coroane albastre", ajungeau mai repede la cer. Abstractie facand de aceasta, parfumul era mirosul zeilor. Aparitia Afroditei este insotita in literatura antica de "miresmele divine mirosind a trandafiri." (Andrea Hurton, Erotica parfumului, Bucuresti, Editura Enciclopedica, 1999, p. 25). Profesiunea de parfumier, chiar daca adesea apare doar ca ocupatie secundara, a existat in Franta inca din secolul 12. 
Interesant este profilul pe care Patrick Suskind il creeaza lui Jean-Baptiste Grenouille. Acesta s-a nascut "impotriva iubirii si totusi pentru a trai". Din momentul nasterii sale, el a fost un individ abominabil. Era un mic monstrisor. In copilarie, a fost nevoie sa i se schimbe mai multe doici, atat de infometat era. La maturitate, faptul ca a trait sapte ani intr-o caverna in virful unui vulcan de doua mii de metri, alimentandu-se cu insecte si frunze, este un argument pentru demonstrarea caracterului sau de fiinta ciudata. Grenouille era un personaj introvertit, care, pentru ca nu avea un miros corporal, de la venirea sa pe lume a inspirat doar dezgust persoanelor cu care intra in contact. S-a invatat sa nu aiba nevoie de afectiune, de tandrete sau de iubire. Bucuria si fericirea si le gasise in atmosfera insipida si lipsita de vlaga pe care si-a creat-o. Faptul ca el nu poseda un miros corporal ne face sa intelegem ca el nu isi putea clarifica pentru sine cine este, deci traversa o acuta criza existentiala. De vreme ce nu reusea sa afle cine este, si-a propus sa-si puna capat zilelor: daca nu va afla niciodata cine este, atunci la ce bun sa mai vada lumina zilei? In cele din urma, a luat mai intai vietile altora, pentru ca apoi lumea sa i-o ia pe a lui.


Fisiere in arhiva (1):

  • Semiotica Parfumurilor.doc

Imagini din acest proiect Cum descarc?

Descarca gratuit aceast referat (0 €)

Completezi numele, prenumele și adresa de email. După aceea primesti prin email link-ul pentru descărcare. Completeaza o adresă de email validă.

1. Numele, Prenumele si adresa de email:

Daca nu gasesti email-ul, verifica si directoarele spam, junk sau toate mesajele.



Hopa sus!