Rondelul Cupei De Murano De Alexandru Macedonski

Rondelul cupei de Murano face parte din Poema rondelurilor (1927), care contine cincizeci si patru de rondeluri si un Epigraf final. Este o mica bijuterie lirica, din ciclul poemelor inchinate celor patru vanturi, asemanatoare cu vasele de portelan construite de maestrii sticlari din localitatea venetiana Murano. Vasele de Murano sunt renumite prin perfectiunea formelor, prin nuantele cromatice delicate, prin irizatiile de lumina produse de cristaluri. Cupa de k3r4317kh72drs Murano devine o metafora pentru lucrul bine realizat, pentru posibilitatea artistului de a construi forme perfecte.

Poetul stilizeaza si dematerializeaza formele, construind o cupa din raze, dandu-i reverberatii spirituale: Nu e de aur: e de raze. / O-ntind grifonii ce-o sustin. / E datatoare de extaze, / Cu ea-n onoarea ta inchin. Pe aceasta linie a dematerializarii, poezia incepe cu o negatie, corectata imediat de o afirmatie, prin care se sugereaza ideea de valoare absoluta a obiectului: Nu e de aur: e de raze. Trecerea de la materie la energie parcurge drumul invers al degradarii, dupa Bohme, a creatiei divine, prin trecerea treptata a spiritului in materie bruta, perisabila. Macedonski aspira astfel la creatia perfecta, a energiilor increate, existand prin ele insele: O-ntind grifonii ce-o sustin. Cupa, prin includerea sferei in forma sa, devine un simbol al perfectiunii, un adevarat paradis al esentelor si aromelor, asa cum il imagineaza poetii parnasieni. Pocalul, demn poate de masa zeilor germanici retrasi in Walhalla, este folosit de poet pentru a inchina in cinstea unei enigmatice iubite: Cu ea-n onoarea ta inchin. Cupa, ca obiect de adoratie, prin al nemuririi vin, se inscrie intr-o dimensiune transcendenta, fiind folosita pentru celebrarea fiintei iubite, imortala la randul ei.

aceasta mica piesa de versificatie, ca si obiectul propriu-zis, cupa de Murano, implica efortul de slefuire extrema a cuvintelor, ca intr-o retorta de alchimist. Imaginea obtinuta are imobilitatea creatiei perfecte, eterne, e incremenita in timp, ca in Poemele antice (Poemes antiques), de Leconte de Lisle: Midi, Roi des etes, epandue sur la plaine, / Tombent en nappes d argent des hauteurs du ciel bleu/ Tout se tait. L air flamboie et briile sans haleine; / La Terre sst assoupie en sa robe de feu. (Midi). Cupa de Murano devine o imagine insolita, perfecta, nepamanteana, ivita pe neasteptate intr-o ordine fireasca a lucrurilor. Poetul propune reverii: celeste deschise brusc in cotidian, iar imaginea se diafanizeaza treptat, intr-un crescendo al imaginilor din ce in ce mai pure, sugerand insasi puritatea artei la care nazuieste, in sens parnasian, poetul: E arta pura, fara fraze, / E cerul tot de soare plin. fusese depozitat sangele lui Iisus Hristos, este un adevarat nucleu de raze, din care emana Scanteieri topaze, cuprinzand in ea nimbul nemuririi. Cupa se atemporalizeaza astfel, emana stralucirea eterna, de unde renasc sperantele intr-o lume noua. ...