România între orient și occident

Întoarcerea in secolul 19

,,Secolul 19 este o altă planetă. Îţi trebuie un anume spirit de aventură ca să te întorci acolo, asumându-ţi riscul de a trăi, zi de zi, exact ca oamenii vremii, de a te obişnui cu felul lor energic de a fi, cu regulile lor de conversaţie, cu numeroasele lor obiecte de îmbracaminte obligatoriu de purtat în acelaşi timp pe unul şi acelaşi trup, cu caii şi cu servitorii lor, cu inima lor moale şi cu tăria lor de caracter,cu oala lor de noapte şi cu balurile lor, cu teribilele lor pistoale şi cu neajutorarea îngrozitoare în faţa bolii, cu miasmele, cu parfumurile şi cu sărurile lor, cu puricii si ploşniţele dezgustătoare din hanurile lor, cu privatele din curte, cu scrisorile lor enorme şi cu felul atât de direct în care ţi se adresează chiar ţie, cititorule, în romanele lor.’’ (Ioana Pârvulescu-În intimitatea secolului 19)

Apartenenţa României la Orient sau Occident poate fi discutată pe mai multe planuri:geografic, politic, istoric, religios şi cultural.

Originea latinăRomânii încearcă să se intereseze de originea lor latină, mai târziu, deoarece, pe când Occidentul înflorea Renaşterea, ei(românii) se aflau integraţi în cultura slavonă a Răsăritului.

Reperele lor culturale erau greceşti şi slavone, determinate de apartenenţa lor la Biserica Ortodoxă. De fapt ortodoxismul şi catolocismul împărţiseră Europa în două, indiferent de limbă şi etnii. Românii deşi vorbeau o limbă romanică, aparţineau, prin ortodoxie, spaţiului slav, ei chiar scriau şi aveausă scrie până în secolul al X în caractere chirilice.

În secolul al XVIII-lea românii îşi descoperă latinitatea şi astfel se produce o primă deschidere spre Occident.

Orientarea latinistă se face şi prin intermediul “Şcolii Ardelene”, curent apărut pe un fond istoric în care Transilvania era anexată Imperiului Habsburgic şi o parte din români treceam la greco- catolicism (catolicism de rit oriental).

În secolul al XIX-lea, prin ideologia naţională, occidentalismul devine un simbol mai puternic decât bizanţul. Formarea statelor româneşti tardivă, duce la un decolaj considerabil faţă de occident.

Secolul al XVIII-lea a marcat apogeul integrării în lumea balcanică (prin suzeranitatea turcă). Greaca devine limba de cultură, precum fusese slavon (pe vremuri).

Prin căderea Constantinopolului, Rusia devine o continuare a acestuia şi astfel influenţată prin lupta pentru putere şi ţările române.

De la a 2-a jumătate a secolului al XIX-lea, românii se orientară spre apus. Raporturile cu Occidentul au existat încă din Evul Mediu, legăturile cu Ungaria şi Polonia, deschideau o fereastră spre lumea catolică şi expresia latină a Occidentului.

Secolul al XVIII-lea înseamnă o accentuarea orientalismului.

Factorii care au dus la orientarea spre Occident au fost ideologia naţională şi modernizarea Afirmarea naţională, concept occidental, este un prim pas spre detaşarea de masa ortodoxă şi slavonă în care se aflau inglobaţi.

Momentul crucial este 1830. Pe un fond al revoluţiilor, care definesc valorile şi simbolurile care marchează puternic viaţa oamenilor, moda vestimentară, se schimbă spre a imita cât mai bine pe cea a Occidentului. Îmbrăcămintea „europeană” a fost avangarda modelului occidental în societatea românească. Gravurile din 1840 prezintă confruntarea dintre cele 2 lumi în privinţa îmbrăcămintei. Tinerii apar imbrăcaţi în stil european, pe când boierii mai vârstnici păstrează îmbrăcămintea orientală. Acestei pendulări îi corespunde şi cea din domeniul scrisului, până în 1820 literele latine împestriţau alfabetul chirilic, până în 1860, când alfabetul latin a fost introdus în mod oficial.

INFLUENTA FRANTEI

Franţa, ne-a influenţat mai ales prin limbă, românii familiarizându-se cu aceasta încă din timpul ocupaţiei ruseşti din 1828-1834. Încetul cu încetul, a început o reinnoire a limbii, iar unele cuvinte slave au dispărut din vocabular, insă odată cu introducerea alfabetului latin, s-a produs o instabilitate fonetică, dar care a ajutat limba să dobândească un echilibru.

Genurile literare şi artistice, au fost adoptate din Occident, de la francezi, care au revoluţionat literatura, trecându-se de la scrierile religioase şi cronici, la elegii romantice, nuvele şi drame istorice.

În arhitectură, stilul oriental se estompează, luându-i locul cel de inspiraţie franceză. Bucureştiul devine astfel „micul Paris”. Apoi sunt adoptate instituţiile politice, legile, administraţia, justiţia, şcoala, armata. Se infiinţaseră universităţile(la Iaşi, Bucureşti- 1860; 1879- Academia Romană). Constituţia din 1866 este imitată după cea belgiană din 1833.