Psalmi De Tudor Arghezi

Psalmii exprima in esenta dorinta de cunoastere, de patrundere in tainele lumii inconjuratoare si de depasire a lor. In acest sens, divinitatea argheziana este un ideal absolut catre care tind filosofii si poetii: Ideea lui Hegel, Vointa lui Schopenhauer, Demiurgul lui Eminescu, Meka lui Macedonski, Marele Anonim al lui Blaga. Originalitatea lui Arghezi nu sta deci in nazuinta spre absolut, identificat numai la modul propriu de a concepe drumul cunoasterii si, mai ales, in drama sfasietoare declansata de neputinta cunoasterii totale. Trebuie sa aratam de la inceput ca Psalmii nu constituie un ciclu de poezii independent, unitar din punct de vedere editorial si indestructibil, ca Pastelurile lui Alecsandri, de pilda, cum au crezut exegetii mai vechi ai lui Arghezi, pe baza celor noua psalmi din Cuvinte Potrivite, plus unul in Alte Cuvinte Potrivite (din editia Versuri, Fundatii). Poetul a continuat sa scrie si sa publice psalmi pana in anii din urma, incat astazi avem o imagine modificata despre acest asa-zis ciclu.

Mai intai, numarul lor total este de 18, dintre care 3 au titluri mai dezvoltate Psalmul mut, Psalm de tinerete, Psalmul de taina si au fost publicatii de-a lungul a 40 de ani de activitate literara. In al doilea rand, Psalmii nu se configureaza ca o unitate in cadrul poeziei argheziene, ca un ciclu al poeziei filosofico-religioase, cum se spune curent, pentru ca nu se diferentiaza vizibil de alte poezii argheziene prin tema si ideatica: Psalmul de taina este o poezie erotica, in timp ce poezii purtand alt titlu, numeroase, s-ar fi putut numi psalmi; unde poem amplu din 1963 se intituleaza Psalmistul. Se poate observa deci ca titulatura de Psalmi e oarecum conventionala si nu semnifica nimic in privinta continutului si unitatii (S. Cioculescu arata ca unii psalmi au avut initial, in periodice, alte titluri Reproche divin, 24 stiluri etc. - ceea ce demonstreaza ca poetul insusi nu a gasit psalmii ca pe un veritabil ciclu.

Poezia de meditatie a lui T. Arghezi este mult mai ampla si mai bogata decat Psalmii, incat o antologie cu aceasta tematica nu se poate in nici un caz rezuma la ei. Numai din punct de vedere stilistic se poate spune ca Psalmii constituie o fateta artistica diferita de alte stiluri argheziene; e ceea ce remarca si Pompiliu Constantinescu: expresia e nesigura in asprimea ei; imaginea joaca pe trupul ideii fiind ori prea lunga, ori zvarlita sumar discursivitatea aforistica a versului alterneaza cu retorica plastica (P. Constantinescu, Tudor Arghezi, Ed Fundatii, 1940). Am putea adauga ca stilistic Psalmii se aseamana intr-un fel cu Scrisorile lui Eminescu si cu Noptile lui Macedonski, integrandu-se unui stil de poezie filozofico-sociala cu radacini in retorica romantica. Poezia argheziana de meditatie exprima chinul dramatic al unui spirit insetat de cunoastere, deschis impetuos spre infinitul lumii, dar, in acelasi timp, incapabil de a gasi caile si mijloacele pentru a realiza acest vis.

...