Povestea lui Harap Alb de Ion Creangă

Feciorul cel mare primeste sa mearga in tara indepartata si tocmai ca un taran de pe Bistrita, care s-ar duce la taiat lemne in padure cere banii de cheltuiala, straie de primeneala. Feciorul cel mic injura calul nazdravan care se tot indeasa la jar: - Ghijoaca uricioasa ce esti, din toti tocmai tu te-ai gasit sa mananci jaratic? De te-a impinge pacatul sa mai vii odata, vai de steau ta are sa fie. Vorbaria taraneasca a spanului din cale e transcrisa intocmai: -Cat depspre inima mea, s-o dea Dumnezeu oricui, zice spanul oftand Numai ce folos? Dar asa, muncesc, muncesc si nu s-alege nimica de mine; pentru ca tot de stapani calici mi-am avut parte. Si vorba ceea: la calic slujesti, la calic ramai. In plin fabulos dam de scene de un realism poznas. Gerila, Ochila si celelalte monstruozitati ale basmului se cearta in casa de fier inrosit a imparatului Ros ca dascalii in gazda la ciubotarul din Falticeni: -Gerila se intindea de caldura, de-i treceau genunchele de gura. Numai din pricina voastra am racit casa, caci pentru mine era numai buna, cum era. -A veni si ea vremea aceea, voinice, zise imparatul cam cu jumatate de gura. Dar ia mai aveti putina rabdare caci fata nu-i de cele de pe drumuri; s-o luati numai asa cum s-o intampla. Piscat de purici, Maria sa dracue: -A dracului treaba! Uite, ce blanda mi-a iesit pe trup. Dar pana una-alta ia sa ma duc sa vad ales-au nisipul din mac acei nespalati, care-mi rod urechile sa le dau fata? Aceasta insusire de-a dramatiza volistic basmul a facut sa-i iasa lui Creanga numele de scriitor poporal. Insa taranii n-au astfel de daruri cu totul culte si partea nuvelistica din Povestea lui Harap-Alb ori din Povestea lui Stan Patitul este peste intelegerea unui om de la tara. Prea multa atmosfera, prea mult humor dialogic, prea multa policromie in paguba miscarii epice lineare. Taranul vrea epicul gol si e doritor de irealitate.

Este invederat ca Creanga adduce in scrierile lui mult vocabulary taranesc dar mai cu sama proverbe, zicatori, cari alcatuiesc asa zisele lui taranii. Insa acestea singure nu pot face o literature. Daca socotim pe Creanga folklorist, atunci sunt culegeri de taranii mult mai bogate. Nici un om de gust nu citeste aceasta opera ca sa ia cunostinta de intreaga intelepciune populara, asa cum a fost cristalizata de veacuri in proverbe si zicatori. Dimpotriva, in loc sa fie educativ, efectul acestei intelepciuni este hilariant. Creanga foloseste un procedeu tipic autorilor carturaresti ca Rabelais, Sterne si Anatole France si anume parabla continua, dusa pana la betie, intre actualitate si experienta acumulata. El e un autor livresc. Creanga e un humanist al stiintei satesti, scotand din eruditia lui un ras gros, fara a fi totusi un autor vesel prin materie.

Bibliografie: 1. Istoria literaturii romane de la origini pana in prezent de George Calinescu (Ed. Aristarc, 1998) ...