Povestea lui Harap Alb arta prozatorilor români

Cititorul lui Creanga este mai intai izbit de multimea, ijloacelor tipice ale prozei sale. O mare parte din energia expresiva a graiului nostru a fost pusa la contributie in paginile Amintirilor, ale Povestilor, ale Anecdotelor. Imaginile, metaforele, comparatiile lui Creanga sunt proverbe sau ziceri tipice ale poporului, expresii scoase din marele rezervoriu al limbii. Multimea expresiilor tipice in scrisul lui Creanga zugraveste o natura rustica si joviala, un stilist abundent, folosind formele oralitatii. Buna dispozitie cu care foloseste, intr-o proportie voit exagerata, zicerile comune oamenilor sai din Humulesti, dovedeste ca pentru el limba, cu nesecatele ei posibilitati de culoare si umor, a incetat de a mai fi o functiune spontana si inconstienta, pentru a deveni un mijloc reflectat in serviciul unor scopuri artistice.

Pentru a ilustra oralitatea artei lu Creanga, analizei i se impun mai intai formele graiului viu: S-apoi da, Doamne, bine; si vorba ceea; hat bine; ei, ei, ce-i de facut; apoi numeroase onomatopee: harsti; hai, hai!; zvrr, hustiuliuc!; durai-vurai; teleap-teleap; ruinele si asonantele structurate in expunere, foarte numeroase in povestea lui Harap-Alb: toate-mi mergeau dupa plac, fara leac de suparare, nu-i dupa cum gandeste omul ci-i dupa cum vrea Domnul, vestitul Ochila, frate cu Orbila, var primar cu Chiorila, nepot de sora lui Pandila, din sat de la Chitila, peste drum de nimerila. Orala este la Creanga si placerea pentru cuvinte, insirate uneori in lungi enumerari fara alt scop, decat acel artistic al defilarii lor cu atatea fizionomii variate. Iata frumoasa cadenta, orala, mai putin observata a perioadei crengiste, in care scriitorul ne ofera unul din exemplele cele mai interesante ale artei sale rafinate. Aceste perioade se pot descompune in unitati ritmice mai lungi sau mai scurte, a caror alternanta alcatuieste un tablou plin de armonie variata.

Epitetul lui Creanga va fi intotdeauna general si valoarea picturilor lui nu trebuie cautata in vrajirea aspectelor strict individuale ale lucrurilor si oamenilor, cat in evocarea scenelor de miscare in care fraza musculoasa, bogata in verbe, opereaza adevarate minuni. In aceasta privinta se pot alege Harap-Alb, cand il evoca pe Gerila si intreaga inconjurime la apropierea lui, cu o mare putere de diferentiere a unor verbe apropiate ca sens: Nu era chip sa te apropii de dansul, ca asa tremura de tare de parca-l zghihuia dracul. Si daca ar fi tremurat numai el, ce ti-ar fi fost? Dar toata suflarea si faptura de prin prejur ii tinea hangul; vantul gemea ca un nebun, copacii din padure se vaicareau, pietrele tipau, vreascurile tiuiau si chiar lemnele de foc pocneau de ger. Iara veveritele, gavozdite uan peste alta in scorburi de copaci, suflau in unghi si plangeau in pumni blastamandu-si ceasul in care s-au nascut. Unic prin geniul lui oral, Creanga apare, prin neasemanata lui putere de a evoca viata, un scriitor din lumea ...