Omul fanta - Nichita Stănescu

Omul-fanta are indepartate origini./ El vine din afara:/ din afara frun?zelor,/ din afara luminii protectoare / si chiar / din afara lui insusi.// Ia fiinta venind./ Astfel, el se umple / cu imaginile di?forme / atarnand la?toase de marginile / exis?ten?tei,/ sau, pur si sim?plu,/ el adulmeca exis?tenta / si ia nastere lasandu-se / de?vorat de ea.// Nu se stie cine ma?nanca pe cine./ Omul-fanta azvarle mari piramide / de vid / peste mari deserturi.// El se apropie, se apropie./ Intalneste sfera / si are vederea aerului / si a simunurilor.// El mananca o frunza,/ dar o mananca pe dinlauntru./ El este in afara pantec / si inlauntru gura cu dinti./ Nu se stie cine il mananca pe cine.// Omul-fanta face inconjurul lumii / si exista numai cat sa ia cunostinta / de existenta.// Sufletele mortilor / sunt atmosfera terestra./ Respiram sufletele lor;/ sufletele lor isi infig cate un deget / adanc in respiratia noastra.// Omul-fanta moare / ca sa ia cunostinta de moarte./ El se lasa respirat / si la randul lui / respira / obiectele insufletite si neinsufletite / ca si cum ar fi aer.// Nu se stie cine respira pe cine./ Istoria coaguleaza in cuvinte solemne;/ viitorul ni se infatiseaza sub forma unei / vorbiri / pronuntate de niste guri / cu mult mai perfecte decat ale noastre.// Pamantul lui ,,a fi"/ isi trage aerul din pamantul / lui ,,a nu fi"./ Nu se stie cine il respira pe cine.// Omul-fanta vine si vede./ Nu se stie daca intre ochiul lui / si ochiul lucrurilor / exista vreun spatiu pentru vedere.// Retina omului-fanta e lipita / de retina lucrurilor./ Se vad impreuna, deo?data,/ unul pe celalalt,/ unii pe ceilalti,/ altii pe ceilalti,/ ceilalti pe ceilalti./ Nu se stie cine il vede pe cine.// Nu e loc pentru semne,/ pentru directii./ Totul e lipit de tot.// Omul-fanta vine din afara,/ el vine de dincolo / si inca de mai departe de dincolo./ Odata venit,/ nu se mai stie cine-a venit / si cine intr-adevar e de dincolo / si inca de mai departe de dincolo / este.// Totul e lipit de tot;/ pantecul de pantec,/ respiratia de respiratie,/ retina de retina.//

Che?ia din dedicatie (lui Hegel), dar si evoluta eve?nimentelor data de poemele an-terioare ne indrep?ta?teste sa echivalam expresia "omul-fanta" cu spiritul, mai precis cu nasterea sa si proclamarea concomitenta a planului co?respunzator. Insa o data nascut ("ia fiinta venind") el pri?meste un atri?but uluitor: poate glisa in mod constient pla?nurile spa-tiului si poate presa timpul pentru a-i viola mis?terul si legile bunului simt (trecutul si vii-torul sunt astfel lipiti unul de altul). El, spiritul, are capacitatea de a realiza oricand incizii (fante) in trupul ab?stract al timpului sau al spatiului, marind sau micsorand gra?dul de vibratie.