Moara cu noroc

Moara cu noroc, capodopera a literaturii noastre nuvelistice, publicata in volumul de debut Novele din popor, a aparut la Bucuresti in 1881. Este prima scriere romaneasca in care predomina preocuparea de a crea caractere puternice, cu o viata interioara complexa bine conturata. Nuvela incepe cu un precept moral izvorat din experienta si intelepciunea batrineasca rostit de catre mama-soacra cu solemnitatea unui adevar fundamental de viata, ce ii confera o valoare de motto: - Omul sa fie multumit cu saracia sa, caci, daca-i vorba, nu bogatia, ci linistea colibei tale te face fericit. Ideea etica de baza si intentia perfect realizata a scriitorului a fost ca, printr-o intriga bine tesuta artistic, sa demonstreze consecintele nefaste ale setei nestapanite de bani. Problematica umana, conceptia despre viata saracia, bogatia, linistea, fericit. Drumul parcurs de la cizmarul sarac, modest, harnic, linistit si cinstit la carciumarul plin de bani, dar dezintegrat sufleteste este zugravit cu o putere de patrundere si cunoastere a naturii umane remarcabila. Imboldit de o aspiratie fireasca, naturala a omului spre bunastare, dar si de dorinta de a fi stapan, de a avea si el vreo 10 calfe ca sa le dea altora de carpit, Ghita arendeaza carciuma de la o intretaiere de drumuri, moravuri si legi. Lica Samadaul, om de la periferia legilor si societatii, hot si ucigas, exploateaza discretia carciumarului pus pe castig si-i obtine complicitatea. Din acest moment, intr-o dozare si gradatie fina a trairilor, ce urmeaza cursul firesc al vietii, participa la procesul degradarii sufletesti a omului care, lacom de bani, nu are vointa si taria de caracter sa se infraneze la timp. Ghita ni se dezvaluie ca un suflet complex, oscilant, sfasiat de tendinte si trairi contradictorii. Sentimentul de protectie familiala, hotararile repetate de a parasi pustietatea aceasta blestemata, autoreprosurile, remuscarile sincere, se infrunta mereu cu ispita irezistibila a imbogatirii. Fire slaba, nehotarata, Ghita, care se lasa mai mult in voia intamplarilor, alege ca solutie tergiversarea, asteptarea, amanarea pana la acceptarea fatalista a neputintei si obisnuinta duplicitatii: Ce sa-mi fac, daca e in mine ceva mai tare decat vointa mea! ? Nici cocosatul nu e insusi vinovat ca are cocoase in spinare: nimeni mai mult decat dansul n-ar dori sa n-o aiba. Prima promisiune, facuta din slabiciune si stramtorare, ca afacerile dintre el si Samadau sa nu fie aflate de nimeni il instraineaza de propria sa familie. Carciumarul incepe sa duca o viata dubla, se inchide si se mistuie in sine. Cu un simt sigur, Ana isi da seama ca barbatul ei s-a schimbat, incearca sa-i patrunda gandurile, dar sufera cumplit ci nu i le poate cunoaste. Actiunile, gesturile si atitudinile sale, urmarite si notate cu precizie tradeaza instalarea anxietatii, nesigurantei, incertitudinii, fricii. Dintr-un om harnic ...