Miezul Iernii De Vasile Alecsandri

Scriitor clasic al literaturii romane, V. Alecsandri se afirma in domeniul poeziei, teatrului si prozei. Este primul poet care a inchinat un volum de versuri naturii, volum intitulat Pasteluri, din care face parte si poezia Mezul Iernei. Mezul Iernei este o poezie lirica in care este realizat un tablou de natura, prin intermediul caruia se exprima direct sentimente, folosind ca mod de expunere descrierea. O astel de opera literara se numeste pastel.

Poezia realizeaza un tablou plin de maretie a unei nopti de iarna, anotimp surprins in mijlocul lui, idee subliniata chiar din titlul poeziei. Natura este coplesita, incremenita de un ger naprasnic. Imaginea gerului este realizata prin epitet dublu: ger amar, cumplit. Efectele gerului sunt simtite atat de elementele naturii terestre, cat si de cele ale naturii cosmice. Astfel, stejarii din padure trasnesc, stelele par inghetate, lucind pe cerul care pare de otel. Zapada cristalina capata stralucirea diamantului si cartaie sub picioare la fiecare pas. Gerul a incremenit acest tablou de natura, un tablou static, in care totul este invaluit intr-o atmosfera rece si pare inghetat.

Prezenta omului este sugerata prin imaginea fumurilor albe, care se inalta in vazduhul scanteios, epitet care sugereaza faptul ca noaptea este senina. Fumurile par coloane inalte ale unui templu urias, maiestos, care uneste cerul cu pamantul. Imaginea fumurilor este realizata prin folosirea epitetelor si a comparatiei: Fumuri albe se ridica in vazduhul scanteios/Ca inaltele coloane unui templu maiestos. Pe aceste coloane inalte se asaza o cupola uriasa, bolta cerului senina, a carei seninatate este sporita de prezenta lunii. Imaginea ei este realizata prin folosirea metaforei dublate de epitet: Luna isi aprinde farul tainic de lumina. Stralucirea lunii invaluie totul intr-o atmosfera misterioasa a lunii. Spaima este alungata de maretia tabloului, care starneste in sufletul privitorului admiratie si uimire, sentimente exprimate direct prin folosirea interjectiei: O! Tablou maret, fantastic! . Maretia tabloului este sporita de multimea stelelor argintii, care sunt purtatoare ale luminii vesnice. Ele par niste faclii stralucitoare, ce impanzesc nemarginitul templu al naturii.

Folosind comparatia, muntii sunt asemanati cu altarele unui templu, iar codrii sunt organe sonore, in care crivatul face sa rasune o muzica ce trezeste spaima.

Intregul tablou este incremenit, pustiu si tacut, imagine realizata prin enumeratie: Totul e in neclintire, fara viata, fara glas/Nici un zbor in atmosfera, pe zapada nici un pas. Atat vazduhul, cat si pamantul, par lipsite de viata, de miscare, ceea ce aduce in sufletul privitorului un sentiment de teama, de neincredere, deoarece gerul pare sa fi distrus viata.

In ultimele doua versuri apare miscarea in tablou. In raza lunii este zarita o fantoma, care este un lup, ce aleagra flamand dupa prada sa. Aparitia miscarii in tablou sugereaza ...