Lumea lui Dostoievski

Cu numai o jumătate de secol în urmă, critica literară sovietică s-a străduit să combată semnificația universală a artei lui Dostoievski, clasându-l drept un autor ”reacționar”, care nu a ”înțeles” multe lucruri și a eșuat în examinarea adevărului înțeles și adevăratei direcții a evoluției sociale. Timpul a restabilit lucrurile, astfel că la începutul secolului XXI, Dostoievski a rămas un fenomen absolut viu.

Primii ani

Feodor Mihailovici Dostoievski s-a născut pe 11 noiembrie 1821 (30 octombrie conform calendarului vechi), fiind al doilea fiu al familiei ce cuprindea încă șapte copii.

În 1828, tatal său, Mihail Andreievici, devine nobil, iar în 1831 familia obține satul Darovoe. În 1837, Maria Feodorovna, mama lui, moare de tuberculoză.

Feodor trece examenele de intrare la academie în 1838, și ocupă o poziție de conductor la școala de inginerie. Apoi își începe studiile în St. Petersburg, însă fără prea mare pasiune, iar interiorizarea sa a crescut.

În 1839, tatal său, este ucis de catre țăranii peste care domnea. Sora sa primește astfel custodia copiilor.

Doi ani mai târziu, primește titlul de ofițer și dreptul de a părăsi școala. În același timp, preocupările sale literare au devenit doarte serioase, în timp ce o viitoare carieră inginerească iese din discuție. Absolvește școala de inginerie în 1843, și se retrage din activitate un an mai târziu.

În 1845 este gata prima nuvela, ”Oameni sărmani”. Cercul literal al lui Visarion Bielinski a catalogat autorul nuvelei drept ”un geniu”. Aceasta apare în ”Antologia din St. Petersburg” a lui Nekrasov in ianuarie 1846, dar datorită autorității lui Bielinski, Dostoievski era deja cunoscut clasei educate. Însuși prințul Odoevski invintându-l la palat. Totuși, Bielinski renunță la protejatul său un an mai tărziu, cand cataloghează povestirea ”Stăpâna” ca ”un fleac oribil”, iar despre autor: ”Ne-am înșelat pe noi înșine cu acel Dostoievski – îl credeam un geniu”.

Rebeliunea

În 1846, ajunge să-l cunoască pe M.V. Petrașevski. Acesta organiza întâlniri periodice în care, tinerii din familiile cu renume din Rusia Țaristă, dezbăteau teme politice, sociale, religioase, internaționale.

Mai mulți tineri, nemulțumiți de politica rusă ”fără conținut”, s-au adunat la sfârșitul lui 1848 și au format o societate secretă, așa numitul ”Cerc Durovski”, stabilindu-și drept obiectiv acapararea prin forță a puterii. Aceștia au mers pâna acolo încât au pus bazele unei tipografii clandestine. Dostoievski a fost unul ditnre cei mai activi membri ai acestui cerc.

Pe 22 aprilie 1849, țarul Nicolae I dă ordin ca toți membrii Cercului Petrașevski sa fie arestați. În aceeași zi, toți sunt întemnițați în fortăreața Petropavlosk.

Timp de opt luni, cât a fost închis și separat de prieteni, Dostoievski a scris poate cea mai vie lucrare a sa – nuvela ”Micul erou”.

Pe 22 decembrie urma să fie executat, dar a primit grațierea în ultimul moment, primind drept pedeapsă patru ani de muncă silnică (la fortăreața Osmk), urmați de o perioadă de serviciu militar forțat, cu grad de soldat.

Epilepsia

În 1850, Dostoievski, care, în epoca respectivă, se află în Lagărul de detenție din Omsk, în Siberia, a fost pentru prima oară victima unei crize de epilepsie. Avea 29 de ani. De atunci, scriitorul s-a confruntat periodic cu această gravă maladie, care, compromițându-i în mod serios sănătatea fizică și mentală, l-a obligat să-și ia lungi perioade de odihnă.

Cu toate că epilepsia i-a provocat stări de spirit oscilante, pierderea cunoștinței, convulsii și halucinații, el nu a considerat-o niciodată un blestem, ci ca un semn pozitiv al rolului său de intermediar între om și Divinitate. Așa cum a expliicat în Legătură cu prințul Mîșkin, protagonistul romanului ,,Idiotul”, persoanele afectate de această patologie ajung, din cauza pierderii contactului cu realitatea, la o stare psihică de pace totală, care le permite să comunice cu lumea spirituală.