Luceafărul

Luceafarul a aparut in 1833. In acelasi an apare si in editia de versuri alcatuita de Titu Maiorescu. Poemul inchide apoteotic aceasta scurta activitate a poetului. In varianta lui Maiorescu lipsesc trei strofe. Cele in care poetul ii ofera lui Hiperion trei ipostaze.

Luceafarul are ca tema conditia geniului si pentru aceastra Eminescu face o alegorie versificand un basm popular Fata din gradina de aur. Despre geneza si tema poemului vorbeste insusi Eminescu. Eminescu insa aduce modificari substantiale basmului. E printre putinele basme care nu are happy end de aceea Eminescu modifica finalul fiind mai putin brutal. In basmul popular se vorbeste despre o fata frumoasa care este izolata intr-un castel. Un zmeu vine preschimbat intr-o stea iar un muritor afla si trebuie sa treaca peste mai multe piedici. Florin traverseaza valea plangerii si a amintirilor si o rapeste pe fata. Zmeul afla si se razbuna omorandu-i pe cei doi. La Eminescu finalul este un blestem un chin s-aveti sa nu muriti deodata. Eminescu va organiza acest epic pe doua planuri exprimand in acest fel ideea principala a incompatibilitatii lumii geniului si a lumii terestra.

Poemul are patru structuri bazate pe antiteza. Partea a doua infatisaza o idila intre doi muritori. Partea a treia cuprinde planul cosmic si calatoria Luceafarului catre demiurg si dialogul dintre Hiperion si demiurg. Prima parte reuneste planul cosmic cu planul terestru. Partea a patra infatiseaza o idila dintre doi muritori la care priveste Luceafarul. Poemul contine si alte antiteze. Astfel din basm se mai mentin cele doua metamorfoze ale zmeului. Luceafa are doua ipostaze antitetice: una angelica si una telurica, demonica.

Cele patru structuri sunt pregatite de un preambur. Preamburul releva leatura cu basmul. Tot basmului apartine si fata de imparat prin conditia ei: e unica prin nasterea ei, e frumoasa si pura. Preamburul reuneste nocturnul cu acvaticul. Fata e intr-un castel singuratic aflat pe malul marii. Aici este o metafora noua miscatoarele carari Cadrul este misterios, dominat de culori inchise umbra falnicilor bolti, umbra negrului castel. Prima parte contine o antiteza pentru ca sunt doua metafore ale luceafarului. Luceafarul este un zburator dulce al noptii mele dor. Epitetul cel mai fregvent este dulce care exprima o stare erotica. Fatra ii adreseaza Luceafarului o invocatie devenita clasica prin aliteratie sau pleonasm. Urmeaza cateva elemente cosmogonice. La rugamintea fetei, Luceafarul se intrupeaza din haosul acvatic si inaltimea cerului. Ca orice cosmogonie ea se fundamenteaza pe principiul dualitatii cerul e tatal meu iar muma mea e marea. Cosmogonia se completeaza cu elemente de mitologie.

Portretul Luceafarului reuneste mai multe motive romantice. Ochii sunt expresie a nemuririi. El are parul blond ca toti indragostitii eminescieni. Luceafarul intruchipeaza conditia geniului deci se va caracteriza prin puterea sacrificiului. El ii ofera fetei nemurirea. Poetul exprima prin ...