Literatură generală - Paul Van Tieghem

Lucrarea lui Paul van Tieghem-,,Literatura comparata"(,,La litterature comparee"- Quatrieme edition, revue- Librairie Armand Colin Paris-1951", traducere si prefata de Al. Dima, Bucuresti, 1966, Ed. Pentru literatura universala) cuprinde o introducere in literatura comparata precum si, totodata o descriere generala a stadiului disciplinei pana in momentul aparitiei lucrarii, referindu-se la rezultatele cercetarii si la perspectivele ei de viitor, apoi infatiseaza ,,metodele si rezultatele literaturii comparate" ca si disciplina pe care o numeste ,,literatura generala" si catre care converg , dupa opinia lui, toate stradaniile literaturii comparate.

Tratatul are trei parti: prima-,,Formarea si dezvoltarea literaturii comparate" cuprinzand capitolele: ,,Origini", ,,Contributii si controverse" si ,,Azi si maine", a doua-,,Metode si rezultate ale literaturii comparate" impartita in capitolele: ,,Principii si metode generale", ,,Genuri si stiluri", ,,Teme, tipuri si legende", ,,Idei si sentimente", ,,Succese si influente globale", ,,Izvoare" si ,,Intermediari", iar a treia- ,,Literatura generala" structurata pe capitolele : ,,Principiul si rolul literaturii generale", ,,Probleme si metode ale literaturii generale" si ,,Spre o istorie literara internationala".

o In introducere Van Tieghem face dstinctia dintre critica literara, istorie literara si literatura comparata. El sustine ca in cunoasterea literaturii cursul firesc al spiritului cunoaste mai multe etape: prima dintre ele fiind valoarea literara, adica ,,un minimum de arta merita sa se numeasca literatura"(op. cit., pag 21), urmand apoi critica literara ,,intotdeauna subiectiva si nu intru totul istorica", iar ultima fiind istoria literara, ,,care plaseaza in timp si spatiu opera si autorul, explicandu-le". In cuprinsul literaturii comparate, influntele receptate sau exercitate intelegand prin asta ,,izvoarele, imprumuturile de subiecte, de idei sau de forme" (op. cit., pag 23) pot fi importante si merita un studiu amanuntit, considera Paul van Tieghem.

o In partea I-,,Formarea si dezvoltarea literaturii comparate" aflam ca denumirea de literatura comparata ,,este folosita in Franta inca din 1827, Villaimain o aplica in stralucitul sau curs de la Sorbona" (op.cit.,pag 30). Literatura comparata devine o preocupare curenta in secolul XIX, ,,conturandu-se filiatii literare: Goethe, Byron si Mickiewicz; Rousseau, Goethe si Byron, inregistrandu-se progrese insemnate intre anii 1880 si 1890" (op.cit.,pag 39). Printre cei care s-au remarcat se numara Brunetiere, Joseph Texte- ,,Studii de literatura europeana"(1898), Louis Paul Betz-,,Literatura comparata, Eseu bibliografic ", ,,Heine in Franta"(1895), Baldensperger-,,Goethe in Franta". Termenul de literatura comparata era oarecum deformat in invatamantul academic deoarece avea ,,un caracter destul de elementar si folosea mai cu seama la initierea studentilor in principalele literaturi moderne, facand apropierile si stabilind influentele de rigoare"(op.cit.,pag 51)

o In partea a II-a- ,,Metode si rezultate ale literaturii comparate", Paul van Tieghem enumara si exemplifica principiile si metodele generale ale literaturii comparate. Astefel ,,obiectul literaturii comparate consta in studierea raporturilor dintre operele diferitelor literaturi"(op.cit.,pag 59). Ca disciplina distincta, ea este paralela cu istoria diferitelor literaturi, desi ,,metodele ei sint in parte aceleasi cu cele ale istoriei literare nationale, in parte speciale si adaptate sarcinii sale particulare"(op.cit.,pag 61). Cele particulare literaturii comparate sunt ,,obligatia comparatistului de a fi poliglot", sa recunoasca si literaturile: ,,literatura Europei moderne, a marilor epoci, curente"(op.cit.,pag 64).

In ceea ce priveste tema, tipurile si legendele, Paul Hazard ,,lasa tematologia in afara literaturii comparate, pentru ca nu se ocupa de influentele literare", insa aceasta idee poate fi combatuta in cazul expunerii istorice a formelor succesive ale unei legende in mai multe tari. Aceasta ne ingaduie sa stabilim dependenta autorilor mai recenti de predecesorii lor straini, contributia geniului, idealului si artei lor la modificarile aduse temei comune. Spre exemplu, personajul legendar cel mai interesant este Prometeu imprumutat din numeroasele legende grecesti devenind ,,simbolic la Goethe si Shelley"(op.cit.,pag 89).