Les trois graces de Mircea Eliade

In doua nuvele ale sale, Tinerete fara de tinerete si Les trois graces, Mircea Eliade transpune in schema epica o vziune originala asupra tineretii si nemuririi. El porneste de la idea ca odinioara, in illo tempore, omul era pur, neconstrans sa suporte toate vicisitudinile vietii, intotdeauna tanar, dar ca printr-un accident, atributele nemuririi au disparut si, si odata cu acestea, si capacitatea fiintei umane de a avea o viata eternal. In Les trois graces nemurirea pierduta devine posibila, ca prin miracol, undeva, Romania comunista, prin cercetarile doctorului Tataru, care descopera sau mai bine zis redescopera serul care controleaza dezvoltarea nelimitata a celulelor corpului uman, regenerandu-le la nesfarsit. Producerea cancerului, crede doctorul Tataru, este si o explicatie care ar putea veni in sprijinul acestei ipoteze: in aceats teribila maladie, celulele se multiplica cu o viteza incredibila, dar mecanismul initial, de regenerare controlata si necesara, este uitat, astfel ca organismul, in loc sa se insanatoseasca, sufera de o hiperinflatie de cellule si moare. Informatia care permitea regenerarea este pierduta pe drum, fiind, intre altele, inca unul dintre acele adevaruri originare care s-au pierdut.

O alta modalitate de reintinerire este prezentata de Mircea Eliade in nuvela Tinirete fara de tinerete, in care cele doua planuri ontologice, virtual si concret, se confunda, personajul principal, Dominic, nemaistiind in final daca ceea ce i s-a intamplat, intinerirea, este ceva real sau a fost doar un vis al unui om mai in varsta care mai avea, inca o data, sa elimine neajunsurile specifice batranetii. O alta idee, cu aparente explicatii stiintifice, se ilustreaza aici: omul este asemenea unui sistem energetic, de putere joasa, aflat in echilibru, prin nenumarate legaturi cu mediul inconjurator. Dar, ca o baterie ce se descarca treptat, prin utilizare continua, si corpul omenesc, la randu-i, pierde energie initiala cu care a fost inzestrat, ajungand, in cele din urma la extinctie, cand totul este epuizat. I-ar fi necesar un surplus energetic, care sa compenseze epuizarea treptata a finite. In nuvela, suplimentul de energie folosita pentru intinerire, enorma, este adus, din intamplare, printr-un fulger infricosator, in timpul unei furtuni. Ciudat este faptul ca Dominic, eroul povestirii, traieste, odata cu avatarurile tineretii, si o regresiune in timp, catre o memorie ancestrala, venindu-i in minte cuvinte din limbi de mult disparate si imagini ale unor ere revolute. De fapt, Mircea Eliade ilustreaza epic doua modalitati de a obtine nemurirea, una in Les trios graces, pe cale chimica, precum la vechii alchimisti din Evul Mediu, imaginata si de Simone de Beauvoir in romanul Toti oamenii sunt muritori, si una pe cale energetica, in cealalta nuvela, Tinerete fara de tinerete. Les trios Graces sunt trei cabane din muntii helvetici, undeva nu prea departe de Vevey, un loc mirific, acoperit de zapada, cu brazi ...