Izvorul nopții

Idila este o specie a liricii erotice, in care este ilustrata viata si dragostea manifestate in mijlocul naturii, intr-o forma optimista sau idealizata.

Idila, Izvorul noptii de Lucian Blaga face parte din volumul de debut intitulat sugestiv, Poemele luminii, din 1919. Titlul poeziei sugereaza fascinatia ochilor negri ai iubitei, care sunt numiti printr-o metafora revelatorie, izvorul noptii, semnificand originea - izvorul sentimentul de iubire, ce capata proportii cosmice, prin cuvantul, noapte Poezia este alcatuita dintr-o fraza ampla, care contine o afirmatie constatativa si admirativa pentru frumusetea ochilor iubitei si o propozitie dezvoltata, ca o concluzie emotionanta, inaltand dragostea la apogeu.

Poezia incepe printr-o invocatie cu incarcatura afectiva, sugerand admiratia poetului fata de fiinta draga. Vocativul, Frumoaso ilustreaza, concis si sintetic, perfectiunea fizica a iubitei, insumand toate trasaturile fizice si morale ale fetei dragi. Cuvantul, ochii se constituie in cuvant-cheie al poeziei si apare de trei ori, sugerand intensitatea sentimentului de admiratie si extazul poetic. Aceeasi semnificatie o au si metaforele, izvorul si, o mare de-ntuneric. Momentul in care este imaginat cuplul este al inserarii, gesturile sunt tandre, idilice, iar adresarea este directa, constatativa si plina de admiratie: Frumoaso, / ti-s ochii-asa de negri incat seara/ cand stau culcat cu capu-n poala ta. Pozitia cuplului predispune la visare, la meditatia premergatoare starii de extaz de care este cuprins poetul atunci cand priveste in ochii fermecatori ai iubitei.

Negrul intens al ochilor iubitei semnifica unul din marile mistere ale universului, intrucat se identifica aici cu emotionantul cadru nocturn care acopera vaile, muntii, sesurile, intreg pamantul, ca o taina fascinanta: ochii tai, adancii, sunt izvorul/ din care tainic curge noaptea peste vai/ si peste munti si peste sesuri, / acoperind pamantul/ c-o mare de-ntuneric. Negrul dens al ochilor este sugerat de superlativul absolut exprimat prin formula adverbiala, asa de, alaturat adjectivului, negri si de apozitia simpla, adancii, un adjectiv substantivizat, care amplifica profunzimea sentimentului de dragoste. Epitetul adverbial, tainic care exprima trasatura verbului, curge, ca si metafora, o mare de-ntuneric evidentiaza ideea ca dragostea este una din marile taine ale lumii. Formele pronominale de persoana intai si a doua pun in evidenta armonia totala a cuplului de indragostiti, aflat sub vraja misterioasa a iubirii: ti-, ta, imi, tai. Verbul dubitativ, imi pare, aflat in pozitie izolata si formand un singur vers, sugereaza emotia si nesiguranta indragostitului, care niciodata nu poate avea certitudini depline in manifestarea reciproca a sentimentului de iubire.

...