Ipostaze ale fantasticului în literatura română

Fantasticul reprezinta o lume creata de noi. Este o lume imaginara care ne permite sa evadam pentru o perioada de timp, intr-o lume mult mai buna si mai frumoasa unde totul iţi pare perfect şi unde toate dorinţele pe care le ai ti se indeplinesc. Aceste forme ale fantasticului difera foarte mult de caracterul fiecarei persoane, iar cu ajutorul artei, noi putem sa ne cream propriul fantastic.

Fantasticul s-a constituit în ultimele doua secole ca gen care traversează aproape toate artele: poezia şi proza , pictura, sculptura, filmul. Nasterea lui este asociata cu noua sensibilitate a romanticilor, cu triumful imaginatiei. Iesirea din clasicism si iluminism inseamna eliberarea de sub dominatia ratiuni a conventilor sociale si artistice.

Viata interioara a individului trece pe primul plan cu nelinistile si proectiile ei subiective inclusive cele imaginare pana atunci neacceptate in literatura.

De fapt acest fantastic reprezinta suprarealismul, acesta fiind un curent literar aparut in Europa dupa primul razboi mondial, acesta fiind cel mai reprezentativ curent literar al fantasticului. Acest fantastic este o lume, care printr-o poarta spirituala este despartita de catre cea reala.

In general in fantastic apar 3 mari momente, unul fiind cel de inceput cand totul este bine si frumos, iar apoi vine momentul de mijloc in care se intampla cea mai mare parte a actiuni, in care se petrece o ruptura, adica apare ceva neclar si ciudat in acelasi timp, iar la final apare cel de al treilea moment cand aproape toate problemele se clarifica si totul se termina cu bine. Mai putem spune ca fantastical este caracterizat oarecum printr-un anumit mister si intuneric al unei vieti reale ca incet pe parcursul operelor se transforma in fantastic si in care conteaza foarte mult si tensiuniile emotionale.

Tema prozei fantastice are loc in mai multe ipostaze cum ar fi: prin interactiuni fantastice cum ar fi influentele de tip magic si anumite mesaje supranormale, mutatiile fantasticului cum ar fi mutarile in alt timp si spatiu si aparitile fantastice, adica unele apariti supranaturale.

Unul dintre cel mai cunoscut autor care a influentat foarte mult fantasticul prin operele sale este Mircea Eliade care prin operele sale a imbunatatit fantasticul, mai ales prin una dintre cele mai cunoscute opera ale sale “La Tiganci”.

Fantasticul are mai multe opera reprezentative dintre care studiate la clasa Sarmanul Dionis” de Mihai Eminescu si “Kir Ianulea” de I.L. Caragiale. In multe din aceste opera, fantasticul este reprezentat mai ales prin intermediul timpului si spatiului care sunt unele dintre cele mai importante caracteristici ale acestuia.

Mai departe voi incerca sa evidentiez tipurile de fantastic din cele trei opere studiate.

Punctul comun al celor trei opera este atunci cand, cele trei personaje principale ale operelor ies din lumea reala, adica din timp si spatiu, acestia nereusind sa isi revina la viata lor dupa revenirea in lumea reala ca si ceilalti oameni.

La tiganci, de Mircea Eliade este nuvela reprezentativa a fantasticului prin care se evidentiaza tipul fantasticului, sacru si profanul, care reprezinta trecerea lui Gavrilescu din timpul si spatial real adica din Bucurestiul interbelic, intr-un spatiu supra natural reprezentat de catre cladirea denumita “La tiganci” , un nou loc fantastic ,o noua lume in care timpul era unul nelimitat. Unele dintre motivele acestei nuvele fantastice o reprezinta labirintul, visul, acestea reprezentand insusi fantasticul in sine. Prin labirint, se arata acel joc de aventura putem spune pe care Gavrilescu nu l-a trecut cu brio, alegerea tigancii a fost cu adevarat o provocare pentru el neputand alege care dintre fete este, el alegand pe rand pe celelalte doua fete. La fel prin acest labirint se poate intelege si acele camere prin care el incearca sa o gasesca pe adevarata lui iubita.

Tema acestei opera este una foarte coplexa, pornind de la idea lui Gavrilescu de a-si reimplini iubirea, la fel si aventura de joc cu care tiganda il pacaleste, iar el intrand in acel joc, sau mai bine zis in acel ritual de initiere in moarte. Nararea se face la persoana a treia prin intermediul monologului interior prin care acesta trece.

Si in aceasta opera apare ordinea celor 3 structuri Ordine-Ruptura-Revenire. Aceasta incepe cu Gavrilescu cand intra in La Tiganci pentru ca acolo este mai racoare, acesta fiind deja prins in fantasticul insuportabil neputand iesi de acolo. Dupa mai mult timp petrecut acolo el incearaca revenirea in lumea reala numai ca nu face fata acesteia, vazand ca totul este schimbat, ca este in alt timp si spatiu si se reintoarce la iubirea vietii lui dar aceasta fiind doar in lumea fatastica intrucat in lumea reala el este pedepsit , condamnat sa isi petreaca sfarsitul vietii sale singur.

Modurile de expunere folosite sunt: dialogul, avand discutiile dintre el si tiganci sau dintre el si barman, monologul interior fiind reprezentat de care acel monolog pe care el il are in aceea lume fantastica in care nu gaseste cale de scapare, descrierea, atunci cand sunt descrise cele trei fete din care el trebuia sa o aleaga pe tiganca, iar povestirea este folosita la sfarsitul operei.