Ipostaze ale fantasticului în literatură

Fantasticul reprezinta o lume creata de noi, ceva artificial. Este lumea nostra proprie, care ne permite sa evadam din realitate si din viata cotidiana. Forma pe care o ia fantasticul depinde de caracterul fiecarei persoane. Fantasticul este modalitatea de a iesi din orizontul marcat si ingradit in timp si spatiu. Arta este posibilitatea de a crea o lume noua si de a evada in alt univers emotional si spiritual. Setea noatra de a atinge perfectiunea si de a gasi fericirea ne-a adus la concluzia ca exista o lume paralela cu a noastra.

Nowad Philipps distinge doua forme ale fantasticului: fantastic occidental si fantastic oriental. Cel occidental este traditia Europei apusene; literatura fantastica se bazeaza pe efectul de spaima, dozat in mod savant de catre scriitor. In orient, fantasticul a evoluat pe alta cale, devenind incetul cu incetul o superba si fascinanta melodie plina de culoare si poezie, depasind aproape orice spaima prin stralucirea fanteziei imaginative. Fantasticul se diferentiaza prin atmosfera si tonalitate, reprezentand principala opozitie intre fantastic si feericul din povestiri sau drame: O poezie aeriana, fluida raspandeste in lumea spiritelor o atmosfera rarefiata, pura; chiar si atunci cand spiritele sunt rautacioase, ele nu sunt amenintatoare, dura (Ion Biberi). Fantasticul se intalneste in multe tipuri de texte: basme, povesti, povestiri, nuvele etc. Fiecare autor reda fantasticul in modul in care se exprima cel mai bine. Povestirea reconstituie o intamplare a carei scrieri propune viziunea subiectiva a unui narator; de cele mai multe ori actiunea i s-a petrecut naratorului, unui prieten sau personajul reediteaza intamplari mitice expuse la inceputul operei.

Este dificil sa gasim o definitie generala a fantasticului, deoarece exista mereu si abateri de la reguli. Alegem schema fantasticului a lui Roger Callois: Ordine Ruptura Revenire la ordine deoarece majoritatea operelor din domeniul fantasticului ale marilor scriitori romani urmeaza aceasta schema.

Acest fapt reiese clar din opera lui Vasile Voiculescu Caprioara din vis. Opera incepe cu un dialog intre narator si prietenii lui in care vorbesc despre visuri si izvodul artei. La un moment dat naratorul incepe sa povesteasca o intamplare petrecuta cu dansul pe cand avea 23 de ani. A fost invitat la vanatoare la castelul unui print, unde se indragostise de o domnita. Acest lucru insa nu i l-a marturisit. Cu o noapte inainte de vanatoare domnita s-a apropiat si i-a spus ca visul pe care o sa-l aiba in seara respectiva va fi prezicator. Dupa asta i-a daruit cainii sai. Ziua urmatoare, la vanatoare, pe cand era departe de tovarasii sai, s-a inceput un crivat puternic, care l-a doborat. Nu mai putea misca. Cainii s-au ghemuit in jurul lui aparandul. Cand a fost gasit cainii nu mai erau in viata, iar el ca prin minune a scapat cu zile. Nararea este intradiegetica, naratorul povesteste de la persoana I. Toate personajele tin de planul ...