Cunoscut mai ales ca poet, Marin Sorescu a impresionat prin fixarea unei noi orientari literare in cadrul literaturii romane, orientare reprezentata de dramaturgia contemporana.
Subintitulata tragedie in patru acte si publicata in revista Luceafarul, in 1968, Iona face parte dintr-o trilogie dramatica semnificativ intitulata Setea muntelui de sare, alaturi de alte doua texte dramatice, Paracliserul si Matca.
Titlul acestei trilogii este o metafora care sugereaza setea fara limite de Absolut a omului, dramele amintite fiind parabole pe tema destinului uman si parafrazand trei mituri fundamentale: mitul biblic in Iona, mitul mesterului Manole in Paracliserul si mitul potopului in Matca.
Aparent, piesa lui Marin Sorescu are la origine cunoscutul mit biblic al lui Iona, fiul lui Amitai, care, fiind insarcinat in taina sa propovaduiasca cuvantul Domnului in cetatea Ninive, pentru a opri faradelegile oamenilor, se ascunde, incercand sa fuga pe o corabie la Tarsis. Dumnezeu il pedepseste pentru neascultare, trimite un vant puternic, iar corabierii, pentru a potoli urgia, il arunca in valuri pe fugarul Iona. Tot din porunca divina, Iona este inghitit de un monstru marin, iar dupa trei zile si trei nopti de rugaciune si pocainta, Iona este varsat pe uscat. In cazul dramei Iona, autorul a folosit mitul biblic ca pretext, personajul dramei deosebindu-se biblicul Iona care voia sa fuga de o misiune. Balena care trebuia sa implineasca porunca transcendenta era ea insasi cuprinsa in traseul unei predestinari. Daca pescarul biblic, inchis in burta pestelui, este eliberat dupa pocainta, pescarul lui Marin Sorescu se afla de la inceput in gura pestelui, fara posibilitatea eliberarii si fara a se fi facut vinovat de vreun pacat.
Plecand de la metafora lui Nietzsche, Solitudinea m-a inghitit ca o balena, Iona da expresie strigatului tragic al individului insingurat, ilustrand zbaterea individului in efortul sau de aflare a sinelui (Mi-am adus aminte: Iona. Eu sunt Iona! ) Ideea este sustinuta chiar de autor care nu-si poate explica opera prin raportare la vreo calatorie in cosmos sau la vreo alta acceptie mistica. Totul mi se incurca in memorie. Stiu ca numai am vrut sa scriu despre un om singur, nemaipomenit de singur In Iona regasim tehnica monologului adresat sau solilocviul construit pe baza alegoriei care face trimitere la drama fiintei umane a carei limitare ii provoaca reflectii si opinii pe tema singuratatii. Traind intr-o asemenea perioada in care o asemenea atitudine nu putea fi evitata, autorul nu putea evita nici experientele teatrului modern, in sensul promovat de Eugen Ionescu sau Samuel Becket. Astfel, Iona pune, prin esenta problematicii ei, probleme ale contemporaneitatii care se repeta in toata lumea, ilustrand astfel sincronizarea dramaturgiei romanesti cu cea universala.
Existenta in scena a unui singur personaj incalca regulile teatrului clasic, fapt specific majoritatii dramaturgilor moderni, la fel ca si ...
Pentru a descărca acest document,
trebuie să te autentifici in contul tău.
