Ion Druță

Nascut la 3 septembrie 1928 in comuna Horodiste, judetul So roca, din tata moldovean din Slobozia, un sat de razesi de pe ma lul Nistrului, si mama dintr-o familie de ucraineni nimeriti intr-un sat moldovenesc si moldovenizati aproape cu totul, Ion Druta a debutat in revista Octombrie cu doua schite despre ostasi si gene rali nemti si englezi, prezentati evident superficial si necon cludent (Octombrie, 1951, nr. 1). A urmat schita Problema vietii in aceeasi publicatie (nr. 4), care l-a scos din anonimat. Cartulia La noi in sat (1953) a constituit un eveniment in proza artistica din Republica Moldova. Autorul s-a mentinut la acelasi nivel in cartea Poveste de dragoste (1954), pentru a se depasi mai apoi in Frunze de dor (anul primei editii in volum 1957; au urmat alte 3 editii, ultima in volumele de Scrieri din 1990), Dor de oameni (1959), Piept la piept (1964), Povara bunatatii moastre (aparuta in 1970, dar si acest roman a fost redactat serios de autor, in Scrieri deosebindu-se mult de varianta initiala), Biserica Alba (editata in 1982), Clopotnita (editata in 1984). A scris si proza pentru copii: Bobocel cu ale lui (1972) si Daruri (1983). O carte de totalizare in acest domeniu este Daruri (1996). Ion Druta este si un dramaturg valoros si un publicist incitant, aplecat aspra unor probleme de mare importanta in anii cand se incadrase in procesul de trezire a constiintei noastre nationale si lipsit de vigoare in eseurile si cuvantarile televizate de ultima ora, in care pactizeaza cu putera. A absolvit cursurile literare superioare de pe langa Institutul de literatura Maksim Gorki din Moscova (1957). A fost presedinte de onoare al Uniunii Scriitorilor din Moldova (1988 1990). Este laureat al Premiului de Stat al Republicii Moldova (1967) si mem bru titular al Academiei de Stiinte din Republica Moldova (1992). In nuvelistica romaneasca din stanga Prutului cartulia de proze scurte La noi in sat de Ion Druta a insemnat debarasarea de primi tivism, de artificial si de gazetarie searbada si superficiala, aservita regimului, puterii oficiale. Istorioarele banale, insirate de Ion Canna si de alti prozatori ai timpului, inclusiv de Grigore Adam, cel mai aproape de conditia genului, s-au pomenit depasite de surprinzatoarele lui plasmuiri in care actionau personaje vii, ex presii firesti ale oamenilor din preajma, prezentati de scriitor in situatii veridice si formand impreuna ceea ce in critica lite rara a timpului s-a numit tablouri plastice din viata (Vasile Coroban). In doua-trei pagini scriitorul prezenta un om pe cat de simplu la prima vedere, pe atat de interesant prin sentimentele, actiunile si atitudinile lui. In locul tezelor personificate ostas eliberator, taran sarac, dusman al colectivizarii agriculturii etc.

in nuvelistica noastra aparea personajul bine individualizat prin fapta si prin vorbire, ca matusa Dochita din schita Socoteala. I se aprinsese casa, toata mahalaua a alergat sa-i salveze gospodaria, pana la urma ...