Ilie Moromete Caracterizare

Marin Preda pleaca in construirea personajului Ilie Moromete de la tatal sau, Tudor Calarasu, modelul sau literar: Scriind, totdeauna am admirat ceva, o creatie preexistenta, care mi-a fermecat nu numai copilaria, ci maturitatea: eroul preferat, Moromete, care a existat in realitate, a fost tatal meu. Acest sentiment a ramas stabil si profound pentru toata viata. Ilie Moromete, aflat intre tinerete si batranete, cand numai nenorociri sau bucurii mari mai pot schimba firea cuiva, este un om rational in ceea ce priveste atitudinea lui fata de pamant. Spre deosebire de Ion al lui Rebreanu, care era dominat de instinctul de posesiune, de lacomie pentru pamant, Moromete nu este sclavul imbogatirii, ci pamantul constituie pentru el simbolul libertatii materiale si spirituale, idee marturisita de el in finalul romanului: Domnule, eu am dus totdeauna o viata independenta. Ilie Moromete este singurul taran-filozof din literatura romana, framantarile sale despre soarta taranilor dependenti de roadele panantului, de vreme si de Dumnezeu sunt relevate pentru firea sa reflexiva. Meditand asupra propriei vieti, cand parasit de fii cei mari, cand familia sa se afla in pragul destramarii, Ilie Moromete se gaseste ca gresise considerand ca lumea lumea era asa cum si-o inchipuia el si ca nenorocirile sunt numai ale altora. Simtindu-se singur, isi cauta linistea pe camp, in afara satului, unde poate vorbi cu sine insusi, deoarece cum sa traiesti, daca nu esti linistit? Moromete se aseaza pe o piatra de hotar cu capul in maine, punandu-si un sir de intrebari, ca si cand ar fi vorbit cu altcineva, cautand explicatii pentru declinul in care se afla familia sa. Gandurile sumbre se indreapta spre o autoanaliza a atitudinii de parinte, a relatiei sale cu copiii si se consoleaza: Am facut tot ce trebuia, le-am dat, fiecaruia ce-a vrut, i-am iertat mereu. : toata viata le-am spus si i-am invatat, dar pe tine sa vedem daca esti in stare cel putin de-atata ca de mancare e lesne, dar ce le spui? si-or sa te invete ei pe urma minte cand oi imbatrani. O sa-si stearga picioarele pe tine, ca n-ai stiut sa faci din ei oameni. Disimularea este o trasatura definitorie a firii lui Moromete, evidenta in majoritatea scenelor din roman. Scena dintre Tudor Balosu si Moromete este semnificativa pentru firea sucita a eroului. La intrebarea lui Balosu daca s-a hotarat sa-i vanda salcamul, Moromete se gandeste ca e posibil sa i-l vanda, insa raspunde cu voce tare: Sa tii minte ca la noapte o sa ploua. Daca da ploaia asta, o sa fac o gramada de grau, subintelegand ca s-ar putea sa scape si astfel de datorii, decat taind salcamul. Starneste deseori reatii uluitoare celor din jur, din cauza logicii sale sucite, cum ii spune Catrina. Dupa plecarea lui Jupuitu, Moromete este cuprins de o ciudata voiosie si-i marturiseste lui Balosu l-am pacalit cu doua sute de ...