Ilie Moromete

Personaj central, Ilie Moromete traverseaza drama taranului legat de vechile randuieli ale statului, luptand contra amenintarilor care-l asalteaza: Scriitorul descopera complicatiile necunoscute ale sufletului rural, un fel de a gandi al taranului, in afara oricarei dorinte de imbogatire.

Primul semn al unor vremuri mai grele a fost taierea salcamului, simbol al stabilitatii si traniciei. El este incapabil de negustorie, este incapabil sa faca bani starnind nemultumirea baietilor sai.

Dar Moromete nu este incativ.

Presat de imprejurari se hotaraste sa-l trimita pe Achim la bucuresti, sa-i ceara un imprumut, vinde lui Balescu o parte din pamant si locul din spatele casei.

Fuga baietilor cu caii la Bucuresti incheie primul volum, spulberand una din iluziile fundamentale ale personajului. El traieste drama de a nu se mai intani cu fii sai pe aceeasi traiectorie morala.

Lumea lui este cea de la feraria lui Iocan unde el era asteptat pentru a se incepe discutiilor, semn al prestigiului sau real Aici petrecea seri lungi impreuna cu prietenul sau Cocosila si Dumitru Guinae, discutand politica cu umor si ironie. Placerea de a vorbi a lui Moromete starnea mania Catrinei care izbucnea: Esti mort dupa sedere si tutun. lovi-o-ar moartea de vorba de care nu te mai saturi! . Ilie Morometre este carecterizat de inteligenta ascutita, ironie, logica interioara, etc.

Morometre este un bun observator si moralist dar si un disimulat, ascunjandu-si gandurile, se amuza pe seama prostiei, a ingamfari, a limbajului pretios. Pentru cei din jur, Moromete este sucit si imprevizibil.

Exista in firea lui Moromete o anumita candoare ramasa din copilarie, dar si un refuz de a iesi din lumea lei. El isi prelungeste iluzia ca poate trai ocolit de evenimente.

Dar nu stie sa-si exteriorizeze duiosia si dragostea nici chiar fata de copii.

Scena in care fiul cel mic Niculae este zgatait de friguri cand a luat premiul I, il surprinde pe Moromete, tatal. Scena ploii cand morometre este udat pana la piele de o ploaie repede si calda este revelatoare. Monologul sau interior arata, efortul lui Moromete de a intelege lumea, schimbarile satului, vorbind nu se stie cu cine, el intreaba, analizeaza, raspunde, isi suceste pe toate partile framantarile proprii.

Hotararea intarziata cu care sapa, grija pentru a salva niste biete paie ascunde defapt zdruncinarea intregi sale fiinte. Ploaia ii da puterea a-si analiza gandurile, rostul vietii de pana atunci, legaturile cu oamenii, dar mai ales cu ai sai.

Nepretuit de ai sai si parasit de copii care fug la oras, macinat de neintelegerile din familie, Moromete simte ca timpul ii este potrivnic, nu mai este rabdator si rosturile ei stiute. El nu se impaca cu gandul ca rosturile taranesti trebuie schimbate. El nu mai fu vazut stand ceasuri intregi pe prispa, nici nu mai fu auzit raspunzand la salut cu mai multe cuvinte, nu mai fi auzit povestind, deci alte iluzii spulberate a comunicarii si ...