Hanu Ancutei

Capodopera a naratiunii romanesti, a fost tiparita in 1928 si deschide seria marilor opere sadovenieine. Este alcatuita din noua povestiri, fiind cea mai stralucita creatie lirico-epica a lui Mihail Sadoveanu. Aceste povestiri sunt relatate intr-un singur loc, la Hanul Ancutei, de catre taranii moldoveni ce poposeau aici pentru odihna si petrecere, istorisind, in jurul focului, intamplari la care au participat sau pe care le-au auzit de la altii.

Valoarea incontestabila a acestei creatii sadoveniene consta in frumusetea deosebita a limbii si vraja stilistica, observatia realista patrunzatoare in surprinderea destinelor omenesti, canoarea romantica in dezvaluirea sentimentelor si tainelor sufletesti, cadrul de legenda si atmosfera poetica in care se petrec faptele povestite. De aceea, George Calinescu a asemanat << Hanu- Ancutei >> cu << Decameronul >> lui Giovanni Boccaccio, avand ca argument temele diverse ale povestirilor, precum si faptul ca fiecare dintre ele are un alt povestitor si toate se deapana intr-un singur loc.

Subiectul povestirilor

<< Iapa lui Voda >> este o snoava, avand inceputul de basm, intamplarile petrecandu-se << intr-o indepartata vreme, demult >>, cand oamenii au vazut << un balaur negru in nouri >> si niste pasari mari care vesteau razboi si belsug la vita de vie. Oamenii din Tara-de-Jos au facut atata vin ca nu mai aveau unde sa puna mustul si-au pornit sa duca vin spre munte.

Comisul Ionita venise la han, calare pe un << cal pintenog de trei picioare >>, care era calul din poveste inainte de a manca tipsia cu jar.

Intamplarea paovestita are legatura cu iapa din care se tragea acest cal si care se petrecuse pe vremea lui Mihai Voda Sturza si-l are ca protagonist pe comisul Ionita atunci cand era tanar si cand hangita era << cealalta Ancuta, mama acesteia >>. Dupa ce se odihnise la han, comisul Ionita ureaza sanatate unui boier care tocmai se oprise la han si care-l intreba de unde este si incotro se duce. Ionita ii relateaza ca este razes din Draganesti, de langa Suceava si avea de gand sa mearga la Voda, ca sa-i rezolve un proces pe care-l avea de multi ani cu un << corb mare boieresc >>, pentru pamantul mostenit din mosi- stramosi. Comisul Ionita ducea cu el toate documentele doveditoare, iar daca nici Voda nu-i va face dreptate, ,,atunci sa pofteasca maria sa sa-i pupe iapa nu departe de coada ! >>. Ajuns la Curtea Domneasca, Ionita constata ca ca boierul cu care vorbise la han era insusi Voda. Acesta ii face dreptate si-l intraba ce s-ar fi intamplat daca nu i-ar fi rezolvat necazul. Ionita ii raspunse razand : << Eu vorba nu mi-o iau inapoi.Iapa-i peste drum ! >>

De aceea, spune el acum, toti trebuie sa se uite la calul sau cel roib, ca la un lucru rar, pentru ca el se trage din Iapa lui Voda.

<< HARALAMBIE >> este povestita de calugarul Gherman, care coborase pentru rpima oara de la schitul de munte si se ducea la Iasi.Toti se uita cu uimire cum s-a ridicat << parintele Gherman din barba sa >>, ca si cand pana atuncistatuse intr-un caier urias, iar imaginea a fost impresionanta prin reliefarea extraordinara de sugestiva a personajului. El se nascuse in satul Bozieni si nu-si cunoscuse tatal, fusese crescut doar de mama lui, iar cand aceasta murise, a fost trimis la Manastirea Duraului ca << sa rascumpar pacate trecute >>. Gherman se ducea acum la biserica Sf. Haralambie din Iasi, ca sa se roage pentru iertarea pacatelor parintilor.

Haralambie fusese << un arnaut domnesc >> care se facuse haiduc si << multi boieri si negustori si norod >> avusera de suferit din cauza cruzimolor lui. Voda Ipsilant a dat porunca sa fie prinsi vrajmasii, dar mereu biruia Haralambie, care se <<tragea pe poteci si prin munti >> numai de el stiute. Atunci, Domnitorul a luat hotararea sa-l trimita pe Gheorghie leondari, fratele haiducului, care era tufecci-basa, << om cinstit si viteaz >>, singurul care putea sa-l prinda, pentru ca ii cunostea obiceiurile si salasurile. Dupa o haituire de opt zile, Haralambie s-a refugiat acasa la Gherman, care era copil si-l cunostea, pentru ca venea deseori pe la el si-l mangaia pe crestet. Abia acum isi da seama copilul ca acesta era tatal lui. Casa era inconjurata de oamenii lui Voda, condusi de Gheorghie, care, dupa ce si-a somat fratele sa se dea prins, << l-a pacalit cu hamgerul si l-a doborat >>.

Gheorghie s-a infatisat la Divan si a pus capul fratelui sau << pe naframa rosa, la picioarele lui Voda >>, apoi a cerut sa fie eliberat din armata domneasca si lasat sa se retraga pe << pamanturile lui >>. Apoi, << pentru durerea si ispasirea sa si pentru iertarea sufletului cel ratacit >>, a construit o biserica in Iasi, cu hramul Sfantului Haralambie, la care se ducea calugarul Gherman sa se inchine pentru iertarea pacatelor parintilor sai.

Dupa ce isi revine din tulburarea produsa de istorisirea monahului, comisul Ionita le spune oaspetilor ca o sa le povesteasca ceva << cu mult mai minunat si mai infricosator >>.