Grigore Alexandrescu

Clasic, dintre cei fara dispensa si, netagaduit, cel mai mare dintre poetii nostri dinainte de Eminescu, Grigore Alecsandrescu este atat in prezent in constiinta oricarui cititor de poezie romaneasca, incat evocarea personalitatii si a operei lui se poate dispensa de incidentele festive ale calendarului, ca si de stiharele ceremonialului de circumstanta. Deoarece nimic din ceea ce a vibrat, la timpul sau, din poemele lui, fie din cele autobiografice, familiare sau de iubire, fie din cele eroice sau sociale, fie din cele alegorice sau satirice, nu si-au pierdut nici ingenuul fior intim, nici vastul orizont umanitar, nici finul ascutis al ironiei caustice.

Nascut la Targoviste, in 1810 (sau in 1812, ori 1814, dupa alte izvoare), viitorul scriitor apartine vechii cetati de scaun a Tarii Romanesti, ca si Vasile Carlova, Ion Heliade-Radulescu (sub al carui patronaj spiritual s-a produs debutul lui literar in Curierul romanesc, cu poezia Miezul noptei) si familia poetilor Vacaresti. Ramas singur pe lume la varsta de numai 15 ani, poetul ajunge in Bucuresti si se inscrie la scoala dascalului francez Vaillant, avandu-i drept colegi pe C. A. Rosetti si Ion Ghica. Elevul Grigore Alecsandrescu se remarca prin stapanirea prefecta a limbilor elena si franceza, avand o memorie fenomenala si un talent remarcabil de recitator.

Spiritul sau era prin excelenta didactic. Cand Alecsandrescu spune: Sunt din numarul acelora cari cred ca poezia, pe langa neaparata conditie de a placea, conditie a existentei sale, este datoare sa exprime trebuintele societatii si sa destepte sintiminte frumoase si nobile, care inalta sufletul prin idei morale si divine, el nu repeta simplu o formula a doctrinei clasiciste, ci isi marturisea insusi temperamentul sau literar. Ce reprezinta, in istoria lirismului nostru, o poema ca Anul 1840, al carei timbru profetic si al carei larg altruism poezia noastra nu le va mai relua niciodata; ce loc ocupa o poema ca Umbra lui Mircea la Cozia, ale carei versuri metalice reflecta cadenta valurilor cu care Oltul izbeste vechiul zid al manastirii; cat de sus se situeaza o fabula ca Boul si vitelul, despre care, pe buna dreptate, s-a spus ca este capodopera fabulei romanesti si cat de inedita si de-a dreptul senzationala va fi parut contemporanilor sai sustinuta serie de epistole in versuri, omagiare, critice si pamfletare in egala masura, in care pentru prima data in analele poeziei romanesti, si in spiritul Scrisorilor lui Eminescu, un poet dezbate atat problemele artei literare, cat si pe cele ale politicii contemporane tot insul o stie indeajuns.

Poet al timpului sau, dornic de schimbari sociale, de izgonire a tiraniei si de instaurare a dreptatii, Alecsandrescu isi exercita spiritual combative in poezie si in proza de calatorie. El lupta cu mijloacele puse la indemana de satira si mai ales de fabula sa indrepte relele intocmiri sociale, fiind considerat unul dintre marii fabulisti romani. Inflorirea fabulei in ...